Din primele secole, creștinii nu s-au înțeles când să serbeze Paștile, de aceea Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic (Niceia, 325) au avut o idee genială: ei au recurs la stabilirea Paștilor pe calea științei, și anume, „Paștile să fie în prima duminică de după luna plină, după echinocțiul de primăvară, fără să coincidă cu Paștile evreilor”.
Faptul că în Biblie nu există nicio referire la „echinocțiul de primăvară” sau la „luna plină”, demonstrează că Sf. Părinți au ales exactitatea astronomică, bazată pe știință, ca factor de unitate pascală, cu scopul depășirii disputelor teologice. Totodată, acest raționament astronomic era fundamentat și teologic, adică pe dimensiunea cosmică a restaurării creației prin Hristos.
În anii 1925 și 1926 românii au serbat Paștile după calendarul nou
Ulterior, potrivit acestei hotărâri, un străromân, Sf. Dionisie Exiguul din Dobrogea, în anul 525, a unificat toate calculele pascale, pentru întreaga creștinătate. Această unitate a durat până în anul 1582, când, după reforma papei Grigorie XIII, creștinătatea iarăși s-a dezbinat, situație rămasă până acum.
Astăzi foarte mulți creștini doresc refacerea unității pascale. Dar împlinirea corectă a hotărârii Sinodului I ecumenic, în duhul autentic al Sf. Părinți, presupune respectarea exactității astronomice. Creșterea zilei, în timp ce noaptea scade, după echinocțiul de primăvară, în lumina plină a lunii, trebuie să fie una reală, legată efectiv de crugul ceresc, nu de un calendar precreștin, depășit din punct de vedere științific.
Din acest motiv, în anul 1923, la Constantinopol, o conferință interortodoxă a recunoscut necesitatea îndreptării calendarului iulian, dar a lăsat ca punerea în practică să o decidă fiecare Biserică locală. De reținut că numai echinocțiul trebuia corectat, pentru că luna plină era calculată corect.
Astfel, în anul 1924, Biserica Ortodoxă Română a acceptat îndreptarea calendarului, iar în anii 1925 și 1926 românii au serbat Paștile după calendarul nou, împreună cu apusenii.
Dar, în anul 1926, mai ales rușii, care nu au îndreptat calendarul, au cerut revenirea tuturor ortodocșilor la data veche a Paștilor, pentru păstrarea unității panortodoxe. În consecință, Biserica noastră a revenit, în 1927 și 1928, la pascalia veche.
Totuși, în anul 1929, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, constatând că, după calendarul vechi, Paștile cădeau târziu, tocmai la 5 mai 1929, după cea de-a doua lună plină, după echinocțiu de primăvară, a hotărât iarăși serbarea Paștilor după pascalia îndreptată, la data de 31 martie. Interesant că situația din anul 1929 coincide cu cea din anul acesta 2024, cu diferența că, acum 95 de ani, românii au serbat Paștile la 31 martie, iar nu la 5 mai!
După aceasta, din anul 1930, pentru ca Paștile să fie serbate de toți ortodocșii la aceeași dată, s-a reluat pascalia veche, până acum. Argumentul unității panortodoxe s-a considerat prioritar exactității astronomice.
Cu toate acestea, există două Biserici ortodoxe locale care nu serbează Paștile după calendarul vechi, împreună cu noi, și anume, Biserica Ortodoxă a Finlandei și Biserica Ortodoxă Autonomă a Estoniei, care au adoptat calendarul îndreptat, pentru a păstra unitatea locală cu ceilalți creștini, din țările lor.
Toate aceste situații schimbătoare în stabilirea datei Paștilor, precum și faptul că BOR a serbat de trei ori Paștile după calendarul îndreptat, împreună cu apusenii (1925, 1926 și 1929), au arătat că problema calendarului nu este o problemă de dogmă, neschimbătoare, ci una de ritual, supusă adaptării.
Mai trebuie spus un lucru că, a serba împreună cu apusenii nu înseamnă că slujim liturgic împreună cu catolicii sau protestanții. Nu. Pentru că, de exemplu, Crăciunul îl serbăm împreună cu ei, la aceeași dată, dar nu suntem uniți cu ei, în comuniune liturgică.
Stiliștii sărbătoresc Paștile pe vechi
Doar o mică grupare de credincioși, numiți „stiliști”, s-au opus îndreptării calendarului, considerând calendarul o problemă dogmatică, iar pe cei care au vrut îndreptarea lui, drept „trădători ai Ortodoxiei”. Pr. Cleopa a fost unul dintre cei care a combătut vehement mișcarea schismatică stilistă, demonstrând că toți cei ce vor îndreptarea calendarului sunt ortodocși adevărați. Iar stiliștilor le spunea ironic, cu umor: „Mă, ați auzit vreodată: Sfinte calendare, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi?”.
Tot opozanții îndreptării calendarului au adus ca „argument” faptul că Sf. Lumină s-ar coborî numai „pe vechi”. Dar Sf. Lumină se coboară la invocarea Patriarhului ortodox, nu în funcție de o anumită dată. Mai exact, ea vine la date diferite, de la an la an. Și chiar mai repede de Duminica Paștilor, adică în Sâmbăta Mare, după vecernie, pe la amiază. Condiția esențială este ca Patriarhul ortodox să se roage, singur, în Sf. Mormânt, pentru pogorârea Sf. Lumini. De aceea Sf. Lumină trebuie legată numai de credința ortodoxă, nu de un calendar din perioada păgână.
Sigur că până la reunificarea datei Paștilor mai este drum lung. Dar, dincolo de toate acestea, important este cum serbăm Învierea lui Hristos și cum primim Sf. Lumină în sufletele noastre. Fiindcă numai cu inimile și mințile limpezite, cu suflet curat, fără polemici inutile, putem ajunge, potrivit profeției biblice, „să fim una” (Ioan 17, 21), cu un singur Paște, pentru toți. Pentru că Unul a fost, este și rămâne Hristos.
