Oprește-te! Pentru câteva secunde privește înlăuntrul tău! Amintește-ți de copilărie! Cum erai atunci, cum te simțeai atunci și ce însemnau mama și tata pentru tine. Amintește-ți ce echilibru îți oferea familia. Uită-te la omul care ești astăzi și întreabă-te: cui se datorează asta? Acum, coboară-ți ochii și privește jos, cât de jos poți, la copiii din centrele de plasament, care cresc singuri și debusolați și pentru care orice străin este mama și tata. Te-ai întrebat vreodată cum se simt ei, ai cui sunt, de câte ori au fost abandonați și, mai ales, dacă poți face ceva pentru ei? Ei bine, în evidența DGASPC Sibiu, în prezent, sunt 80 de copii adoptabili cu vârste cuprinse între 1 și 13 ani. Copii pentru care o familie definitivă ar însemna șansa la un viitor. Nu este ușor să adopți, nici din punct de vedere administrativ, chiar dacă lucrurile s-au simplificat mult în ultimii ani, și nici din punct de vedere sentimental. Primele săptămâni petrecute cu micuțul tău pot fi un adevărat calvar și sunt multe momente în care ți-ai dori să renunți. Dar, să fim serioși, nici când suntem părinți naturali nu merge totul ca la carte și de multe ori ai vrea să-ți iei câmpii. Să naști un copil sau să adopți un copil însemnă să devii părinte. Iar să fii părinte înseamnă un întreg univers pentru copil și o adevărată împlinire pentru tine. Toți părinții știu că sunt locuri în inimă despre care nici măcar nu știi că există până când nu iubești un copil.
Am să scriu povestea unui copil minunat, vioi, isteț, cu ochi mari, negri și părul creț. Mama lui nu vrea să dea prea multe informații personale despre el, de aceea o să-i spunem simplu A. I-am cunoscut într-o seară ploioasă, de marți. Am fost la ei acasă. A abia se trezise după somnul de amiază. De câteva zile stătea acasă, fiind puțin răcit, sub stricta supraveghere a iubitoarei bunici. Este în grupa mijlocie la grădiniță, însă, comunitatea îl cam îmbolnăvește. M-am gândit că și eu am pățit la fel cu ai mei. Acum era vesel și odihnit. A intrat în sufragerie cu zâmbetul până la urechi. „Tu mă știi pe mine?”, m-a întrebat. „Nu”, i-am răspuns eu, „…dar o să ne cunoaștem acum”. A venit zglobiu și m-a prins de mână. „Atunci trebuie să vezi camera mea”. Și am urcat în camera lui. O cameră luminoasă, cu un pat mare și multe jucării. A mi-a arătat încântat bucătăria lui de jucărie, atelierul de construit, cățelul care se învârtea, cânta și făcea lumini de discotecă și dacă mama lui nu l-ar fi oprit cu blândețe, mă pierdeam cu siguranță cel puțin trei ore în universul lui. A este un copil adoptat. Până la 10 luni a stat în grija statului, după 10 luni a fost dat în grija unui asistent maternal, iar la un an și nouă luni l-a cunoscut mama lui.
„Am fost în burtica lui mami, dar a fost bolnăvioară și m-a luat Nașa (n.r. asistenta maternală). Protecția copilului m-a dus la Nașa și tot protecția copilului a adus-o pe mami la mine. Prima dată n-am vrut la mami, dar apoi mi-am dat seama”, a furat copilul începutul poveștii. „Ce ți-ai dat seama, mami?”, l-a întrebat femeia de lângă mine. „Mi-am dat seama că tu ești mami. Eram mic și bleguț atunci…” și a ridicat din umeri, de parcă acele vremuri sunt de mult apuse. Știe că este un copil înfiat, dar este un copil fericit. Are o mamă și o bunică care îl adoră și un tată care-i face toate mofturile.
Decizia de a fi părinte
Andrea R. s-a decis să înfieze în anul 2012. Și-a făcut atestatul de care avea nevoie și s-a înarmat pentru tot ce avea să urmeze. Își dorea o fetiță. Primele încercări au eșuat, însă Andreea nu a renunțat. În 2015 a încercat din nou. Și-a refăcut atestatul și a aplicat iar pentru înfierea unui copil. La sfatul unui angajat de la protecția copilului a trecut fată și băiat, pentru a avea mai multe șanse, iar singura ei pretenție era ca cel mic să fie clinic sănătos.
„Am scris fată și băiat, dar convingerea mea era că vreau fată. Nu știu, nu mă vedeam mamă de băiat. Am obținut atestatul în 28 decembrie 2015, iar apoi am așteptat. Pe la sfârșitul lunii martie am primit un telefon cum că am intrat în potrivire cu un băiețel. Când am auzit, mi-a căzut cerul în cap, dar am spus: asta e! Nu mi-am dorit decât un copil sănătos, era singura mea condiție. Mi-au dat toate datele și a trebuit să merg la sediu să-mi prezinte dosarul. Eram foarte emoționată și speriată că era băiat, însă mă bucuram enorm că era sănătos. Eu îi înțeleg pe toți părinții care pornesc pe drumul acesta. Toate emoțiile și primul telefon când sună și așteptarea aceea grea până sună acel telefon…”, povestește mama, iar eu îi simt emoția.
A avea un an și nouă luni. „Eram mai mic decât mic”, și-a completat băiatul mama, iar când a ajuns în casa părinților avea doi ani fără o săptămână. Andreea își amintește perfect momentul în care l-a văzut.
„Îmi amintesc că mă uitam la el și-mi părea ca un înger. Avea o fețișoară atât de specială. Ne-au mai dat câteva zile să ne gândim, dar eu am luat decizia în acea zi”, spune Andreea.
Nu a fost ușor să creeze o legătură, dar nu a renunțat
Andreea a tot mers în vizită la A, însă copilul nu o băga în seamă. În acele momente era de luni bune în îngrijirea unei asistente maternale căreia îi spunea mamă. Plângea mult și nu voia să se ducă în brațele ei. Mânca doar din mâna bunicii. Vizitele și întâlnirile au continuat. Copilul și-a mai dat drumul, dar avea mereu o limită, de câte ori se depășea acea limită fugea plângând în brațele asistentei maternale.
„Îmi amintesc că una dintre vizite a fost decisivă. L-am luat în brațe și cu cât plângea mai tare, cu atât îl strângeam mai tare la pieptul meu. El se zbătea din toate puterile. La un moment dat n-am mai putut. Plânsul lui mă rupea pe interior. Știu că am fugit și m-am blocat în mașină și am început să plâng foarte tare. Atunci am vrut să renunț. Mama a venit și a început să bată în geamul de la mașină să deschid. Am întors capul și atunci l-am văzut pe el, cu mânuțele întinse către mine. Mi-am șters lacrimile și am deschis ușile. A avea să fie copilul meu”, povestește Andreea.
Pe 1 iunie s-a pronunțat încredințarea, chiar de ziua copilului, iar în 6 iunie A a ajuns acasă, cu doar o săptămână înainte să împlinească doi ani. De acolo a început povestea lor, un început greu, dar cu o continuare minunată.
A nu a putut fi crescut de mama naturală, o femeie săracă, văduvă, cu încă cinci sau șase copii acasă, dar acum este un copil fericit în mijlocul unei familii iubitoare. Tot timpul pe care l-am petrecut împreună l-am auzit spunând atât de natural și de frumos „mami” încât nu aveai cum să crezi că nu face parte din acea familie dintotdeuna. Asistenta socială îi este acum nașă și păstrează legătura și cu ea. De la un băiețel care știa doar câteva cuvinte, A s-a dezvoltat frumos, a crescut și a evoluat frumos, iar astăzi îți poveștește aproape fără pauză de „copilul lui” robotul căruia i-a căzut mâna și a ajuns la doctor, despre muzica lui preferată și despre pozele de la botez și de la slujba de adopție, care îi plac atât de mult. M-am uitat la Andreea. Tot ceea ce a făcut ea a fost să investească dragoste, atât. Iar copilul i-a răspuns.
„Merită să adopți și o spun cu toată convingerea. Eu îmi asum faptul că am adoptat. Am auzit vorbe de genul că într-o zi îmi va da în cap, dar sunt și copii biologici care au făcut asta și nu înțeleg unde bat acei oameni. Medicii nu mi-au confirmat că aș avea probleme în a face un copil, chiar dacă am pierdut o sarcină. Nu am adoptat pentru că nu pot avea proprii copii și dacă va veni și cel pe care să-l nasc eu, îi voi iubi pe amândoi la fel de mult”, spune Andreea.
Câteva date despre procesul de adopție
Copiii abandonați reprezintă categoria socială cea mai vulnerabilă, iar incapacitatea de a le oferi o familie cauzează probleme sociale complexe pe termen lung. Toate persoanele care intenționează să adopte, trebuie să depășească teama și miturile despre adopție. Doar cu ajutorul lor copiii din centrele de plasament au șansa de a crește într-o familie. Reprezentanții DGASPC Sibiu spun că procedura de adopție s-a simplificat. Sunt, însă, anumite etape de parcurs.
Prima etapă este atestarea ca persoană sau familie adoptatoare. Această etapă reprezintă evaluarea garanțiilor morale și a condițiilor materiale ale celor ce doresc să adopte un copil precum şi pregătirea acestora pentru asumarea, în cunoştinţă de cauză, a rolului de părinte, perioada maximă fiind de 120 de zile.
Cea de-a doua etapă este „Potrivirea”. O etapă premergătoare încredinţării în vederea adopţiei prin care, din Registrul Național pentru Adopții se identifică şi se selectează persoana sau familia atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale copilului, şi se stabileşte compatibilitatea dintre copil şi persoana sau familia adoptatoare. Procesul de potrivire include o componentă iniţială şi una practică şi se realizează de către compartimentul de adopţii şi post-adopţii din structura direcţiei. Această etapă presupune și acces la lista copiilor greu adoptabili. Aceștia sunt copiii pentru care într-o perioadă de 9 luni de la declararea adoptabilităţii nu s-a reuşit identificarea unei familii potrivite sau, chiar dacă aceasta a fost identificată, nu s-au putut urma paşii care să conducă la finalizarea adopţiei. În această secțiune specială a RNA veţi vedea o fotografie cuceritoare (sau chiar un mic video) prin care micuţul protagonist vă întâmpină şi vă invită să îi aflaţi povestea. Alături de imagine, fiecare copil are un scurt text de prezentare. Ca să faceţi cunoştinţă aşa cum se cuvine, prima parte a textului descrie trăsăturile sale de personalitate, cu înclinaţiile, talentele şi activităţile sale preferate. De asemenea, veţi descoperi încă trei secţiuni ale prezentării, care se referă la nevoile de sănătate, cele educaţionale şi la partea cea mai delicată a nevoilor sale emoţional-afective.
Cel de-al treilea pas este încredințarea în vederea adopției care se dispune de către instanța judecătoreasca pentru o perioadă de 90 de zile, iar pe durata acesteia copilul se mută la domiciliul persoanei sau familiei căreia i-a fost încredinţat.
Ultimul pas este încuviințarea adopției, care este, de asemenea, de competența instanței judecătorești, iar hotărârea ce se va pronunța are ca efect crearea legăturii de filiaţie între adoptator şi adoptat. Din acest moment, familia voastră s-a mărit, iar un copil este cu adevărat fericit.
