Ce fericiţi eram pe când nu ştiam ce fericiţi eram! Desigur, acum, în timp de, dar mai ales după „război”, mulţi viteji se arată – zice o vorbă românească. Vom trăi – Doamne ajută! – şi vom vedea. Un lucru este cert: ceva e putred în Danemarca, vorba lui Hamlet. Nu vreau să intrăm în teoriile conspiraţiei fără informaţii de primă mână, dar nici să înghiţim din nou gulgute otrăvite tip „liliacul virusat de chinezi a fost mâncat”, că poporul român nu-i prost. E doar fraier, dar asta este altă poveste.
Pin urmare, din perspectiva unui nas de jurnalist, suntem în plin război împotriva ordinii democrate de sorginte creştină a unei Europe tradiţionaliste greu de destructurat din temeliile ei. În loc de o asociere a unor state naţionale care să contribuie împreună la prosperitatea unui continent creştin, Uniunea Europeană s-a prins în hăţişul birocratic propriu, necesar susţinerii unei structuri politice împotriva firii.
Deci o fundătură. Şi oridecâte ori omenirea a intrat într-o fundătură, a fost nevoie de un cataclism care să o demoleze din temelii şi să permită o nouă construcţie socială. Vezi fundătura marilor imperii, care au trebuit destructurate prin primul război mondial, vezi nuca tare a statelor naţionale creştine, care au trebuit destructurate prin al doilea război mondial, altfel experimentul comunist n-ar fi putut fi băgat pe gâtul Europei.
Acum impasul e dublu. Un al treilea război mondial ar duce la distrugerea planetei însăşi, având în vedere puterea armamentului cumulat, aşa că nu-i de riscat. Iar ca să te războieşti doar cu oamenii, e nevoie de o reţetă de succes, precum lagărele de exterminare în masă. Nimic nou sub soare. Azi barăcile sunt marile oraşe, iar zyklon B a devenit vaccinul!
Dar – spunea părintele Iustin despre vremurile de grea încercare care vor veni şi cărora românii numai uniţi în omenia lor străbună şi întorşi la Hristos vor face faţă – „atunci nu se vor mai atinge de trupurile voastre, cum au făcut cu noi în puşcăriile comuniste, ci de sufletele voastre!” Ceea ce se şi întâmplă. Române, creştine, nici ura Mariei Tereza, prin tunurile lui Bukow care au dărâmat biserici şi mânăstiri în toată Transilvania, nici torţionarii diabolici de la Aiud, Piteşti şi de aiurea, nimeni n-a reuşit în 2 000 de ani de creştinism să-ţi facă ce ţi-a făcut un virus: să te oprească de la Sfânta Împărtăşanie cu Hristos, Mântuitorul tău. Ai grijă mare, să nu ţi se întâmple şi a doua oară, că iar ni se pregăteşte „ceva”.
„Atunci nu va mai fi nevoie de puşcării, căci omenirea întreagă va fi o mare puşcărie” – a mai spus părintele Iustin. Şi iată-ne ajunşi la altă perspectivă din care pot fi privite lucrurile: „Dumnezeu a dat drumul la îngerul morţii pe pământ, pentru păcatele noastre grele.” A spus-o cândva părintele Ghelasie, un alt păstor sfinţit al turmei româneşti. Căci sub picioarele noastre este îngropată o ţară! 30 de milioane de avorturi.
Am dat cu pietre în biserici, am batjocorit patria străbună, am lăcomit, ne-am destrăbălat, am viclenit şi am lenevit peste măsură. Acum avem de ales între soarta cetăţii Ninive, sau cea a Sodomei. Acum avem de ales între chilie sau celulă. Dacă românul va sta baricadat pe provizii ca hărciogul şi va cere tancuri pe străzi, va avea parte de un viitor cu zăbrele. Dacă însă va avea înţelepciunea să şteargă praful de pe Sfânta Scriptură şi de pe omenia strămoşească, să întindă o mână de ajutor unui vecin şi să zică o rugăciune, ar putea să răzbească. Vedem acum ce fericiţi eram pe când nu ştiam ce fericiţi eram!
