Îi vedem pe scenă mereu cu zâmbetul pe buze și gata să facă show. Iar atunci când au microfonul în mână sunt stăpâni nu doar pe ei, ci și pe toată lumea pe care o electrizează cu spectacolul lor. Da, de artiștii muzicieni de la petreceri vorbesc. Cine știe însă, cu adevărat, câte mii de ore de muncă, plâns, renunțări și privațiuni se află în spatele unor astfel de reușite?
„Am început să cânt într-o formație la 20 de ani”
Elena Anghel este cântăreață de muzică de petrecere din Sibiu. Face asta de 15 ani și, ca majoritatea artiștilor din acest domeniu, s-a născut cu muzica în vene. Vine din Cârța, dintr-o familie de dansatori, părinții ei cunoscându-se la „Junii Sibiului”. A început cu dansul, împreună cu sora sa, dar pașii au condus-o spre microfon: „Am început să cânt datorită muzicanților și coregrafului din ansamblu. Când aveam turnee în afara țării, spre exemplu, și erau locuri limitate, eram și dansator și voce”, spune Elena. Încet-încet, tânăra a urmat acest parcurs, iar într-o zi a fost sunată de profesorul Petcu, instrumentist de meserie, care a întrebat-o dacă vrea să facă parte din formația unui elev de-al său. Avea 20 de ani atunci.
„Niciodată nu e prea târziu să îți găsești menirea”
Elena a venit la Sibiu, unde și-a cunoscut noii colegi. „La început nu prea știam cu ce se mănâncă atribuția de solistă. Mai cântasem, dar nu la un nivel profesionist. Dar am avut dorința să învăț și am luat lecții de canto în particular. Făceam naveta 320 de km dus-întors de la Sibiu la Oradea, la Crișcior, la profesoara de canto Maria Simion, după care am fost la Timișoara, la îndrăgita artistă Carmen Popovici Dumbravă. La început mergeam săptămânal cu niște cunoștințe, apoi următorul an cu o colegă, al treilea cu un taxi (nici bani nu aveam, aștepta șoferul până luam salariul), iar în al patrulea an, ultimul, mergeam cu mașina mea personală. Mi-am dorit să învăț și făceam eforturi în acea direcție. Nu-mi pare rău, deoarece acum culeg roadele”, mărturisește solista.
„Doar prin Mărginime mai sunt petreceri în care se mai ascultă muzică populară și nu manele, în principal”
Solista cântă muzică populară și de petrecere. „Inițial, am cântat muzică populară. Apoi am început să mă modelez în funcție de invitați. Niciun eveniment nu este la fel și e important să simți omul, să știi ce trebuie să îi livrezi. Așa am început să-mi lărgesc repertoriul, să cuprind mai multe genuri muzicale. Acum nu există eveniment în care oamenii să nu ceară manele! Doar prin Mărginime mai sunt petreceri în care se mai ascultă muzică populară și nu manele, în principal.
Îmi aduc aminte de un evenimenet în care am făcut un colaj de învârtite, care sunt specifice zonei noastre, iar spre surprinderea noastră, mesenii nu au dansat. Ușor-ușor se pierde esența. Nu mai știu oamenii să joace. Sunt tineri care merg la dansuri, dar nu la toate evenimentele se găsesc dansatori. Ce am mai observat iarăși e că nu se păstrează zona. Oamenii din zona noastră cer muzică bănățeană. Am început să mă modelez în funcție de invitați, deoarece este foarte greu să ajungi la un nivel la care să te cheme cineva doar pentru muzica din repertoriul tău. Am cântat prin multe locuri, în zona Sibiului în mare parte, dar am avut evenimente și în afara țării, ca Germania, Italia… Acolo se cer cam aceleași piese”, spune Elena.
„Lumea a uitat să se distreze”
Până în pandemie, ne spune solista, avea nunți la care ajungea acasă dimineața la 8-9. Dar după ridicarea restricțiilor, s-a dat totul peste cap, deoarece au început să se reia evenimentele amânate în perioada de carantină. „Au fost atâtea evenimente, încât oamenii erau pur și simplu sătui! Se terminau mult prea repede. Noi, artiștii, ne puneam semne întrebare, ne gândeam că am greșit noi ceva, că nu le place muzica. Dar problema a fost și este că suntem prea îmbuibați, nu mai este eveniment în care să nu cânte formație. Înainte oamenii abia așteptau să meargă la o nuntă să se distreze. Poate nu aveau bani, se împrumutau. Acum omul parcă a uitat să se distreze. Noi tot așa cântăm, dar contează și publicul. Oricât de bine am cânta, sunt oameni care nu reacționează”, povestește solista.
Munca din spatele distracției
„În general, trebuie să simți ce cânți, ca să poți să transmiți. Emoții sunt tot timpul și fac parte din noi, deci sunt normale, dar trebuie să învățăm să le controlăm. Dacă nu le controlăm iese teama, iar teama se transmite. Trebuie să fii făcut pentru a fi interpret, nu este ușoară munca cu publicul. Marea majoritatea a oamenilor văd că avem bani, mâncăm și ne distrăm, dar nu este chiar așa. Până ajungi la succes, este o investiție colosală în spate, de timp și nopți pierdute. Noi suntem actori; când suntem pe scenă intrăm în rol. De multe ori m-am dus să cânt, deși urla sufletul în mine, dar nu voiam ca publicul să vadă acest lucru. O situație foarte grea pe care am avut-o a fost atunci când a murit tatăl meu. Vineri l-am îngropat, iar sâmbătă am fost la nuntă. Cu toate acestea a fost un eveniment foarte reușit, deși nu mi-a fost ușor. M-am consolat la gândul că și tatălui meu, Dănuț Anghel, îi plăcea să joace, și sigur voia să mă vadă că îi urmez tradiția”, rememorează Elena unul din cele mai grele momente.
Învățarea nu se oprește nicioadată
Elena a avut momente frumoase, dar și unele când voia să renunțe. Niciodată însă nu s-a lăsat! A urmat doi ani Conservatorul la Cluj, iar în paralel studiază muzica la Facultatea de Teologie din Sibiu. „Muzica nu este ușoară și nu oricine poate să cânte. Trebuie să ai chemare în acest sens. Eu cânt deoarece cred că acesta este drumul meu. Dumnezeu mi-a dat acest talant, pe care nu-l are oricine, și eu aș vrea să-l înmulțesc”, concluzionează artista.
