Cu drag de neamul meu, cu durere pentru ce-şi face cu mâna lui şi cu o nesfârşită milă pentru ce-l aşteaptă în viitor, spun că adevăr grăieşte proverbul: „Unde este multă inteligenţă, este şi multă prostie!” Iar românii sunt un popor foarte inteligent… Dar, aflaţi în aceeaşi barcă, au vâslit din răsputeri în două direcţii opuse. Dezbină şi stăpâneşte este de când lumea deviza oricărui cotropitor.
Prin urmare, pe mâna noastră, pe ura noastră – român contra român –, pe vorba noastră otrăvită şi-au făcut mendrele o gaşcă de golani politici, fără tată, fără mamă, fără Dumnezeu. Lucrarea lor diavolească s-a lăsat ca un zăbranic peste întreaga naţiune, de aici şi de afară, care aştepta cu inimă de copil bucuria Crăciunului. Nu s-au anulat prin trădare naţională numai alegerile, ci şi Constituţia României, legile ţării, autoritatea tuturor instituţiilor statului şi fărâma de încredere pe care românii au mai acordat-o până în ziua loviturii de stat dată de stat, statului. Cel puţin pentru mine e clar, de acum poporul român e pe cont propriu. Fie mila Domnului cu noi, singura scăpare!
Deci, nu vă fie frică! Frică să le fie celor care şi-au vândut sufletul şi ştiu că îi aşteaptă talpa iadului. La jagardelele noastre politice le e o frică de moarte de popor! Nu s-au aşteptat ca neamul românesc să mai aibă sevă şi să se trezească. După 35 de ani de spoliere, de deznaţionalizare, de intimidare, de bejenie, de ştergere a identităţii culturale, de sărăcire şi de îngenunchiere la comandă străină, după miliardele de euro băgate în cumpărarea de conştiinţe, de cozi de topor şi de corupţi, după crimele cu premeditare executate asupra poporului român prin sistemul de sănătate, prin justiţie, prin televiziuni şi site-uri, după atacuri sistematice la temelia neamului, la credinţă, la familie şi la educaţie, românul e încă tot greu de ucis!
Am văzut de la lovitura de stat încoace desfăşurându-se o sarabandă a neruşinării. Avem şansa să trecem pe lista înaltei trădări toate hahalerele care au fost nevoite, prin misiunile primite de la stăpân, să se devoaleze, începând cu CCR-iştii, terminând cu iohanniştii. Sunt destui, dar nu foarte mulţi. Şi n-au înţeles mesajul celor care nu-i mai vor: de la Ştefan cel Mare încoace ne dorim un conducător iubitor de popor, credincios, patriot şi cu curaj, demn, aspru cu el însuşi şi blând cu poporul. Aşa-l poartă în inimă România profundă pe Sveti Ştefan şi nu l-a uitat nici după mai bine de 5oo de ani, pentru că un astfel de conducător de Ţară îşi doreşte. Şansele românilor?
„Nu se poate vorbi despre o revenire, pentru că după cum am spus, tot conţinutul acesta al istoriei nu e al nostru, e al lui Dumnezeu care, în sfârşit, gospodăreşte destinele lumii la noi, dar să ştii, cu cât vom fi aşa mai împilaţi şi oarecum ne vom trezi tot mai mulţi şi vom gândi mai adânc şi vom avea aceste sclipiri de iteligenţă şi de devotament ortodox, ne vom ridica şi vom supravieţui. Da! Pe noi nu ne salvează nici Europa, nici Asia, nici Africa, nici America. Pe noi ne salvează numai şi numai esenţa vieţii noastre ortodoxe. Şi aceasta este şi oarecum sămânţa viitorului Europei. Vechea Europă a fost creştină. Europa a căzut în momentul în care s-a amestecat cu materialismul acesta marxist-leninist, care îşi are originea în lumea păgânismului. Ăsta este secolul nostru de luptă şi de dârzenie cât se poate de mare, ca lumea aceasta să poată supravieţui pe planul acesta creştin ortodox…” (Părintele Iustin).
