Îndată ce trecem culma de Lumină a Prăznuirii Nașterii Domnului și ne îndreptăm către Botezul Său zărim, de departe sau de aproape, după cum ne este credința, Golgota Răstignirii și Învierea.
În Ajunul Botezului – sau a Bobotezei, ca act al sfințirii apelor – se amintește de remarcabila propovăduire a Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 3.1-18). Cel prăznuit ca Înaintemergător în zorii duminicii, seara, la Liturghie, când nu cade duminica dinaintea Botezului Ajunul sau la Vecernie, este cea mai amplă diagnoză asupra umanității la plinirea Așteptării Venirii la Iordan a Domnului. Cu o Lege a Vechiului Legământ înțepenită în ritualisme și arestată parcă între zidurile templului. Și cu oamenii lui Dumnezeu deveniți simpli funcționari ai unei administrații ce se voia divină.
Simplitatea propovăduirii lui Ioan descoperă, în fond, motivul Întrupării. Tatăl Ceresc nu mai voia să vadă o omenire declasată de propriile ei motivații, uitând de Împărăția cerurilor. Uitaseră de Rai. De iubirea Celui Care împlinise în om o regalitate cosmică, fără de care omul nu mai este om.
Vocea Tatălui care confirmă pe Iisus Hristos ca Fiul Său întru care binevoiește (Matei 3. 13-17) confirmă mesianitatea Fiului și Dumnezeirea Sa deopotrivă. Și deschide calea Golgotei în vadul de apă translucidă în care se spulberă sub picioarele lui Iisus targumul ce păstra înscrisă căderea lui Adam și a Evei și alungarea lor din raiul prezenței lui Dumnezeu.
Botezul confirmă prezența Dumnezeu-Omului pe pământ. Iordanul devenind astfel calea întoarcerii din robia păcatului a firii umane. O Mare Roșie prin care trece de-acum neamul omenesc întreg.
Prin Botezul Domnului Hristos Templu se mută în mijlocul nostru. Al celor care căutăm cu inimă curată pe Dumnezeu. E aici. De unde și sfințirea caselor noastre. Nu. Nu e un botez peste Botezul primit în cristelniță la vremea copilăriei – unii cred că am fi inconștienți duhovnicește atunci, dar dacă ar fi prezenți la câteva slujiri ale Taine s-ar abține -, ci o readucere a Templului ca loc sacru, ca Biserică, în cotloanele noastre de viețuire. E modul în care Biserica-Iordan cheamă la pocăință și trăire a cuvintelor Celui venit ca Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele lumii.
Mai mult. Prin botezul acesta cu apă sfințită după o rânduială ce amintește mereu de Venirea dintâi a Domnului, lumea întreagă este martora pregătirii cosmosului pentru Lumina Învierii. Diminețile Botezului și Învierii seamănă, prin forța sfințirii care schimbă natura într-un Templu în care Hristos ne aduce iubirea și iertarea Sa. Un soi de „ecologizare” a spațiului bucuriilor și frământărilor noastre.
Nu strică să înțelegem rațiunile duhovnicești ale Botezului Domnului. Și să le folosim argument când lumea din jur se întunecă de răutate și orgoliu, de păcat și lipsă de omenie. Pentru că Domnul Hristos, la plinirea vremii, la apa Iordanului, Se pleacă sub mâna lui Ioan cu smerenia cerului dinaintea apei.
Să luăm aminte!
.){kind=link}