3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ana Borger, sibianca ce tratează nevoile oamenilor prin masaj

Cele mai citite

Ana Borger Bruma a strălucit la Campionatul Global de Masaj din Germania, aducând acasă trofeul de locul 1 în categoria Masaj pe scaun. Este dovada vie că dedicarea și plăcerea pentru ceea ce facem conduc la rezultate remarcabile.

De-a lungul istoriei, masajul a fost o formă de terapie practicată în culturile din întreaga lume, având beneficii atât fizice, cât și psihice. Din China și Japonia, până în Egipt și Imperiul Roman, masajul a fost folosit pentru a ameliora durerile, pentru relaxare și pentru a îmbunătăți starea generală de sănătate.

Cu doar un an și opt luni de experiență în arta masajului, Ana își surprinde cu mândrie clienții prin abilitățile ei de a „sculpta” trupurile și de a le oferi relaxare. Trecând de la monotonia biroului la o carieră în masaj, Ana spune că a găsit adevărata ei chemare în a ajuta oamenii să se simtă bine.

„La bază sunt economist contabil. Mă trezeam dimineața și făceam același lucru, totul mi se părea forțat. Am plecat de la firma unde am lucrat fără nicio perspectivă și m-am înscris la niște cursuri de masaj. Am început cursul ca să nu mai stau acasă, niciodată în viața mea nu m-am gândit că o să fac masaj. Toată lumea este impresionată că am avut o evoluție atât de rapidă. Când faci ceea ce îți place, rezultatele sunt rapide și frumoase”, mărturisește Ana.

Prin 10 specializări în masaj și o determinare fără margini, Ana și-a dedicat timpul și energia învățând de la cei mai buni, iar primii pași i-a făcut la Școala de masaj Reflexovital.

„Am 10 specializări în masaj. Am investit foarte mult în mine. Am învățat să fac masajul Dynamic fllow pe care l-am aplicat în noiembrie 2023 la un alt campionat, unde am obținut două locuri II. Sunt foarte ramuri în acest domeniu”, mărturisește Ana.

După spusele ei, sibienii optează cel mai adesea pentru masajul de relaxare. Cei mai mulți vin cu dureri de spate provocate din cauza poziției greșite la birou. De asemenea, sunt persoane care vin și nu știu să își relaxeze corpul, iar acest lucru spune multe despre societatea de azi.

La Campionatul Global de Masaj din Germania au participat zeci de persoane din întreaga lume: Estonia, Columbia, Israel, Serbia și Germania etc.

„Acolo nu există lucruri negative. Învățăm unii de la alții și nu este vorba de competiție. Sunt oameni din întreaga lume cu care stabilești legături pe vecie. În momentul în care ai intrat în marea finală, oamenii sunt cu ochii pe tine. Tind să cred că în fiecare dintre noi există ceva care ne motivează, un talent, o dorință și totul ține de zona de confort. Am clienți care au așteptat pensia pentru a călători și acum au spondilită anchilozantă”, împărtășește Ana

Sibiul, receptiv la masaj

Acum mulți ani, majoritatea oamenilor vedeau masajul ca pe un lucru nou, scump, însă odată cu sedentarismul, oamenii vin din nevoie și abia după ce trec de prima ședință își dau seama cât de folositor este.

Sibiul este deschis la acest tip de relaxare și drept dovadă sunt numeroasele cursuri organizate în oraș la diverse clinici. Totuși, această meserie nu este pentru oricine.

„Trebuie să ai un caracter frumos. Mulți mă întreabă de unde am atâta răbdare. Să iubești oamenii și să le intuiești necesitățile sunt cele mai importante trăsături. Masajul m-a învățat să fiu eu, să scot la suprafață ceea ce este în mine. Sunt mult mai atentă la oameni”, încheie Ana.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: A murit Gheorghe Vaida, antrenor de tenis de masă la Romgaz Mediaș

Antrenorul Gheorghe Vaida, care a descoperit-o pe multipla campioană Andreea Dragoman, a încetat din viață.Anunțul a fost făcut pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect