Cahul. Un orășel cochet din Republica Moldova, aflat la granița cu România (Galați) și Ucraina (Odesa). Am ajuns aici în preajma Crăciunului, împreună cu Pr. Constantin Necula, la invitația Episcopiei Române a Basarabiei de Sud și a primarului de Feștelița (o localitate uitată de lume, situată undeva în buza Tiraspolului).
Oamenii, și aici, se pregătesc de Crăciun. Comunitatea românilor din Cahul (sau, mai degrabă, a celor care simt românește) se adună, la ceas de seară, la Casa de Cultură ”Nicolae Botgros”. Cete de colindători, din puzderie de sate ale raionului pomenit, în port tradițional și cu emoție nedisimulată în traistuțe, urcă pe scenă și dau drumul la cer. Copii frumoși, cu glas de scăpătat bucurie, doinesc vestea Nașterii Domnului, primită din bătrâni și adusă către ei prin cântece, multe dintre ele, neajunse încă pe tărâmurile noastre. Laolaltă, bătrânii satelor, reuniți în ansambluri, grupuri corale sau cum le-or mai fi numit ei, își primenesc sufletele văzând că zdroaba lor de ani și ani nu e lăsată de izbeliște și că generațiile de după ei duc pe mai departe tradiția colindului și știu să trăiască așa cum se cuvine Sărbătoarea.
Colindătorii din Cocora și Manta
Argent Ion e conducătorul ansamblului Cimbrișor din Cocoara. A venit la colind cu un grup de vreo 10 copii, toți îmbrăcați românește, cu opinci în picioare și grămăduță de căldură în inimă: ”Noi Crăciunul îl petrecem foarte frumos, călduros, mi se confesează. Cu copiii implementăm toate cele. Copiii vin singuri, că le place, și vor să mergem cu colindul. Am început în câteva grădinițe. Ne adunăm, le arătăm obiceiurile frumoase și ei singuri vin”. L-am întrebat cum e obiceiul colindatului pe Cocoara: ”Când se înserează, noi așteptăm colindătorii. Nu ne așezăm la masă până nu trec colindătorii. Și ne uităm: care e cea mai frumoasă, care e cea mai călduroasă colindă? Noi avem și colinde din sat, autentice, de la bătrâni și ceea ce e frumos, se transmite. Iar la colindă, noi nu alegem oamenii. Mergem la rând, nu că asta e bogat, ăsta e sărac… Noi pe toți îi stimăm, îi iubim și căldura la toți în casă transmitem”.
Polina Safta, din Manta, e conducătoarea unui cunoscut ansamblu din această zonă. Și ea a venit la Cahul, cu grupul de prietene, cu care cântă de câțiva zeci de ani: ”Avem un ansamblu local etno-folcloric, ce poartă numele de Vatra Dorului. De ce Vatra Dorului? De atâta, că e plină comuna noastră de dor. Dor de mamă, dor de copii, dor de pace, dor de tot ce e frumos. Suntem acei oameni care păstrăm tradițiile și obiceiurile, tradițiile îndeosebi. Le culegem de la bătrâni și le aducem la cei tineri, ca să trăiască această valoare înaltă”. Cum petrec românii din Manta Crăciunul? Ne spune tot Polina Safta: ”Crăciunul este o tradiție din moși-strămoși. Pentru noi, în comuna noastră, e o sărbătoare egalată cu Paștele, sărbătorile cele mai de suflet și inimă. Le petrecem în primul rând cu vizita de a ne colinda unul pe altul cu cuvinte ducli și frumoase, cu urări de sănătate și de mult bine în casele oamenilor și neapărat, sigur, cu mesele cele pregătite cu multă grijă de sărbătoare. În noaptea de ajun suntem cei care suntem cu sufletul la gură, cu porțile deschise, cu așteptarea clinchetului de clopoței, de aducerea vestirii. Mergem la prieteni, mergem la vecini, mergem la rude să ne cătăm. E un zbucium mare, adică nu este o liniște așa, să stăm acasă. Și, din fericirea noastră, încă avem de la cine culege, de la cine selecta și aduce pe platoul scenei aceste colinde și noi facem datoria mai departe să le dăm în mânuța celor tineri, care pot să ducă ei ștafeta mai departe”.
Rusificarea (încă) la ea acasă
La aproape 200 de kilometri de Cahul, înspre Tiraspol, mă întâlnesc cu primarul satului Feștelița, Nicolae Tudoreanu. E conducătorul comunei de 18 ani și e printre puținii primari care a reușit să schimbe covârșitor starea satului. Prin fondurile europene accesate, a dăruit localității o școală modernă, un cămin cultural impresionant și a adus energia regenerabilă în vatra satului. Iar multe alte proiecte sunt în derulare. Nu e o noutate că într-o considerabilă măsură, populația Republicii Moldova e încă tributară mentalității că România are un statut de țară vecină dușmană, cu pretenții teritoriale, un stat oarecând ocupant și uzurpator al independenței Basarabiei. Întâlnești destul de frecvent români de aici abitir rusificați, pentru care salvarea vine în continuare dinspre Moscova.
Primarul Nicolae Tudoreanu e un român neaoș și un înflăcărat susținător al identității naționale: ”Am 18 ani de când sunt primar aici. M-a însuflețit mult bunelul soției mele, care plângea cu lacrimi și îmi spunea că satului ăstuia i-a mers mereu vestea de sat sărac și era supărat pe unele dinastii de aici care nu erau corecte. Așa am ajuns să candidez și eu la primar”. Desigur, am vrut să știu cum de a reușit să scape de sub povârnișul acesta păgubos al unei mentalități rusificate. ”Eu nu știam de România până în 2004. În 2004 am trecut pentru prima dată granița în România și a fost ca un șoc, ca o scânteie. Mi-am dat seama că identitatea mea e ruptă de acolo și am început să adun și să aduc experiența românească aici. Am citit, m-am documentat. Problema basarabenilor e că nu înțeleg mai mult de 30 % din ceea ce citesc, pentru că ei gândesc rusește și nu le vine logica aceea de a pune pe cântar toate frazele și de a scoate o concluzie. În dările mele de seamă încercam să aplic o română perfectă și observam că oamenii apleacă urechea spre asta. Și în special Ortodoxia română m-a marcat foarte mult, prin cântările psaltice, muzica bizantină. Pentru că este ceva care nu poți explica. Basarabia a fost infectată cu antiromânism de Biserica Ortodoxă Rusă. Și nu este nimic straniu dacă vindecarea va veni prin Biserica Ortodoxă Română. Și asta poți să o simți doar dacă ieși în afara țării. Probabil că românii dinăuntru nu simt asta, pentru că nu cunosc alte realități. Însă noi suntem obligați să ne luptăm cu propria noastră identitate, ca să o putem salva. Dacă Ardealul a fost sub ocupație austro-ungară, ardelenii măcar au învățat să se autogospodărească bine. Însă noi de la ruși am învățat să fim bețivi, mincinoși și leneși”.
L-am întrebat pe primarul Tudoreanu ce ar trebui să facă România pentru conștientizarea identității comune a locuitorilor din Basarabia: ”Românii trebuie să își reevalueze politicile pentru Basarabia. Pentru mine, mulți și-au făcut din unire o meserie și nu ar vrea niciodată să se facă unirea, pentru că se plătesc pungi de bani și se țin foarte mulți pe acest sentiment. Să ajungă la firul ierbii, aici, în sate, pentru că oamenii au aici mai multă nevoie de explicații, de mai mult vaccin antisovietic. Pentru că aici s-a prea bătut cuie multe în inima basarabeanului”.
 și Ucraina (Odesa). Am ajuns aici în preajma Crăciunului, împreună cu Pr. Constantin Necula, la invitația Episcopiei Române a Basarabiei de Sud și a primarului de Feștelița (o localitate uitată de lume, situată undeva în buza Tiraspolului).){kind=link}