Compa Sibiu, producătorul de componente auto, se află în topul primilor 100 de exportatori, fiind una din cele patru companii cu capital autohton din clasamentul realizat de Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor Români. Cu o cifră de afaceri de 413 milioane de lei din care 89% reprezintă exporturi, compania condusă de Ioan Deac, a reuşit să treacă de tulburenţele crizei din 2008, dezvoltând un proiect nou cu firma americană Delphi şi ajungând la o înţelegere cu angajaţii pentru diverse programe de lucru pe care alţii în mod normal nu le-ar accepta. Anul trecut a ajuns să aibă cea mai mare cifră de afaceri de după 1990, iar în primele şase luni ale acestui an, a înregistrat o creştere cu 28,5% faţă de acelaşi interval al anului trecut. Despre exporturile româneşti şi soluţii în perioada de recesiune, aflaţi de la Ioan Deac din interviul următor. Reporter: Cum sunt văzuţi, în general, exportatorii români de mediul de afaceri străin? Ioan Deac: Cu cât ai o imagine mai bună în ce priveşte relaţiile cu partenerii tăi, cu atât eşti mai bine văzut din punct de vedere al exportului. Normal că până semnezi contractul, e o perioadă când te privesc ca pe un furnizor diferit decât cel din vest, în sensul că aici vin pentru motive care îi avantajează pe ei, costuri reduse a mâinii de lucru şi ale utilităţilor. Nu eşti desconsiderat, dar trebuie să oferi nişte preţuri care sunt în strânsă concordaţă cu preţul forţei de muncă de aici, din momentul în care ai semnat eşti privit ca orice alt furnizor din lume, eşti identic cu Bosch sau cu oricine altcineva. Până semnezi contractul eşti ţară low cost şi acolo trebuie să cauţi soluţii să obţii un preţ cât mai bun, să-ţi vinzi cât mai bine marfa, dar totuşi la preţuri mai scăzute, că altfel nu vin. Dacă reuşeşti pe parcursul anilor să ţii piept la o asemenea de provocare, adică stabileşti un echilibru între costurile tale şi preţul pe care ei ţi-l oferă, atunci e foarte bine. Când nu mai faci faţă, te lasă şi se duc la alţii. Peste tot în lume se întâmplă asta, nu doar la noi. Rep.: Care este viitorul exporturilor româneşti în faţa pericolului unei potenţiale noi recesiuni mondiale? I.D.: Dacă ştii să faci afaceri, atunci vei găsi şi soluţii ca împreună cu partenerii tăi să descoperiţi cele mai bune căi, ca ambele părţi să fie mulţumite. Partenerii tăi cer încontinuu să reduci costurile, să reduci preţul. Nu discutăm de rabat la calitate, calitatea este sfântă. Dacă reuşeşti să reduci sau să nu reduci preţul în aşa fel încât partenerul tău să fie satisfăcut, atunci mergi înainte. În ce priveşte recesiunea, aceasta a existat şi până acum, iar în anii de după criză nu am văzut o creştere mare. Însă cu toate că producţia de autoturisme a scăzut, pot să găseşti soluţii ca, în acelaşi timp, să lucrezi mai multe produse pentru acelaşi client. Oricum marii producători de autoturisme nu o să vină niciodată la televizor să spună că vor avea o scădere de producţie. Nu te anunţă nimeni cum vorbesc ai noştrii că e criză şi se mută nu ştiu câte firme din România. Dacă le oferi condiţii şi îţi ţii aproape, nu pleacă. Cei de la Nokia au plecat pentru că nu şi-au stabilit o strategie corespunzătoare. Produsele pe care vroiam să le comercializeze în România nu au fost destinate pieţei româneşti. Ei au pierdut şi pentru că alţii au venit cu produse mai bune şi mai căutate. Ca atare, au plecat pentru că nu am mai avut cui să-i vândă. Politizarea asta nu are nici un sens, nu are nici o legătură cu Boc plecarea Nokia. Cei din zona Cluj trebuiau să gestioneze situaţia, nu ştiu în ce măsură puteau. Rep.: Ce sfaturi le puteţi da celor care se află la început de carieră în domeniul în care profesaţi? I.D.: În primul rând ar trebui să le placă ceea ce fac, adică să facă cu drag şi cu plăcere munca pe care se angajează să o facă, altfel devine o corvoadă şi nu are sens. Trebuie neapărat să cunoască o limbă străină pentru că, din păcate, o mare parte dintre specialişti nu prea cunosc o limbă străină, deşi spun că o cunosc. Fără o limbă străină eşti pierdut astăzi într-o economie de piaţă. Sigur că experienţa şi restul vin de la sine dacă au avut ocazia să practice în acelaşi domeniu. Iar dacă vin la noi, să fie pregătiţi să treacă testele din Compa. Rep.: Cum evaluaţi mediul de afaceri sibian? I.D.: După mine este un mediu de afaceri dinamic, dar despre care se cunoaşte foarte puţin. În general, nu se cunosc detalii despre viaţa firmelor din Sibiu sau proiectele care le derulează.Văd că se dezvoltă, s-au instalat foarte multe firme străine, aeroportul sprijină foarte mult evoluţia pozitivă a vieţii economice a oraşului şi nu doar atât. Vezi că sunt o grămadă de turişti, inclusiv asiatici pe care nu-i vedeai până acum în Sibiu. Rep.: Care sunt proiectele dumneavoastră importante de viitor? I.D.: Noi am dezvoltat câteva relaţii foarte importante cu parteneri valoroşi din piaţa mondială, cu firme de renume ca Bosch, Halotte, Delphi, Daikin şi împreună am dezvoltat din 2003, proiecte care se ridică la cifre de afaceri de până la 30-35 de milioane de euro pe firmă. Sigur că nu sunt suficiente pentru noi şi considerăm că trebuie să dezvoltăm încă cel puţin una sau două afaceri de acest tip, pentru a ne asigura în faţa bulversărilor din ultima perioadă. Când ai mai mulţi parteneri, nu toţi cad în acelaşi timp în criză şi atunci sigur că dorim să dezvoltăm alte relaţii în perioada imediat următoare cu alţi clienţi importanţi. Discutăm relativ destul de intens cu nişte companii din Europa de Vest, dar nu ştim cum se vor finaliza negocierile, pentru că nimeni nu ştie exact ce se va întâmpla mâine. Rep.: Către ce domeniu aţi dona bani sau ce tip de iniţiativă antreprenorială aţi finanţa? I.D.: Agricultura ar fi un domeniu în care merită să investeşti. E o zonă în care merită să investeşti nu pentru mâine, dar pentru poimâine. Ar fi vorba şi de producţie, dar şi de transformarea în produse cu valoare adăugată mare. BIO Locul şi data naşterii: 2 mai 1949, comuna Aiton, jud. Cluj Educaţie: 1972 – Facultatea de Mecanică Cluj, specialitatea T.C.M.
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Grav accident cu ATV-ul în județul Sibiu. A intervenit elicopterul SMURD
Doi bărbați au fost răniți grav, miercuri după amiaza, după ce au intrat cu ATV-ul într-un copac în apropiere...
Articolul precedent