-6 C
Sibiu
marți, ianuarie 13, 2026

În Sibiu predomină femeile, ca structură a populației

Cele mai citite

Structura populației pe sexe Regiunea Centru prezintă o situație echilibrată a populației pe sexe, cu o ușoară predominanță a femeilor în majoritatea județelor. Conform celor mai recente date statistice, femeile reprezintă aproximativ 51% din populația totală a regiunii, iar bărbații 49%, situație similară cu cea la nivel național.

În 2024, ponderi ale populației feminine peste media regională s-au înregistrat în județele Brașov și Sibiu. În ultimul deceniu se observă la nivel regional o ușoară creștere a populației feminine de la 50,9% în 2015 la 51,2% în 2024.

De asemenea, în toate din cele 6 județe ale regiunii s-a observat o creștere a ponderii femeilor. Deși distribuția pe sexe variază ușor între județe, nu există diferențe semnificative. În general, proporția bărbaților și femeilor se menține relativ constantă, însă în anumite zone, cum ar fi județele cu o populație mai îmbătrânită, se poate observa o creștere a ponderii femeilor ca urmare a speranței mai mari de viață a persoanelor de sex feminin.

Publicitate

Bărbații tineri, în proporție ușor mai mare decât femeile

Indicator relevant în analiza structurii populației pe sexe, raportul de masculinitate 4 la 1 ianuarie 2024 a fost la nivelul Regiunii Centru de 95,3 bărbați la 100 de femei (94,6 la nivel național), peste media regională fiind județele Alba (97,2), Harghita (96,9), Covasna (96,8) și Mureș (95,8). La nivel de medii de rezidență se observă valori mai mari ale acestui indicator în mediul rural (101,2) comparativ cu mediul urban (90,9), situația la nivel regional fiind similară cu cea la nivel național.

La nivel regional se poate observa o ușoară preponderență a persoanelor de sex masculin la grupele tinere de vârstă în ambele medii de rezidență. În ce privește valoarea raportului de masculinitate pentru populația activă (15-64 ani), aceasta este de 102,8 (același și la nivel regional), observându-se diferențe la nivel de medii de rezidență: 110 la nivelul mediului rural (peste media regională fiind județele Alba, Harghita și Mureș) și de 97,3 la nivelul mediului urban (sub media regională fiind județele Covasna, Brașov și Mureș).

Dacă pentru populația tânără și cea activă numărul bărbaților a fost ușor mai mare decât numărul femeilor, după vârsta de 65 de ani situația se inversează atât la nivel național și regional, cât și în profil teritorial.

Echilibrul se rupe vizibil pentru grupa vârstnicilor, valoarea raportului de masculinitate fiind de doar 68,5 la nivel regional (66,2 la nivel regional), cele mai mici valori, sub media regională, înregistrând-se în județele Sibiu și Mureș. Menționam că la nivelul Uniunii Europene, conform datelor statistice ale EUROSTAT raportul a fost de 104,4 femei la 100 de bărbați în UE la 1 ianuarie 2024, ceea ce înseamnă că existau cu aproximativ 4,4% mai multe femei decât bărbați în general, deși acest lucru variază semnificativ în funcție de țară și grupă de vârstă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Primăria Sibiu a sistat temporar plata taxelor și impozitelor prin ghiseul.ro

Având în vedere problemele apărute în cursul zilei de luni, 12 ianuarie în funcționarea platformei de plăți electronice a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect