Andrei (nume ales de noi pentru a-i proteja identitatea) are 22 ani. La 15 ani, cineva din cercul său de prieteni i-a oferit un ”praf”, pentru a experimenta o senzație specială. Acela a fost începutul calvarului.
L-am întâlnit pe Andrei la Crucea Albastră (Șura Mică), unde făcuse terapie pentru dependența de drog. Am povestit, în cadrul primitor al Centrului de tratament al dependențelor de alcool, droguri și jocuri de noroc despre această experiență terifiantă prin care a trecut în toți acești ani.
Pornind de la ecstasy, vreme de șapte ani Andrei a devenit unul din cei mai consecvenți consumatori de drog. ”Am crescut doza, ne spune el, de la o pastilă la două pe zi. Erau luni în care consumam în fiecare zi. M-am oprit la un moment dat, am început cu alte substanțe, mai ieftine, dar și mai periculoase. Luni de zile, apoi iarăși pauză, până am ajuns la heroină. Și apoi acolo mi s-a rupt filmul. Ceream bani cu împrumut, duceam aur de prin casă la amanet, făceam cele mai urâte lucruri posibile”.
DJ de meserie, simțea mereu nevoia să combine muzica, acea stare de bine, cu drogurile. Consumul avea loc mai ales acasă, însă nu evita niciodată să recurgă la drog și la școală. ”La liceu – își continuă Andrei povestea – eu eram cel mai în priză în chestiile astea. Erau grupuri de whatsaapp, de telegram prin care se furnizau prafuri de toate felurile: metamfetamine, amfetamine, ecstasy, LSD, iarbă. Se consuma destul de mult și în școală”.
Nu a avut niciodată probleme cu poliția, nici în a-și procura drogurile, nici în a le consuma acasă sau la școală. În fragedă vârstă, simțea că nu mai are putere să meargă mai departe. Începuse să aibă stări delirante, să resimtă fizic fiecare experiență halucinogenă, să îi cedeze organismul. Și atunci a înțeles că viața sa inevitabil se îndreaptă spre un neant foarte previzibil: ”Am avut tot felul de experiențe din acestea psihadelice cu acid (LSD) și pe mine m-a speriat, pur și simplu! Chestia aceea m-a făcut să mă gândesc de două ori înainte să consum altceva. Vedeam cum derapează totul, cum asfaltul se ridică. Vedeam niște tunele lungi. Mă plimbam, efectiv, prin ele, și nu se mai terminau. Mergeam și tot mai lungi erau, tot mai nesfârșite! M-am speriat! ”
A fost momentul în care a decis să îi mărturisească mamei prin ce trece. Sau, mai exact, să recunoască ceea ce mama sesizase de ceva vreme: ”Nici nu mai aveam resurse să procur droguri. Le-am spus în detaliu părinților ce substanțe consumam, cu cine și ce efect aveau asupra mea. E important să ai sprijin, să te asculte cineva ce gândești, ce simți”.
Au urmat drumurile la psiholog, psihiatru, o internare la spital, apoi a ajuns la comunitatea terapeutică de la Crucea Albastră din Șura Mică (Sibiu). ”Personal, m-a ajutat să mă extrag, efectiv, din lumea aceasta cu muzica, din DJ-ială, pentru că muzica are un efect puternic asupra creierului meu. Mă liniștește în primă fază, după aceea mă face să uit de niște chestii, apoi mă face să cred că totul e bine și roz și încep iar să consum. Mă extrag din evenimente, cluburi și să îmi schimb cercul de prieteni. Pentru că sunt habitate mentale de care, dacă nu te rupi, nu reușești să te lași. Am schimbat hainele, telefonul, am aruncat cartela, am schimbat locul, totul. Un început de la zero! Și m-a ajutat foarte mult chestia asta, să îmi schimb tiparul mental. Am fost foarte relaxat aici, am putut să zic ce gândesc, ce simt, am lucrat în curte, ca ergoterapie. Ce recomand e munca fizică. Pentru că un drogat nu e în stare lucreze. Un tip care consumă nu e în stare nici să dea cu mătura și să fie și ok”.
Ce le spune acum Andrei consumatorilor de drog? ”Îți distrugi corpul, creierul, plămânii. Orice substanță te distruge. Îți distrugi viața! Nu o să reușești, la 30 de ani, nici măcar să stai în picioare. Ai să mori și ai să cazi lat! Drogurile îți întunecă viziunea. Este un punct, și acela, dacă vei continua așa, se va stinge și, efectiv, cazi din picioare și mori”!
Mama, ancora și refugiul de stabilizare
Mama lui Andrei e cea care l-a însoțit și i-a fost alături în toată această perioadă cumplită. De aceea, ne spune ea: ”Prima dată am fost foarte șocată, dezorientată total! Să vezi că propriul copil nu e ok. Și aceasta, în primă fază. Dar nu știam nici ce s-a întâmplat. După două-trei zile, când am văzut că se repetă povestea, adică gesturile, comportamentul erau de necontrolat, mi-am dat seama că e o problemă și trebuie să mergem la un psiholog, la un psihiatru. Am încercat toate variantele. Am venit la centrul de aici și chiar îl simt că procentual 90 % își dorește să își schimbe total viața, să nu se mai autodistrugă. Ca părinte, te blochezi! Nu știi cum să reacționezi când îți vezi copilul dezorientat, că vrea doar să doarmă, să nu vadă pe nimeni, nu mănâncă, efectiv nu iese din cameră două zile. E dureros…”
Am întrebat-o unde vede ea acel punct fragil din care copilul îți ”scapă” de sub control și ajunge într-o astfel de situație. ”Eu cred că societatea are o mare vină. În primul rând, părinților cred că le scapă anumite detalii. Programul de lucru încărcat, problemele de zi cu zi, fac să le scape mici detalii, care de fapt sunt cele mai importante. Și apoi sistemul de învățământ, care este praf! Clar nu mai pot gestiona această situație învățătorii, profesorii, diriginții. Aici e cea mai mare problemă, am dedus eu”.
Cum a reușit totuși să facă din Andrei un caz fericit? ”Două săptămâni am fost dezorientată total. Și mă rugam lui Dumnezeu să îmi lumineze mintea să fac alegerile corecte. Dar e greu! În primul rând însă trebuie să fie voința celui în cauză, apoi a susținătorilor. Pentru că trebuie cei de lângă el să îi fie foarte apropiați și deschiși. Contează foarte mult cum susține familia persoana în cauză. Și apoi să apeleze la specialiști. La psiholog, la psihiatru. Apoi la centrele de recuperare.”
