4.1 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

FOTO: Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Sibiu

Cele mai citite

Sâmbătă seara, Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Aeroportul Sibiu, de unde a fost preluată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Mitropolitul Ardealului.

Acesta a oficiat o slujbă de mulţumire în Catedrala mitropolitană, iar mai apoi Sfânta Lumină a fost dăruită preoţilor din Sibiu şi împrejurimi pentru a fi oferită credincioşilor din parohii.

„Sfânta Lumină pogorâtă astăzi în biserica de pe mormântul Mântuitorului Iisus Hristos a fost adusă în Sâmbăta Mare la Sibiu, prin eforturile fraţilor Mircea şi Sorin Leţiu. Sfânta Lumină a fost oferită la Aeroportul Internaţional din Sibiu Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care a împărţit mai apoi Sfânta Lumină delegaţiilor din eparhiile sufragane Mitropoliei Ardealului, protopopilor, preoţilor şi credincioşilor prezenţi, în condiţii de siguranţă sanitară impuse de această perioadă de pandemie.

Publicitate

Sfânta Lumină a fost adusă apoi la Catedrala mitropolitană din Sibiu unde va fi împărţită credincioşilor la miezul nopţii. Ierarhul a oficiat o slujbă de mulţumire în Catedrala mitropolitană, iar mai apoi a împărţit Sfânta Lumină preoţilor din Sibiu şi împrejurimi veniţi să primească acest mare dar pentru a-l oferi la rândul lor credincioşilor din parohii”, informează site-ul Mitropoliei Ardealului.

FOTO: Mitropolia Ardealului

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Îngrijorător: tot mai mulți șoferi sibieni băuți sunt implicați în evenimente rutiere

Tot mai mulți șoferi băuți la volan provoacă evenimente rutiere în ultima perioadă, ultimul exemplu fiind chiar din municipiul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect