„Primul studiu asupra românilor emigraţi în S.U.A., scris la 1913, relevă că ţăranii români din satele judeţului Sibiu au fost primii care s-au încumetat să păşească în necunoscut pe pământul american binecuvântat de zei şi idealizat în mentalul colectiv al întregii populaţii rurale din Transilvania, Banat şi Bucovina începutului de secol XX”, îmi spune Bianca Karda, bibliotecară la Biblioteca Astra Sibiu, autoare a mai multor studii legate de migrările ardelenilor în America, principala sursă a acestui reportaj.
O călătorie cu ,,mașina timpului”
Imaginează-ți că ești un țăran din Ardeal pe la începutul de secolului XX, într-o familie cu mulți copii. Pământ este prea puțin, plus că te paște și armata din Imperiul Austro-Ungar („slujba la împărăţii”).
Deodată, auzi de la un domn bine îmbrăcat, care vine pe nepusă masă la tine în sat, că s-a deschis o „lume nouă”, unde dacă mergi poți câștiga într-o lună cât alții în zece. Te cauți în buzunar, cam bate vântul. Venitul tău anual este 300 coroane (n.r. echivalent cu preţul maxim al unei călătorii cu vaporul până în America). Stai să te gândești bine, ai mai auzit și de alți oameni din sat care au plecat cu ani în urmă către America, iar unii dintre ei au ajuns chiar bine. Te consulți cu ai tăi, îți cântărești opțiunile. Accepți, într-un final.
„Biletul de vapor ţine loc în acest caz şi de paşaport”
Primul pas este să faci rost de bani pentru călătorie, muncești pe unde apuci, vinzi ce ai, te împrumuți de la bancă, de la neamuri, ai posibilitatea chiar să lucrezi în porturi sau pe vapor. Ai câteva opțini pe care le poți accesa…
Să zicem că ai făcut rost de bani. Acum ai nevoie de pașaport, nu pentru a intra efectiv în America, ci pentru a putea pleca din țară; biletul de vapor ţine loc în acest caz şi de paşaport în „Lumea Nouă”. Este o chestiune dificilă, deoarece se obţin greu, fie din birourile „solgăbirăilor” sau prim pretorilor, nişte funcţionari administrativi ce au birouri în oraşele mai mari ale Imperiului, inclusiv în Sibiu, sau din cancelariile prefecţilor (vicispani). Dar nu te stresa, nu ai nevoie neapărat de pașaport, mulți compatrioți de ai tăi pleacă fără acesta, dar migrarea în acest mod e clandestină; cei care încearcă să traverseze graniţele Imperiului se expun riscului de a fi prinşi de autorităţi şi arestaţi sau pedepsiţi cu amendă.
Despărțirea de cei dragi
Tu să zicem că ai reușit să faci rost de pașaport, faci parte dintre privilegiați. Urmează cel mai greu moment: despărțirea de cei dragi; care este una sfâșietoare. Tu ești unul din zecile de mii de bărbaţi în floarea vârstei care iau drumul pribegiei. Cu această ocazie ești petrecut de întreg satul într-un infinit de trist ritual asemănător celui de înmormântare: ,,…un mort viu, care nu se duce să se îngroape, ci se duce să se înstrăineze în cea mai depărtată străinătate”.
Nu te înduri să pleci, dar ești aşteptat de familie, rude şi… de un sat întreg. Toți vor să te petreacă în cele de pe urmă ore dinaintea plecării în cârciuma satului; aici îți iei rămas bun de la prieteni. Ești îmbrăcat în ,,straie nemţeşti”, ai auzit de la alții care au mai fost că ei odată ajunşi în gările europene (Budapesta, Viena) se simțeau foarte stingheri. Portul vostru tradiţional stârnea râsul şi batjocura celorlalţi călători. De aceea, o prioritate a lor era ca după sosirea în America, la primul salariu, să îşi cumpere îmbrăcăminte nouă, adecvată cu cea a populaţiei urbane muncitoare americane. Te-ai pregătit cu „haine nemţeşti” și ai înlocuit şi desagii, folosiți de înaintașii tăi, cu geamantane.
După ce te-ai gătit, săruți pământul din grădina casei, îți iei rămas bun de la vitele din grajd, bei apă din fântână, săruți icoanele, te închini şi te urci în căruţa care te aşteaptă în faţa casei (n.r. unii oameni mergeau și pe jos) împreună cu soţia, copiii şi mama ta (n.r. am uitat să menționez că ai și nevastă cu copii).
Într-o altă căruţă se urcă fraţii, surorile, rudele, prietenii tăi, iar în urma căruţelor un convoi mare de oameni merg după tine ca o întreagă procesiune. Vei lipsi o bucată bună de vreme, chiar și trei ani, ți-ai făcut scopul de a strânge o mie de dolari din ceea ce urmează să câştigi acolo, pentru a-ți lua pământ și ca să își poți plăti biletul de vapor pentru întoarcere. (n.r. Aici trebuie să menţionăm ce valoare avea în banii de astăzi acea mie de dolari. Raportul este de aproximativ 30 la 1, deci 1000 de dolari acum un veac este echivalentul unei sume de 30.000 de dolari în zilele noastre.).
Îmbarcarea pe vapor
Mergi până în localitatea unde este cea mai apropiată gară (n.r. în acei ani în judeţul Sibiu existau şi gările din Sălişte şi Miercurea Sibiului), apoi urmează călătoria cu trenul până la graniţa Imperiului Austro-Ungar (n.r. punctul de frontieră era localitatea Katowice, aflată actualmente în sudul Poloniei, provincia Silezia, atunci tot în componenţa Imperiului Austro-Ungar).
Acolo ți se vizează paşaportul, apoi călătorești mai departe până în oraşul-port (n.r. cel mai adesea din porturile germane Hamburg şi Bremen) de unde urmează să te îmbarci pe vapor. În port ești găzduit și hrănit până ți se prelucrează dosarul (n.r. se prelucrau „dosarele” a câte 4000 de persoane odată, ei provenind din toată Europa de sud-est, Italia, Rusia, Turcia, Grecia, ţările arabe etc.
Întâi trebuiau identificaţi aceia care urmau să fie respinşi la examinarea medicală şi trimişi înapoi pe cheltuiala companiei navale). Apoi, selectat și cu biletul de vapor primit, aştepți să te îmbarci ( n.r. majoritatea călătoreau la clasa a III-a, un vapor având o capacitate şi de peste 3000 de pasageri şi nu pleca din port până nu era plin. Pe vapor primeau hrană puţină. Erau înştiinţaţi că sosise ora mesei prin semnalul sonor al unui clopot. Cabinele erau întunecoase, neaerisite. La clasa a II-a condiţiile erau ceva mai bune, diferenţa de preţ nu era prea mare, iar examinarea medicală mai puţin exigentă).
Urmează să călătorești timp de două săptămâni pe mare şi ocean până la sosirea în portul New York. (n.r. Uneori vaporul pleca cu întârziere, iar călătorii aveau de aşteptat, pe lângă lunga şi obositoarea călătorie cu trenul, încă o zi sau două până se îmbarcau, ceea ce îi istovea şi reducea în ultimă instanţă din numărul lor; fie mureau pe drum, fie erau respinşi la sosirea în America din motive de sănătate).
Îți dai seama că se face o selecţie naturală foarte dură, iar condiţiile în care călătorești nu sunt cele mai bune, ci vitrege. Dacă te îmbolnăvești există un medic pe vapor, chiar şi pentru emigranţii săraci, însă necunoaşterea limbii engleze te împiedică să comunici, deci se petrec şi cazuri dramatice de deces în timpul călătoriei.
Dar nu doar drumul lung și greu te neliniștește, ci și o frică, una ancestrală, pe care o simţeau majoritatea oamenilor simpli ca tine faţă de drumuri lungi şi de ape. Tu ai trăit într-o comunitate închisă, ai muncit şi te rugai în taină, într-o transcendenţă familială. Intimitatea ta cosmică se bazează pe un număr fix de elemente (n.r. cerul înstelat, apa curgătoare şi comuniunea cu pământul). Acum ești pus în faţa traversării unui ocean și ai posibilitatea să te confruntaţi cu o moarte violentă, lipsit de biserică şi preot, ești înspăimântat de un sfârşit fără groapă şi slujbă creştinească.
Principala poartă de acces către Statele Unite, în perioada 1892 – 1954, era Insula Ellis
Dar ai trecut peste toate acestea, ești un om puternic. După o călătorie lungă ajungi în Insula Ellis. ( n.r. Principala poartă de acces către Statele Unite, în perioada 1892 – 1954, era Insula Ellis, din portul New York, dominată de faimoasa Statuie a Libertăţii) Impactul cu priveliştea insulei şi a zgârie-norilor new-york-ezi este covârşitor pentru tine. Odată ajuns acolo ți se face controlul medical, (n.r. celor declaraţi „inapţi” li se făcea un semn în formă de X cu creta pe spate; după caz erau reexaminaţi sau trimişi înapoi acasă. Uneori se întâmpla ca, din această cauză, să fie despărţite familii.
Analfabeţii, bolnavii, delicvenţii sau cei care nu aveau bani destui erau plasaţi într-un fel de „detenţie” până se hotăra dacă erau admişi sau respinşi). Şederea pe insulă poate dura câteva zile în funcţie de starea ta de sănătate. Apoi urmează un interogatoriu al poliţiei pentru a se stabili dacă ești infractor şi ești trecut într-o sală de aşteptare unde îți schimbi banii şi îți cumperi biletul de tren către oraşul unde ai destinaţia finală, cele mai cunoscute sunt Youngstown sau Cleveland (în statul Ohio), Detroit (Michigan), Chicago (Illinois), te las pe tine să alegi destinația.
(n.r. Termenii „guvern”, „poliţist” pe care îi auzeau la ofiţerii de imigrări îi terifiau fiindcă le aminteau de semnificaţia acestor cuvinte în ţara de baştină unde cei mai mulţi erau oprimaţi de autorităţi, nu aveau noţiunea de „democraţie”, mulţi aveau pentru prima dată în viaţă dată sentimentul libertăţii. O lege a emigrării din 1882 stipula o taxă de 50 cenţi pentru fiecare emigrant, în 1907 s-a revizuit legea şi taxa a devenit de 4 dolari, se făcea excepţie de la această taxă situaţia în care emigrantul trăise cel puţin un an până atunci în S.U.A. Noua lege a emigrării din 1917 îi excludea şi pe: alcoolici, cerşetori, poligami, anarhişti.)
Felicitări! Ai ajuns în America. Te las pe tine să-ți alegi meseria
„Majoritatea acestor emigranţi plecaseră cu gândul reîntoarcerii în ţară. Însă doar aproximativ o treime dintre ei s-au întors, ceilalţi s-au împământenit şi au format viitoarea comunitate românească din Statele Unite ale Americii, integrându-se bine în construcţia unei ţări ce se afla atunci în plin avânt industrial. Românii, ca şi ceilalţi emigranţi, şi-au adus din plin contribuţia la construirea şoselelor, podurilor, căilor ferate, zgârie-norilor, au muncit în mine, topitorii şi oţelării, devenind în timp parte din poporul american”, concluzionează Bianca Karda.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
