25.2 C
Sibiu
marți, iulie 9, 2024

Diana Anghel, povestea unei femei care schimbă destine

Publicitate

Cele mai citite

Diana Anghel, un exemplu al faptelor bune, ne prezintă povestea unei femei remarcabile care aduce schimbări pozitive în viețile celor aflați în dificultate.

Cu o dedicare deosebită și o implicare profundă în societate, Diana Anghel devine un simbol al generozității. Fără a fi asociată cu vreo organizație și fără a primi fonduri personale, reușește să ofere zâmbete și speranță celor aflați în nevoie. Cu o experiență de 18 ani într-o fabrică, își dedică timpul liber organizării de evenimente caritabile și excursiilor pentru copii. Diana afirmă că timpul său liber este dedicat „actelor de binefacere pentru diverse persoane aflate în impas”, acoperind nevoile a peste 110 de copii și sprijinind familiile monoparentale.

Diana ne spune că energia pentru a organiza spectacolele și evenimentele caritabile vine de la Dumnezeu și de la oamenii care o susțin: „Atunci când încep un proiect, Dumnezeu mă luminează și mă ajută să duc acel proiect la bun sfârșit. Fără oamenii din jurul meu, n-aș putea să reușesc. În momentul în care am un proiect, indiferent de situație, Dumnezeu îmi scoată în cale oamenii care doresc să facă o faptă bună. De asemenea, fără ajutorul familiei și a soțului, care se implică în 99% din cazuri, n-aș reuși toate aceste lucruri”.

Ea a început cu voluntariatul la Centrul de Plasament Orlat acum 7 ani, acolo unde a fost și coordonator, organizator de evenimente. A continuat apoi la Complexul de servicii „Prichindelul” Sibiu, Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități Turnu Roșu, Centrul de Plasament „Gulliver”, apoi a „adoptat familii” și a avut grijă ca fiecare copil dintr-o familie cu probleme să își continue școala.

Munca din spatele unui eveniment caritabil

„Pentru a organiza un eveniment caritabil este foarte mult de muncă. Doar cine este în domeniu știe cât efort trebuie să depui. Cel mai important lucru este că eu nu am niciun fel de asociație și fonduri și fac aceste lucruri doar cu oameni care doresc să doneze. Eu nu cer bani de la nimeni și toți care vor să facă o donație merg direct la familia respectivă, ori fac transferul banilor direct în contul celor care au nevoie. Încurajăm ca cei care vor, să ajute să meargă direct la aceste persoane, căci se creează o conexiune frumoasă”, spune Diana.

„Am lucrat foarte mult pentru a reuși să mă detașez de problemele celorlalți”

Faptul că a terminat Facultatea de Psihologie a ajutat-o foarte mult pe Diana, căci a învățat lucruri importante despre granița dintre problemele altora și problemele personale: „Am lucrat foarte mult pentru a mă putea detașa de problemele altora și a nu mă afecta. Un lucru care mă ajută e să spun seara: Doamne, luminează-mă! Și nu mă mai gândesc, pentru că știu sigur că dimineața găsesc răspunsul, rezolvarea problemelor. Indiferent de scopul evenimentului, toate lucrurile au o încărcătură emoțională puternică, iar la final îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot. Nu eu aleg cazurile, ci ele mă aleg pe mine. Pur și simplu simți că o persoană are nevoie de ajutor”.

Întrebând-o ce ar schimba ea în lume, ne spune că facilitarea pentru persoanele cu dizabilități: „Este atât de greu să urci un copil în scaun cu rotile la etajul trei! Trebuie să existe rampe pentru scaunul cu rotile în toate unitățile. De asemenea, dacă aș avea puterea, aș da o lege pentru voluntariat. Voluntariatul este foarte important și util, măcar odată pe lună pentru elevi să fie practicat. Vreau ca lumea să înțeleagă faptul că binele vine chemat”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Șoferii vor primi permisul înapoi dacă analizele antidrog nu vin în 72 de ore

Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un...

Știri pe același subiect