Județul Sibiu va da tonul în turismul românesc. Deocamdată, din postura de organizator al unuia dintre cele mai importante evenimente turistice în țara noastră.
Sibiul va găzdui Gala Destinația anului 2025, în data de 8 aprilie 2025, o competiţie care îşi propune promovarea destinaţiilor turistice din România. În baza unui parteneriat încheiat între Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi organizatorii competiţiei „Destinaţia Anului”, consiliile judeţene beneficiază de oportunitatea de a nominaliza, în mod gratuit, trei destinaţii. În perioada 1-25 martie 2025, finaliştii vor primi puncte din partea unui juriu, iar publicul este invitat să îşi susţină prin voturi destinaţiile favorite accesând www.destinatiaanului.ro. Câştigătorii competiţiei vor fi anunţaţi în cadrul Galei Destinaţia Anului 2025, care va avea loc pe 8 aprilie 2025, la Sibiu.
Nominalizările trebuie să ţină cont de cele şapte categorii, „Oraşe care inspiră”, „Staţiuni Balneo-Climaterice”, „Tărâmuri fermecate – zone geografice sau localităţi cu un bogat tezaur de natură, istorie şi tradiţie”, „Sate de poveste”, „Distracţie şi aventură”, „Cultură şi educaţie – Muzee, castele, obiective arhitecturale, saline, peşteri sau alte monumente ale naturii amenajate” şi „Cea mai bună Promovare”.
Destinaţiile calificate în etapa a doua vor fi evaluate pe baza unor criterii care vor da naştere unui clasament, iar la final se vor selecta maximum 10 finalişti per categorie.