Printre sibieni, și nu numai, circulă multe stereotipuri legate de sași, unele cu temei, altele fără. Cert este că majoritatea concitadinilor îi văd ca pe niște oameni scumpi la vorbă, pentru care faptele sunt preferate cuvintelor. Așa sunt văzuți acum, așa poate erau văzuți și în trecut.
Lect. Univ. Dr. Daniela Stanciu-Păscărița predă la Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă și, prin intermediul studiului și cărții sale (care are la bază teza de doctorat) „Loisir în vremuri de pace și război. Germanii din Sibiu și Timișoara”, a dorit să arate sibienilor, și nu numai, că minoritățile germane nu se concentrau doar pe munca și timpul de zi cu zi.
Sașii, un popor solidar
În zona noastră, spune profesoara, sașii se disting în acest conglomerat multietnic. Și anume și-au prezervat o anumită identitate culturală de-a lungul secolelor. Aceștia vin în Transilvania în intervalul secolelor XII-XIII și încep să întemeieze orașe, care cu timpul se dezvoltă din ce în ce mai mult datorită mai multor aspecte. Unul dintre aceste acestea ar fi solidaritatea economică pe care o desfășoară și coeziunea de grup; faptul că se dezvoltă ca un grup paralel cu celelalte etnii, naționalități.
,,I-am lăsat pe sași să iasă din casă”
„În cartea «Loisir în vremuri de pace și război, germanii din Sibiu și Timișoara», m-am aplecat asupra așa-numitei perioade frumoase, Belle Époque, 1900-1920. La început de secol XX sașii sibieni erau industriași, aveau magazine, prăvălii, ateliere, erau bancheri, profesori, acopereau toate straturile sociale. Vorbim de o burghezie în perioada în care burghezia era foarte bine dezvoltată, atât cea mare, cât și cea mică.
Eu am vrut să scot în evidență nu ce munceau sașii, ci cum își petreceau timpul liber, așa-numitul «Loisir». Desigur «timp liber» este și atunci când dormi, mănânci, dar eu nu am vrut să intru cu cercetarea în sufrageriile sașilor, ci i-am lăsat pe aceștia să iasă din casă și să-mi arate pe unde se plimbau, unde își beau cafeaua, unde și cum dansau la baluri”, îmi mărturisește profesoara.
De pe „promenadă”, în Sub Arini
Fie că vorbim de o sărbătoare, fie că discutăm despre o zi obișnuită, cele mai frecventate zone ale orașului erau Corso (Strada Nicolae Bălcescu), promenda (care se desfășura la început de secol XX, de-a lungul zidurilor Cetății, pe Bulevardul Coposu de astăzi), Parcul Sub Arini (la care se începuse amenajarea din secolul al XIX-lea), Piața Huet, strada 9 Mai (deoarece erau foarte multe ateliere, prăvălii pe atunci, unde se vindeau haine, stofe), zona Gării (la început de secol XX se construise clădirea gării, iar mobilitatea orășenilor crește din ce în ce mai mult) și cartierul Iosefin (Bulevardul Victoriei).
„De pildă, unde se află acum Cercul Militar se găsea atunci Casa Societății, Gesellschaftshaus. Era o clădire unde se adunau nu doar sașii, ci toți locuitorii din Sibiu, prin diferitele asociații ce activau în oraș. Aici se făceau baluri, recepții, expoziții și diferite alte evenimente”, spune Daniela Stanciu-Păscărița.
Un corso duminical
Sașii, după cum îmi povestește cercetătoarea, aveau obiceiul să se plimbe la amiază după ce ieșeau de la Biserica Evanghelică pe Corso, Strada Nicolae Bălcescu de astăzi: „Un articol din ziarul «Siebenbürgisch-Deutsche Tageblatt» scria faptul că sașii ieșeau de la biserică și începeau să se plimbe pe Corso, după anumite reguli, după o anumită etichetă socială. Bărbații, spre exemplu, se opreau să bea o cafea la «Împăratul Romanilor» și «să schimbe perspective diplomatice», discutau despre politicile imperiului, iar femeile mergeau să guste o prăjitură la cofetăria «Frentz», de atunci”.
Arată-mi cum te îmbraci, ca să știu cine ești
Ieșirea în spațiul public aducea cu sine și o etalare a statutului social pe care îl aveau. Unii dintre sași se raliau modelor venite de la Paris sau din centrul european, din Viena, din Budapesta.
„Existau magazine care vindeau haine sau stofe aduse din întregul imperiu austro-ungar. La baluri, spre exemplu, era foarte important ca îmbrăcămintea să fie una prețioasă și adaptată evenimentului. Nu se preta ca o domnișoară, care voia să se mărite, să se îmbrace în haine închise la culoare, ci purta mai degrabă un roz pal, un alb sau un albastru deschis. Comparativ cu femeile măritate care se îmbrăcau mai serios, mai sobru, și mai mult cu cele văduve, care aveau veșminte în culori mai închise.
Exista un așa numit cod al culorilor care se împărțea pe statutul marital al fetelor, femeilor căsătorite, văduvelor. La bărbați codul vestimentar nu era așa de rigid, dar ca tânăr domn, neînsurat, te îmbrăcai mai altfel. Identificăm în cărți poștale vechi bărbați care se plimbă cu baston, cu pălărie pe Corso, tocmai în ideea de a fi văzuți. Totodată, îmbrăcau și portul popular săsesc, depinde de ocazie”, povestește sibianca.
„Băieții Năzdrăvani” și sașii
La început de secol XX au început să apară ziarele satirice. „Am găsit într-un ziar satiric, «Die Bösen Buben» (în traducere: «Băieții Năzdrăvani»), o poezie scrisă de un autor care satiriza pe cei care merg pe Corso, spunând că sunt foarte rigizi în comportament, prea țanțoși. Îi critică pe studenții (not. red. pe atunci și elevii erau numiți studenți) care stau la colț de stradă și fac mișto de oameni.
Le ceartă pe fetele care se țin cumva prea mândre și nu se uită în stânga și dreapta când merg pe promenade. Îi ironizează pe cei care lucrează la bancă și sunt foarte agitați, tot timpul aleargă. Îi ceartă pe avocăței care tot ce fac este să lucreze și când se plimbă pe Corso mai degrabă fug. Îi ironizează pe profesori care sunt îmbrăcați în hainele lor ponosite și se gândesc numai la carte în loc să se mai relaxeze și ei”, spune profesoara.
Cele mai frecventate cafenele și localuri
„În perioada comunistă se găsea o cofetărie, care era numită «Perla», în Piața Mare. Aceasta era amintită în presă. În parcul orășenesc, actualul Parc ASTRA, se afla o cofetărie și berărie, foarte frecventate, de asemenea. Mai era clădirea Palatului Habermann, care la început de secol XX avea un restaurant cu berărie și cafenea, un local frecventat chiar și de români, spre exemplu de cei care erau în jurul ziarului «Tribuna» și în jurul «Astrei». Așa-numiți tribuniști mergeau și serveau cafeaua acolo, o cafea neagră – un Schwarzer”, povestește sibianca.
„De multe ori se cânta muzică țigănească”
Dacă vorbim de muzică, germanii ascultau muzica lor specifică, muzică militară, piese compuse și cântate de diferite asociații muzicale, coruri de bărbați.
„Männergesangverein, Asociația Corală de Bărbați, de pildă, organiza tot felul de activități și de concerte. Deoarece sașii de multe ori sunt asociați cu existența unui puternic sentiment muzical care circulă în rândul acestora, liedurile erau celebre. Se mai asculta muzică populară, dar și valsuri, muzică cultă. Însă, în cafenele, de multe ori se cânta muzică «țigănească», lăutărie. Aceste evenimente erau anunțate în presă”, afirmă Dana Maria Stanciu-Păscărița.
Sportul, parte din viața sașilor
„Sașii făceau mult sport”, e de părere autoarea: „De pildă, existau multe asociații cu caracter sportiv, cum ar fi Asociația Patinatorilor sau a voleibaliștilor, care organizau diverse evenimente. Dar sașilor le plăceau cel mai mult plimbările pe munte. Și nu doar pe munte, ci și prin împrejurul Sibiului: Cisnădioara, Poplaca, Gușterița.
Iar Asociația Carpatină Transilvăneană a fost și cea care s-a ocupat de trasarea cărărilor montane, de construirea de refugii, de semnalizarea traseelor montane. Și Păltinișul era loc de cură. La final de XIX tot de asociația menționată a fost construită și Stațiunea Păltiniș. Totodată, la Păltiniș se organizau baluri mascate, iar drumul cu trăsura dura 5-6- ore”.
Cititul ziarului, un obicei important
Unul dintre obiceiurile sașilor era cititul ziarelor, după cum spune și profesoara: „Informația circulă tot mai mult cu trecerea vremurilor. În fiecare cafenea erau și ziare aduse din toată monarhia Austro-Ungară, era modul sașilor de a afla ce se întâmplă în imperiu și în lume. Se citeau ziare atât din Transilvania, cât și din Paris, München, Viena etc. A fost realizată o comunicare continuă până în Primul Război Mondial, și până la apariția unei cenzuri de război”.
„La sași, totul se leagă foarte mult de Biserică”
Evenimentele festive erau celebrate de regulă primăvara. „La Maifest, spre exemplu, sașii își luau cele mai bune ținute de sărbătoare. În comunitatea germanilor totul se leagă de prezența Bisericii și a școlii, în familie, educație și în sociabilitate.
Spunea Stephan Ludwig Roth (not. red., învățător, dascăl, pastor și intelectual sas, născut în Mediaș), că sașii își vor păstra identitatea lor specifică doar dacă se vor sprijini pe acești doi piloni: Biserica și Școala. Drept dovadă, în multe sate săsești întâlnim fizic prezența școlii lângă biserică. Și în Sibiu, Colegiul Național Samuel von Brukenthal se află lângă Biserica Evanghelică”, afirmă autoarea.
Balurile, o funcție maritală și nu numai
Balurile pentru sași erau foarte importante și aveau pe lângă aspectul de etichetă, de promovare a lor, și aspect de sociabilitate, de petrecere a timpului liber împreună cu alți semeni, dar și funcție maritală. „La bal se cunoșteau fete cu băieți. Era un calendar al balurilor. Începeau după Crăciun și se terminau până la Lăsatul Secului. Erau organizate de asociații, unele dintre acestea cu scop caritabil.
Cel mai cunoscut bal din oraș era organizat de ofițerii cantonați la Sibiu. Acesta era cunoscut pentru distracție, era cel mai așteptat bal al sezonului. Scopul acestora era de a aduna oamenii pentru a petrece. Unele erau și baluri costumate, iar presa descrie costumațiile sașilor ca fiind foarte diverse, de la lună și stele, la arlechin. Un bal organizat de Asociația Carpatină Transilvăneană a adus decoruri foarte fanteziste, folosind elemente prin care doreau să transpună muntele în sală”, povestește Daniela Stanciu-Păscărița.
Sașii, la fel ca românii
În 1916, când România intră în Război, în Sibiu apare o perioadă de neliniște, de instabilitate, de frică. La un moment dat, Albert Doerr, primarul de atunci, a spus că mulți sibieni (cam două treimi), indiferent de naționalitate, au plecat din oraș spre nordul județului (Mediaș, Târnăveni), la aflarea veștii că Sibiul va deveni ținta ofensivelor militare.
„Acum trăim în bună pace cu toate etniile. De la sași avem de învățat cumpătarea, în primul rând, și solidaritatea, caracterizată prin faptul că se implicau în asociații comunitare diverse și numeroase”, concluzionează autoarea.
Sursă foto: Colecția specială a Bibliotecii ASTRA, Sibiu
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
