25.2 C
Sibiu
vineri, iulie 5, 2024

Mărțișorul prin ochii sibienilor: de la simbol la buget

Publicitate

Cele mai citite

Cu pași repezi, ne apropiem de mult așteptata perioadă a primăverii, 1 – 8 martie, când orașul este învăluit în forfotă și cu mic, cu mare, ne oprim în fața standurilor de mărțișoare.

Traversând strada Nicolae Bălcescu, am întrebat mai mulți trecători ce semnifică pentru ei zilele de 1, respectiv 8 Martie. Cei m-ai mulți ne-au spus că aceste zile au o semnificație aparte, aducându-le aminte de copilărie, când pregătirea mărțișoarelor era cea mai palpitantă activitate.

„Am două nepoate micuțe, de săptămâna trecută m-au sunat și mi-au spus că trebuie să le iau mărțișoare. E o perioadă frumoasă, când eram mai tânăr avea o semnificație aparte. Acum, parcă nu mai e la fel, tinerii nu mai par așa interesați”, ne spune Ioan.

„Noi abia așteptăm 1 Martie, atunci ieșim în oraș și ne plimbăm prin parc. Deci, da, are o însemnătate mai mult pentru mine și soțul meu”, transmite Claudia.

„Când eram eu tânără era altcumva, toți băieții erau mai romantici. Dacă unui băiat îi plăcea de o fată clar se străduia să o cucerească, mai ales în perioada asta când era un motiv mai bun să-i ofere flori. De 8 Martie ne îmbrăcam frumos și mergeam la școala cu emoții, ne așteptam să primim garoafe de la colegi”, ne povestește Mariana.

„Din punctul meu de vedere este o tradiție care îmi aduce aminte de copilărie. Când știam că vine 1 Martie și trebuie să aduc ghiocei la școală sau la mama acasă știai că renunți ușor ușor la hainele de iarnă. Din fericire, am văzut foarte multă lume care respectă și eu aștept să vină. Perioada asta îți dă un fior. Toate doamnele care ne trag pragul de 1 Martie primesc un mărțișor din partea noastră. În toți anii am făcut asta și mi se pare normal să ne respectăm clienții și oamenii. Cu 2-3 zile înainte ne pregătim să cumpărăm mărișoare, vedem câte doamne au venit într-o săptămână și în funcție de asta cumpărăm și noi”, spune Adi, antrenor kick-boxing.

Din punct de vedere istoric, Răzvan Pop, directorul Bibliotecii Astra, ne explică faptul că Ziua Mărțișorului este mai degrabă o sărbătoare post-comunistă și că nu sunt multe dovezi înainte de 1947 de celebrarea mărțișorului: „Nu îmi amintesc ca în istoria Sibiului să fi fost vreo perioadă cu adevărat importantă despre mărțișor. Dăruirea mărțișorului este un act personal, iar în instituția în care lucrez sunt trei sferturi femei, deci trebuie să le oferim o atenție fiecăruia”.

Bugete și limite

Un aspect important sunt și banii. Odată cu creșterea prețurilor la produsele de bază, ne așteptăm la prețuri mai ridicate și în ceea ce privește mărțișoarele și alte accesorii de primăvară. Mulți dintre cei intervievați și-au stabilit din timp un buget pentru a cumpăra flori și mărțișoare pentru persoanele dragi. Alții însă, văd în sărbătoarea aceasta doar o afacere sau o pierdere de timp și de bani.

„Am pus din timp niște bani pentru perioada asta. Cam 200 de lei, lucrez într-o unitate cu multe doamne și trebuie să ofer mărțișoare”, spune Sorin.

„Cred că în jur de 300 de lei o să cheltui zilele astea. Avem mame, soacre, cumnate și trebuie să dăruim la fiecare câte o floare. Ce să facem, e cea mai frumoasă perioadă, dar în care cheltuim și foarte mulți bani. Eu caut ceva handmade, mi se pare mai elegant. Când eram mică țineam mai mult la simbolistică, acum suntem mai rapizi, am pierdut din tradiție și simplitate”, spune Mirela.

„Nu voi da banii pe mărțișoare. Anul ăsta mi-am propus să dau banii doar pe experiențe, de aceea, de 8 Martie voi petrece alături de familie, poate ieșim în oraș, încă nu știu, depinde cum e și vremea”, transmite Anais.

„Mi se pare că sunt bani aruncați. Dai acum 500 de lei pe niște mărțișoare pe care le porți doar câteva zile sau chiar deloc. La fel și cu florile, oricum se ofilesc și nu văd de ce ai cumpăra cel mai scump buchet de flori. Sunt de acord să cumperi niște flori, dar nu să cheltui foarte mult”, este părerea lui Mircea.

„Eu sunt din Vaslui și acolo de 1 Martie fetele oferă mărțișor băieților. La rândul nostru, noi de 8 Martie trebuie să le dăm câte o floare”, precizează Costi.

„Eu cred voi cheltui în jur de 100 de lei în perioada asta. Voi lua mărțișoare doar prietenelor mele, nu vreau să dăruiesc mărțișor cuiva pe care nu-l simpatizez sau să dăruiesc doar de dragul de a dărui”, spune Maria.

Așadar, începutul primăverii nu se rezumă doar la mărțișoare sau flori, ci la starea noastră de spirit și la relația pe care o avem cu cei dragi.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Cea mai tânără bunică din lume este din România și are 23 de ani

Preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că România...

Știri pe același subiect