14.1 C
Sibiu
marți, mai 13, 2025

Alex Svaricek despre ,,Inimă de lup”, spectacolul care unește folclorul cu dansul de stradă

Cele mai citite

Tinerii nu prea rezonează cu ideea de folclor și acest lucru este oarecum normal, având în vedere că o astfel de situație face parte și ea, până la urmă, din „lupta dintre generații”. Alex Svaricek este coregraf și cel care a pus piatra de temelie a Asociației Clubului Sportiv „Young Till Death”.

banner
banner
banner

Dar mai ales a făcut ceva inedit în Sibiu, dar și în România, prin spectacolul „Inimă de Lup”, susținut spre sfârșitul anului trecut la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu. Și anume, a îmbinat muzica folclorică cu dansul de stradă.

Cum a luat naștere „Inimă de lup”

Ideea poveștii din spatele spectacolului „Inimă de lup” a venit din legendele dacilor. „Mi-au plăcut tare mult scrierile folclorice legate de daci, astfel mi-a venit ideea personajelor și a poveștii. Spectacolul prezintă condiția omului de sacrificiu, cum a venit Sfântul Andrei pe pământ, pe când  lumea era blestemată, salvând-o de lupii negri, transformându-l pe cel mai viteaz dintre pământeni într-un lup alb”, povestește Alex.

Coregraful a reușit să transpună în dansul de stradă ideea de bocet, partea de horă și câteva dintre tradițiile românești pierdute. „Citisem în legenda dacilor că în momentul când murea un soldat pe front, acestuia îi era celebrată moartea într-o horă, mergea la Zamolxis. Am reprezentat și noi acest lucru printr-o scenă asemănătoare. Lupul alb spre final s-a transformat în lup negru, fiind asuprit de către cei mai mulți dintre aceștia.  A fost lupta omului de sacrificiu, deoarece cel care s-a transformat în lup alb a procedat ca lupii negri, a ucis, deci a ajuns de partea păcatului lor”, ne spune Alex.

Muzica aleasă

„Deși povestea este una dramatică, nu am ales un gen de muzică agresiv, ci unul melodic crescător. Am trecut aproape prin toate etapele și genurile muzicale, mai ales că am reușit personal să mixez și să remixez Ciocârlia lui George Enescu într-un mod modern. Tinerii din sală nu au fost foarte impresionați de genul muzical, deoarece erau obișnuiți cu acesta. Însă au fost atrași foarte mult partea de coregrafie, s-au mirat de cât de pregătiți fizic am fost. O oră a durat spectacolul; niciun coregraf nu a făcut un spectacol atât de lung”, e de părere Alex.

Peste 47 de dansatori, un singur spectacol

Spectacolul a fost interpretat de 47 de actori, care au dansat scena principală, plus alții secundari, care au susținut momentele de tranziții. „Noi în spectacolul inimă de lup ne regăseam ca vârcolaci, ca făpturi din pădure, ielele, Sfântul Andrei, lupi. A fost mai mult decât un dans de stradă. A fost ca o piesă de teatru. În care dansatorul trebuia să se transpună în personajul primit. Oamenii au înțeles povestea, deci zic eu că spectacolul a fost un succes”, e concluzionează coregraful.

Ce este folclorul

Alex, împreună cu Young Till Death, dorește ca în următorii doi-trei ani să aducă pe scena sibiană, națională sau chiar internațională mai multe astfel de spectacole care îmbină folclorul cu dansul de stradă. „Pentru o țară folclorul înseamnă autenticitatea patriei respective. Nu zic, e bine să luăm lucruri bune de la celelalte țări, dar să nu le uităm pe ale noastre. Noi ne asumăm faptul că am inițiat mișcarea acesta și am creat o nișă și sper că vom menține în continuare valoarea. Pregătim anul acesta un spectacol pe care îl vom lansa în premieră, va fi despre perioada interbelică”, spune coregraful.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

„Victoria atât de categorică a lui George Simion anunță prohodul sistemului politic din ultimii 35 ani”

Interviu cu Mihai S. Rusu, conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu„Ceea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect