Din păcate, reputația României în ceea ce privește grija pentru ființele necuvântătoare nu este una foarte favorabilă în străinătate. Și pe bună dreptate, pentru că sunt mii, chiar zeci de mii de câini care își petrec toată viața în lanț, sute de pui, abia născuți, abandonați sau aruncați pe te miri unde. Singura lor vină este că s-au născut sau au ajuns în condiții nepotrivite. Andreea Roseti este președintele Animal Life, asociație ce luptă pentru a construi o lume mai bună, cu oameni care respectă toate formele de viață, cum se recomandă aceștia.
La adăpostul Animal Life
Ca să înțeleg mai bine povestea Andreei, merg împreună cu aceasta la Adăpostul de câini Animal Life, de pe Dealul Gușteriței, locul unde patrupedele sunt cazate până se înzdrăvenesc și își găsesc o casă permanentă. Drumul e destul de anevoios. Trebuie să schimbăm ruta, deoarece se efectuează lucrări pe carosabil. Dar într-un final, ajungem. Nici bine nu deschid portiera și aud zeci de glasuri de câini, care mai groase, care mai stridente. Lătrături de câine care sună mai mult a schelălăituri. Mi se zburlește părul pe mine, e o atmosferă dezolantă.
Văd un spațiu mare, împrejmuit cu gard de sârmă, o „pușcărie”. Am făcut ochii mari. Andreea mă lămurește că acolo e adăpostul public. Mă uit mai în dreapta și văd o clădire mai mică, la poarta căreia se găsește o căruță. Ce caută căruța acolo?, „Ghidul” meu îmi spune că nu știe, în timp ce dezmiardă calul, mângâindu-l empatic.
În curte, Robert, dresorul de câini, tunde iarba. Ne salutăm și intrăm călcând pe iarba proaspăt cosită. În adăpost ne întâlnim cu o pisică. Ce caută o pisică la adăpostul de câini? Andreea mă lămurește, spunându-mi că e cea mai bună soluție antirozătoare. Îmi prezintă biroul unde primește persoanele care doresc să adopte un animal. Un miros de mâncare de câini și medicamente mă lovește din plin, dar rezist eroic. Îmi mai povestește una-alta, apoi mă duce la căței.
Zeci de cozi jucăușe danseză printre gratii. Dar nu doar coada vorbește pentru un câine, ci și ochii. Acești ochi parcă mă imploră să-i mângâi, să-i scot afară de acolo. Nu mai simt mirosul acela pregnant, am și uitat de el. Andreea merge înaintea mea și îi mângâie aproape pe fiecare în parte. Unii, mai timizi, se dau înapoi. Încerc și eu să le ofer puțină afecțiune, dar nu am același succes. E gălăgie, nu înțeleg ce spune Andreea, așa că după tur îmi propune să mergem să vorbim mai multe la birou.
„Am vrut să salvez toate animalele”
Pășesc în birou – nu înainte de a tăbărî pe mine alte câtene necuvântătoare -, savurez o cafea și începe discuția. O întreb de unde această dragoste pentru animale. Soarbe încet din cafea și îmi răspunde: „De mică voiam să fac un adăpost pentru căței, ca să îi ajut pe toți. Mi-era foarte greu să văd cum animalele suferă și să nu pot să le ajut. În apropierea casei unde am copilărit, care este și casa mea actuală, sunt două școli și un parc. De multe ori găseam pui abandonați în curtea școlii sau în parc. Împreună cu o colegă, îi luam și băteam din poartă în poartă, cu speranța că le vom găsi vreun cămin. Câteodată unora li se făcea milă de noi sau de animale și le luau, dar de cele mai multe ori ajungeam cu ele acasă. Ai mei au fost foarte înțelegători, dar până la un punct. Așa am crescut, cu dorința că atunci când voi crește mare voi face un adăpost unde să pot să salvez toate animalele”.
„Nu le poți salva pe toate”
În 2006, Andreea, împreună cu alți iubitori de animale, au înființat Animal Life, cu gândul că pot ajuta orice animal, dar nu a fost atât de ușor pe cât au crezut. „A fost foarte greu la început. Noi am vrut doar să facem un adăpost pentru animale, dar ne-am dat seama că oamenii nu sunt atât de receptivi cum credeam. Așa că ce am făcut, a fost tot cu banii noștri. Am făcut multe greșeli, iar, din păcate, greșelile noastre le-au plătit animalele. La început, am avut adăposturi încropite, plus că mai țineam foarte multe animale și la noi acasă. A fost greu și demotivant, ne-am dat seama repede că nu putem să-i ajutăm pe toți. Adăpostul pentru câini l-am inaugurat abia în 2018. A durat mai mult de doi ani ca să-l construim, din cauza lipsei de fonduri. Eu mi-am imaginat că în momentul când ai o bază de plecare, în cazul nostru o fundație și un plan pus la punct, apar și sponsorii, dar s-a întâmplat mult mai greu decat am crezut”, îmi relatează Andreea.
Adăpostul Animal Life
În timp ce povestește Andreea, vizualizez în minte momentele în care le-a explicat oamenilor cât de mult bine le-ar aduce animăluțelor ajutorul lor. Nu am mai vedea câini chinuiți pe străzi sau pisici jigărite. Astăzi, situația câinilor fără stăpân este mult mai bună decât acum zece ani. Dar ca să ajungem aici, au muncit Andreea și echipa, Primăria, alte asociații și chiar persoane fizice, ani de zile. Și dacă nu va continua să muncească așa, ne vom reîntoarce la situația de altă dată.
„În prezent, în adăpost sunt 32 de țarcuri, plus carantină. Pot încăpea în jur de 40-50 de câini, dar depinde de talia acestora, dacă sunt cu pui… Sunt mai mulți factori. Dar toată asociația are, în total, un efectiv de aproape 150 de patrupede. Pe lângă adăpost, mai avem și familii temporare în tot județul. Partea bună la aceste familii este că acel animal nu intră la «orfelinat», ci într-o familie. Acolo se obișnuiește cu curtea, casa, are o viață mult mai apropiată de cum ar trebui sa fie în mod normal și este mult mai bine pregătit pentru adopție decât dacă stă la adăpost. Partea proastă este ca având atâtea familii temporare și împrăștiate în tot județul, este multă «umblătură». Noi oferim acestor familii temporare tot ce au nevoie pentru întreținerea câinelui, până acesta va fi adoptat”, mărturisește președinta Animal Life.
Ce câini ajung la Animal Life
Cazurile cele mai dese în care un an animal ajunge la Animal Life, spune Andreea, sunt animalele lovite de mașini, animale vizibil bolnave, abandonate sau căzute undeva. „În ultima perioadă am avut o mulțime de intervenții pe tot felul de canale și locuri greu accesibile. Noi încercăm să ajutăm acolo unde animalele sunt în pericol real de moarte: accidente de mașină, câini abandonați, foarte mici, bătrâni, bolnavi etc.
Procedura atunci când preluăm un câine este ca prima dată să fie dus la la medicul veterinar, iar noi lucrăm cu mai multe cabinete și clinici din oraș. Acolo se face evaluarea lui (stare de sănătete, vârstă, intervenții și tratamentele necesare), după care se deparazitează, se vaccinează și începe pregătirea lui ca să intre în adăpost sau în familie temporară. De multe ori câinii ajung la voluntari acasă. Iar după ce este cazat, începe perioada de tratamente. Tot în acest timp încercăm să evaluam caracterul lui. Robert, colegul nostru care se ocupă de adapost și care este și dresor, încearcă să vadă ce-i place câinelui, de ce îi este frică, dacă este mai zvăpăiat, mai cuminte, dacă are nevoie de un tratament anume. Apoi începe să lucreze cu el.
Un cățel pe care îl dăm spre adopție, în cazul ideal, trebuie să fie blând, să putem să ne înțelegem cu el, să poată să meargă în lesă și să fie sociabil cu alți căței sau oameni. Majoritatea oamenilor care adoptă de la noi mai au un animal deja acasă”, spune Andreea.
Ce trebuie să faci pentru a adopta un câine
La prima vedere, procesul de adopție a unui câine pare ușor, dar din discuția cu Andreea îmi dau sema că nu e deloc așa. „După ce aflăm tot ce trebuie să știm despre câine și reușim să îl punem pe picioare, începe procesul de căutat familii. Pentru fiecare câine trebuie să avem un plan. Eu nu sunt o iresponsabilă care închide câinii în țarcuri. Cine vrea să adopte un câine sau o pisică, în primul rând trebuie să completeze un formular și să răspundă la un chestionar. Prima întrebare, și cea mai importantă, este: Pentru ce vrei câinele/pisica? Sunt mulți oameni care aleg un câine din alte motive decât cele corecte. Că au văzut un film, că un prieten are un câine de o anumită rasă, că au văzut pe net. Dar dacă ești o persoană activă, ți se potrivește un câine tânăr, vioi; dacă ești mai mult pe acasă, poate ai dori un câine mai în vârstă și mai calm. În funcție de răspuns, noi facem adopția. De multe ori mergem și în adăpostul public să căutam un câine compatibil”.
Câini și oameni
De-alungul anilor, Andreea a dat de fel de fel de cazuri și întâmplări. Am rugat-o să-mi povestească dintre ele. „Acum circa 12 ani am primit o solicitare de la un centru pentru adulți cu nevoi speciale din Dumbrăveni. Aceasta a venit de la o beneficiară. Acea doamnă ne-a comunicat că aripa unde locuiește ea, împreună cu alți beneficiari, se va muta. Iar aceștia nu vor putea să-și ia cu ei animalele. Era greu de înțeles situația, așa că am mers acolo. Centrul respectiv arăta foarte rău, chiar necesita reconstruit, zic eu.
Acești oameni locuiau mai mulți într-o cameră, în condiții foarte sărăcăcioase, dar curate. Iar mulți dintre ei aveau niște căței de talie mică sau câte o pisică ce se aciuiase pe acolo. Nu aveau familie, nu aveau pe nimeni în afară de animalele lor. Gândește-te la un om care nu are pe nimeni, toată viața lui se desfășoară într-o camera mică, și singura lui alinare este un cățel sau un pisoi. Animalele erau foarte curate, mare parte dintre acestea aveau carnete de sănătate, erau vaccinate. Au venit la mine și m-au rugat să le iau. Am rămas mută un timp! Mi s-a rupt sufletul de ei, și de animăluțe! Am reușit să luăm animalele și, până la urmă, să le găsim familii tuturor”, rememorează Andreea.
Nu contează educația formală, ci caracterul
Trag aer în piept. Cum să reacționez la o astfel de poveste? Nu pot să conștientizez cum unii oameni iubesc așa de mult animalele, iar alții le tratează ca pe niște obiecte. „Nu cred că este vorba despre educația formală, ci despre caracterul omului. Am intâlnit oameni de toate felurile, de la cei extraordinari, la cei care, deși au tot ce le trebuie, nu ar ajuta pe nimeni cu nimic. Noi încercăm să ajutăm cât de mult putem: dacă cineva merge la un cabinet veterinar din Sibiu și îi spune medicului că nu are bani să plătească intervenția care salvează viața animalului lui, medicul respectiv ne sună pe noi. Iar noi, în 99,9% din cazuri, ajutăm. Plus, avem campaniile de castrare. Cred că maximul de animale pe care le-am castrat au fost 2000 într-un an. Fără castrări, ne jucăm de-a adoptat și iubitul animalelor”, concluzionează președinta Animal Life.
Ieșim afară. Cățeii iar au tăbărât pe mine, mai puțin Siri, care stă tot în acea poziția ca atunci cand am intrat în curte. Mă uit atent la ea. Îmi răspunde la gest cu o privire inteligentă. Care este povestea ei? „Pe Siri a adus-o un turist elvețian care venise în România pentru un tur pe bicicletă, sau ceva de genul acesta. Undeva pe la Alba s-a oprit într-o benzinarie, unde a dat de mâncare câinilor de acolo. Siri era cea mai slabă dintre toți, iar el i-a dat de mâncare separat. Când a plecat mai departe, a observat că îl urmărește cățelușa. A început să pedaleze mai tare, ca să scape de ea, dar nu a reușit. Până la urmă au venit împreună până la Sibiu. A încercat să o ia în Elveția, dar nu a reușit, dar s-a bucurat când i-am promis că o iau eu și va rămâne la mine. Am mai ținut legatura cu el câțiva ani”, relatează Andreea.
Unii câini pleacă imediat, alții stau anii întregi în adăpost
Rămân fără cuvinte. Dar Andreea tot mai are ceva de spus: „Unii căței pleacă imediat ce se fac bine, alții așteaptă ani întregi. Gina, spre exemplu. Data nașterii estimată este de19 iunie 2017. Este talie mare, deparazitată, vaccinată și șterilizată. A fost gasită de o colegă în mijlocul drumului cu lanțul după ea și cu o rană adâncă la gât. Gina s-a salvat singură de la o viață în lanț și a știut în calea cui să apară. Cum era și normal, după trauma suferită, am câștigat încrederea ei treptat, pentru că inițial era foarte retrasă. Acum se bucură de mângâiere, plimbări lungi și alergare, joacă cu prietenii. Are nevoie de o familie răbdătoare și iubitoare, de spațiu de alergare, dar și de un colț cald într-un cămin primitor. Merge frumos în lesă, iar plimbarea cu mașina nu mai e o problemă pentru ea”.
Dacă doriți să o adoptați pe Gina, completați formularul de adopție: http://animallife.ro/chestionar-adoptie-catei-animal-life.
Iar dacă doriți să ajutați Animal Life, cel mai simplu mod este să trimițeți un sms la 8845, cu textul „ANIMAL”, donând astfeli 10 lei pe lună pentru adapostul Animal Life.
