11.8 C
Sibiu
luni, mai 19, 2025

Eugen Dornescu, „alchimistul” nuanțelor sensibile

Cele mai citite

Eugen Dornescu e un pictor și grafician cunoscut în Sibiu, dar și la scară națională și internațională. Născut la 1955, în Băluşeşti, jud. Neamţ, Eugen Dornescu și-a aflat de tânăr menirea pentru a crea. A urmat  Academia de Artă „George Enescu” Iaşi, secţia Pictură, apoi masterul în Management Educaţional la Universitatea Lucian Blaga Sibiu. A fost profesor la Liceul de Artă din Sibiu și director, tot aici, în perioada 2014-2016. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, a participat și expus în mai multe țări, precum Franţa, Austria, Belgia, Germania, Italia, Danemarca, Anglia, Spania, Suedia, Olanda şi S.U.A.

banner
banner
banner

,,Arta poate genera energii nebănuite în om”

Am discutat cu Eugen Dornescu, zilele trecute, în atelierul său, despre parcursul său până aici, artă, bucurii, planuri de viitor. Arta nu este făcută să stea acoperită de praf, ci să fie expusă publicului. Îl întreb pe interlocutorul meu, care este rolul artei.

„În principiu, rolul artei este să educe, să comunice, să transmită emoții, idei, stări de spirit, să sensibilizeze, să atragă atenția asupra unor lucruri si fenomene sau modele de gândire, filosofii de viață. Toate formele de artă fac acest lucru. Arta ne înalță spiritual, ne face mai frumoși și mai buni la suflet. Poate genera energii nebănuite în om, cunoaștere și autocunoaștere de la un individ la un grup, poate transmite și induce speranța și optimismul, îndemnuri pentru un ideal de viață social și chiar politic. Iar un artist creează și își cunoaște menirea așa cum albinele știu că trebuie să facă mierea, cu metode, procedee si alchimii care nu pot fi exprimate în cuvinte. Artistul este prin excelență un generos, deseori un risipitor. El își pune la dispoziție opera, o oferă societății, el însuși fiind produsul unui anume tip de societate”, îmi răspunde artistul.

Cele mai importante momente din viața unui artist

Sunt curios să aflu care sunt momentele cele mai importante din viața unui artist, deoarece pare că acești oameni își găsesc bucuriile în lucruri imateriale. „Momentele importante din viață, pentru orice artist sunt legate de calitatea artei pe care o face. Un artist autentic are în genă nevoia de căutare, de prefacere și autodepășire, de înnoire. Vorbim de satisfacția artistului când reușește ceva notabil, după destulă trudă. Acesta este un moment important. Și, desigur, momentele de recunoaștere și apreciere ale artei tale. În rest, în zona civilă, avem aceleași momente importante ca orice om”, îmi mărturisește Eugen Dornescu.

Lucrurile inedite ale artiștilor

Asemenea altor ateliere, ale artiștilor pe care i-am vizitat, și acesta inspiră un aer boem. Am observat că acestea sunt pline de lucrări, fel de fel de obiecte, ceasuri, instrumente de creație, care te duc cu gândul la moto-ul: „Nimic nu se pierde, totul se transformă”. Dar oare ce spațiu îi trebuie unui artist ca să-și cuprindă toate ideile și toată arta sa?

„Toți artiștii plastici au o anumită tendință de a se înconjura de obiecte inedite, un fel de recuzită sentimentală. Adesea, aceste obiecte devin subiecte sau motive folosite în arta lor. Eu am aceeași tendință de a colecționa, doar că la mine e mai extinsă. M-au atras în special antichitățile, cu toată fascinația lor, supraviețuirea acestora în timp și adesea poveștile ce le poartă. Am colecții de ceasuri, vederi vechi, cărți, documente, piese de mobilier, obiecte decorative diverse.

O colecție de ceasuri de buzunar vechi mi-e cea mai apropiată de suflet, poate și pentru faptul că acestea au nevoie de o întreținere mai pretențioasă. La colecționari este vorba, în afara de conotațiile istorice și sociale ale obiectelor, și de o satisfacție estetică, o bucurie rară atunci când contempli o piesă de o frumusețe aparte creată de cineva în urmă cu mult peste o sută de ani. E o pasiune care îmi oferă multe satisfacții si chiar mă relaxează în pauzele de lucru la atelier. Un alt hobby al meu este șahul, fiind și legitimat la ULB Sibiu. Apoi muzica, chitara, sportul și altele”, îmi spune Eugen Dornescu.

„Subiectele mele sunt legate de om”

Artistul încearcă, prin lucrările sale, să arate mai multe fețe ale lumii din jur. Iar unul din temelee sale predilecte este… omul. „Subiectele mele sunt diverse, dar toate legate de om, cu problematica sa existențială, cu durerile si bucuriile lui. Este o zonă pretențioasă și nu este la îndemâna oricui. Când rămâi în zona lucrurilor cuminți, tradiționale, cu cărări bătătorite, cu așteptări mai degrabă comerciale, nu putem vorbi de artă mare.

Criticul Alexandru Lungu, fostul director al Muzeului Brukenthal din Sibiu, vorbind despre gravurile mele, mă compară cu un alchimist din vechime, suprafețele galbene corodate de acizi îi aminteau de acei vizionari obsedați de culoarea aurului și care se chinuiau să-I obțină prin formule și metode magice. Frumoasa înrudire în spirit, între arta și magia alchimiștilor, visătorilor, vizionarilor. Un artist autentic nu se oprește niciodată din căutări.

Cei care se cantonează într-un stil anume bine conturat și personal, uneori manierist, riscă să devină plictisitori. Tema cuplului este abordată des în lucrările mele. E o temă în primul rând generoasă în idei compoziționale, iar ca semantică, idea de cuplu este însăși geneza lumii. Facerea, iubirea nașterea, zidirea, trăinicia, solidaritatea, perpetuarea, iată doar câteva paliere ale acestei teme În lucrările mele contează și primează conținutul de idei si mesaje, fie că lucrez figurativ sau abstract.

Maestrul meu, Dan Hatmanu, ne spunea adesea în studenție, că o artă fără mesaj și fără idei generoase nu va rezista. Desigur, includea aici și calitățile plastice, meșteșugul. Există un personaj generic în lucrările mele, cu o matrice arhetipală conturată, dar care, asemenea unui actor, interpretează roluri diferite, în lucrări diferite. Ca un manechin, la fiecare lucrare nouă, îl îmbrac altfel și îi dau un rol și o semnificație”, îmi explică artistul.

Tinerii și arta

Ținând cont de experiența ca profesor a artistului, îl întreb ce părere are despre tinerii din ziua de azi, dacă mai au sau nu înclinație spre artă și ce calități ar trebui să aibă ca să ajungă niște artiști de calitate.

„Există, după părerea mea, un corolar de calități pe care trebuie să le aibă un artist de calitate. În primul rând, talentul, apoi harul, chemarea. Pregătirea temeinică în domeniu, cu studii de calitate, cu profesori adevărați. Inteligența plastică este esențială, nu te naști cu ea, aceasta apare și se dezvoltă în timp, e un mecanism extrem de fin cu care filtrezi și analizezi, fiind un fel de prelungire a inteligenței native de bază. Unii nu au deloc așa ceva, nici nu știu că există, arta lor însemnând un fel de mimare pe niște trasee bătătorite unde nu riști nimic.

Sănătatea, motivația și puterea de munca sunt la fel de importante. Pentru unii mai contează și un dram de noroc în viață, prinderea unui tren la momentul potrivit. Dacă ne referim la tineri, da, aceștia sunt interesați de artă. Ca profesor la Liceul de Artă din Sibiu am cunoștință de cauză. Există învățământ artistic de calitate, cu mult mai multe posibilități de afirmare față de anii 80, când am studiat eu. În plus, există locuri destule în facultăți, nu ca pe vremea noastră, când concurența era acerbă pe locuri puține. Am destui foști elevi care au ajuns artiști importanți”, îmi mărturisește artistul.

Sibian prin adopție

Iașiul este și acesta un oraș care respiră cultură, însă Eugen Dornescu a ales aerul din Sibiu. „Am ales Sibiul prin repartiția guvernamentală la absolvirea facultății de artă. Pentru cine nu știe, în anii comunismului, repartițiilor erau strict controlate de stat, iar orașele mari erau închise, fiind obligați la o stagiatură de 3 ani în locul respectiv. Aș fi vrut să rămân în lași, dar în 3 ani am prins rădăcini aici și nu regret. Chiar dacă am fost chemat pentru un post chiar la facultatea de artă absolvită, l-am refuzat.

Sibiul are acum un potențial cultural excepțional, construit prin lupta și determinarea unor artiști care, prin eforturile lor, au convins autoritățile sibiene și factorii de decizie că e bine să avem mai multă cultură la Sibiu, în ciuda faptului că posturile cheie din cultură nu sunt ocupate mereu de oameni potriviți, după părerea mea. Avem festivaluri de jazz, teatru si film, un muzeu de talie mondială, premisele de bine sunt deja consolidate pentru viitorul culturii la Sibiu”, e de părere Eugen Dornescu.

Arta poate trage de urechi societatea

Lucrările lui Eugen Dornescu, după cum sunt percepute de critica de specialitate, emană un puternic umanism și empatie, speranță întru devenire, dragoste și suferință, aspirație și împlinire, luptă și jocul de-a viața, care, amestecate toate într-un creuzet, dau aproape exact substanța unui artist al timpului său. „Arta poate trage de urechi societatea, o poate atenționa, dojeni, biciui, o poate critica aspru sau chiar lăuda fără măsură, ca în comunism. Aspecte politice sau sociale sunt adesea în vizorul unor plasticieni specializați în asemenea mesaje. Rolul lor este să atragă atenția, să transmit mesaje”, spune artistul.

Anul acesta, artistul sibian va avea o expoziție retrospectivă aniversară la Palatul Culturii din lasi și o alta la Galeria Căminul Artei din București.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

„Iona” lui Marin Sorescu, în premieră pe scena TNRS

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și FITS deschid premierele înainte de festival. „Iona”, de Marin Sorescu, va fi...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect