Câteodată se mai întâmplă, cu fiecare dintre noi, să ne ia gura pe dinainte. Spunem ceva, fără să gândim prea mult, și apoi ne pare rău de cele rostite. Ba chiar, uneori, ne ia foarte mult timp să reparăm gafa pe care am făcut-o.
Și Sf. Apostol Petru a pățit la fel. Când a văzut ce minune a săvârșit Hristos, cuprins de spaimă, s-a grăbit să zică: „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos” (Luca 5, 8). Cuvintele sunau dur, adică Îl alungau pe Cel Care tocmai le-a umplut corabia de pește.
Dar și-a revenit imediat. Încurajat de Hristos, depășind teama, plin de convingere, a decis pe loc să lase totul și să-I urmeze Lui.
Ceea ce a trăit Petru, însă, ține evident de pedagogia divină. Dumnezeu întervine în viața noastră și ne lasă, înadins, să suferim și să pătimim, nu ca să ne piardă, ci ca să ne câștige. Apoi, sub diferite forme, ne ajută să depășim neputințele, scăpările sau imaturitățile noastre.
Părintele Arsenie Boca numea aceste intervenții, „corecturi divine”. Iată cum spunea: „Providența, urmărind interesul nostru veșnic, trimite peste socotelile noastre corecturi divine. Toată această corectură o simțim ca pe o experiență de cruce. Trebuie să treacă puțină vreme de reculegere, ca să pricepem că așa cum «s-a întâmplat», a fost cel mai bine, iar nu cum am fi vrut «noi», în vederea noastră îngustă” (Cuvinte vii).
Unei astfel de „corecturi” a fost supus și Ap. Petru. A pescuit fără succes toată noaptea, ca apoi să-L descopere pe Hristos, în toată măreția Lui.
Trăim și noi, astăzi, multe „corecturi divine”. Mulți le interperetează după gândiri pur omenești și, comentând, îi ia nesăbuit gura pe dinainte, fiindcă nesocotesc providența divină. Dar noi să nu uităm că „omul propune, Dumnezeu dispune”. Sau, altfel spus, omul dictează, dar Dumnezeu corectează!
Pr. Conf. Irimie Marga
