Articol de Pastor, Cigher Sorin
Sărbătorim această zi deosebită în calendarul nostru, pentru că esența/temelia vieții creștine este aici, la cruce. Totul are de-a face cu crucea Lui. Nu există creștinism fără cruce! Nu există viață fără moarte! Nu putem vorbi despre o trăire autentică ocolind crucea. La Golgota, pe lemnul crucii, atârnat între cer și pământ, Fiul născut (nu făcut) din fecioara Maria privea spre lumea tristă și împovărată de păcate.
De ce a ales crucea?
Cuvintele care au un ecou în veșnicie, spuse de pe cruce, au fost: „Tată, iartă-i că nu știu ce fac…” Da, acolo, pe cruce, El se ruga pentru noi deși îndura suferința, batjocurile, umilința de care a avut parte în văzul mulțimii. El, de fapt, era pe cruce pentru mine și pentru tine! Dacă ai înțeles ce s-a petrecut în Vinerea Mare pe cruce și că acolo El a murit pentru lumea întreagă, ai înțeles semnificația reală a sărbătorilor. Altfel, totul e în zadar și o pierdere de vreme.
De ce a ales crucea? Era singura soluție pentru salvarea noastră. El nu a fost vinovat, dar ne-a înlocuit la cruce pe noi. Locul între cei doi tâlhari era al nostru, dar a ales să moară pentru ca noi să avem viață. Acolo, pe cruce, s-a isprăvit totul. Adică, s-a făcut transferul: păcatele noastre au fost luate asupra Lui, iar El ne-a oferit iertarea, neprihănirea Sa, fără niciun merit. Acolo pe cruce a dovedit că ne iubește! Era de fapt culmea dragostei Sale, mai mult nu se putea. Nu cu vorbe, nu cu povești, nu impresii, ci cu realitatea morții Sale, s-a dus până la capăt! La cruce omul poate primi iertare de orice păcat omis sau comis. Iertarea prin jertfa Sa ne este asigurată! Harul Său a fost oferit omenirii întregi, iar prin credință putem primi ceea ce nu putem câștiga prin eforturile personale.
Vinerea Mare este despre crucea dintre cruci, crucea pe care noi trebuia să o ducem singuri, El, de bună voie a luat crucea noastră și a purtat-o până pe Golgota, la capăt!
Crede asta și trăiește cu nădejde!
De la cruce urmează mormântul rece, sigilat și bine păzit de soldații uimiți de cele petrecute pe lemn. La mormânt parcă se oprește timpul în loc. Lacrimile sunt înghețate, moartea este atât de reală și tulburătoare. Toate speranțele sunt spulberate. Nădejdea parcă a dispărut, rămân doar cuvintele promise de Cel care a fost în viață și a murit pe cruce. Promisiunea a fost făcută, urma doar să se demonstreze că va avea loc o înviere.
La mormânt omul vine cu durerea despărțirii și pleacă cu nădejdea revederii. Tăcerea era de mormânt în cimitirul în care era pus Domnul. Cu toate că mormântul nu îți poate inspira nimic pozitiv, totuși promisiunea învierii dă speranță credincioșilor. Vinerea durerii se încheie la mormânt. Suferință, despărțire, lacrimi și tristețe, vizibile pe fețele și în inimile credincioșilor, dar rămâne un strop de nădejde: Cel pus în mormânt nu va sta mult în el… În rest, se face liniște, e noapte și totul se transformă în tăcere. Fără cruce nu poate exista înviere! Domnul a parcurs drumul crucii, a fost omorât și pus în mormântul împrumutat pentru trei zile. El este Fiul lui Dumnezeu care a dovedit aceasta și putem fi și noi în siguranță: dacă El a înviat, și noi vom învia. Crede asta și trăiește cu nădejde!
