Și-a ales numele de ”scenă” pe când era la începuturile exersării în grafică și în a găsi un limbaj propriu în programare. A stat câțiva ani în București, lucrând pentru cele mai impunătoare agenții de publicitate și generatoare de content visual. A făcut foame, ani la rând, încăpățânându-se să își găsească propriul drum în generative design. Acum a ajuns unul din cei mai apreciați creatori de conținut de gen la nivel internațional, un ”Maradona” al domeniului, curtat pentru evenimente sau proiecte de top. Aurelian Ionuș este un sibian pe cât de genial în ceea ce face, pe atât de modest în a povesti despre el. Cert e că metoda sa, una descoperită și dezvoltată pe parcursul a peste 20 de ani, este una pentru care tinerii informaticieni din întreaga lume fac întâlnirile cu el să fie sold out peste tot unde ajunge, iar tutorialele sale să fie vizionate de milioane de aspiranți la programare.
Pentru orice se întâmplă, Paketa 12 trebuie să găsească o formulă matematică
Nu îl veți găsi prea adesea pe Aurelian Ionuș pe platformele de socializare sau în hățișul atât de generos al internetului cu numele său real. Paketa 12 e brand-ul sub care s-a impus în această lume virtuală și acesta i-a adus o notorietate fantastică. Este inginer, are 47 de ani și a absolvit informatica în Sibiu. Nu i-a plăcut limbajul de programare și cantonarea în formule predefinite și a făcut trecerea spre grafică. A început să deseneze orice îi pica în cale și a reprodus ”din mână” o mulțime de cărți poștale, poze cu actori și altele asemănătoare. În acea vreme, nici nu deținea măcar un computer. La 23 de ani se angajează, însă își cultivă, totodată, pasiunea pentru matematică dând meditații. De altfel, pentru orice i se întâmplă, pentru orice vede în jurul său, Paketa 12 trebuie să găsească formula matematică în baza căreia funcționează acel lucru. ”Eu nu îi învățam matematică pe copii, ne spune el. Ci îi învățam să treacă un examen la matematică. Toată lumea mă mustra că fac probleme de olimpiadă cu ei. Erau elevi corigenți, pe care nu îi luau alți profesori, să nu își strice reputația, și pe care îi preluam eu. Aveam niște bănuți, puteam ieși cu cineva în oraș, era o libertate pe care nu o avusesem niciodată”.
S-a mutat în București, s-a angajat la o firmă IT și așa a revenit la grafică. A făcut web-design, a exersat virtuozitățile 3D și a avut un moment în care a crezut că asta va face de acum înainte. A lucrat la șase din cele mai puternice firme care vindeau on-line produse destinate femeilor. O industrie dintre cele mai puternice, în care se învârt și se fac mulțime de bani. Dar a constatat, după ceva vreme, că nu asta e ceea ce vrea, cu adevărat, să facă.
A venit acasă, la Sibiu, și a avut o perioadă în care încerca să își găsească locul. S-a implicat atunci în câteva proiecte culturale în Sibiu, creând conținut vizual pentru ele. Doar că orașul e foarte departe încă de ceea ce înseamnă maturitate în a ”gândi” la modul foarte serios, profesionist, astfel de concepte: ”Sibiul mereu îmi dă senzația că suntem un Tălmaciu. Niciodată în acest oraș nu am întors capul la un banner. Niciodată nu l-am găsit într-atât de atrăgător. Și am lucrat în sfera aceasta, în București, opt ani de zile. Acolo, adesea îmi sclinteam de multe ori gâtul. Era o altă scară, o altă concurență și făcea sens. Aici nu exista concurența aceea. Și când am revenit, a fost ca un recul. Orașul rămăsese la fel de mic și cum îl lăsasem”.
Dulgherie pentru programare
Odiseea sa pe cont propriu a început atunci când a realizat că, spune el, internetul, în fond, ”e doar un gard și pot să sar gardul. Și am înțeles că aici nu e loc de minciună și că poți să arunci mingea peste gard în fiecare zi. Și a fost o perioadă în care am postat zilnic și învățam lucruri zilnic, câte 16 ore pe zi. Între care, o parte din timpul acela doar vizionam lecții de matematică, de fizică și de programare. Și am învățat toată matematica pe care o știu acum. Excluzând geometria de clasa a VII-a, pe care o adoram, pur și simplu, tot ce știu acum am învățat peste 40 de ani. Mi-a fost mai ușor să asimilez, am avut o tonă de déjá-vu-uri, o tonă de momente în care m-am îndoit de câștigul pe care l-a avut chiulul de la acele ore. Regret unele chiuluri foarte tare cumva. Ușor-ușor m-am apropiat de o chestie pe care nici nu mi-am imaginat că se va întâmpla. Când te crezi mai plin de experiență, mai în putere, mai valoros, în fond, observi că nu mai găsești job. Pentru că ai tâmplele albe, barba, părul albe și nimeni din Sibiu nu vrea să își strice echipa de tineri, angajată conform unui buget, care nu e neapărat unul generos, aducând un tip în umbra a 40 de ani. Mi-a fost greu să înțeleg aceasta. Și m-am trezit într-un context în care îmi chirăiau mațele, mă simțeam super cumplit să găsesc un job.”
Ca să poată supraviețui și face ca pasiunea aceasta să nu fie una kamikaze, a urmat niște cursuri de dulgherie. Gândul care îl urmărea în tot ceea ce făcea a rămas însă constant: să găsească un stil care să rămână și peste 5 ani. ”A început să mă urmărească asta. Mereu am știut că singura chestie care nu își schimbă forma, nu își schimbă definiția, care o dată demonstrată, rămâne în picioare, singura chestie dintre toate-toate rămâne matematica. Și mi-am zis că ar fi bine să mă învârt acolo, pentru că mi-a plăcut matematica foarte tare. Dar e greu dacă nu știi limbajul de programare, să programezi. Nici nu știam cu ce să încep prima dată. Eu aș zice să începi cu matematica. Vine un IT-ist și mă contrazice. Mi-a luat ani de zile să înțeleg cum pot să suplinesc limbajul de programare. Chiar dacă absolut toată lumea folosește limbaj de programare. În momentul în care mi-am dat seama că sunt șanse de a găsi soluția, îmi amintesc că eram la liceu, la informatică. Și am constatat că nu îi poți cere unui calculator să facă un cerc. Poate acum, dar atunci nu exista putința aceasta. Și erai îndrumat să înveți un limbaj. Dintr-o sută, să zicem. Păi pe care să îl învăț? Ți se spunea că în funcție de ce vrei să faci, să alegi dintre acestea. Niciodată nu ți se îngustează opțiunea încât să te ajute. Bun, alegem un limbaj în care comanda de a desena un cerc poate să fie elipsă, paranteză… Poate fi destul de dificil să îți placă acel cod, de vreme ce nu ai o școală pentru el. Imediat m-am gândit că nici calculatorul nu înțelege acel limbaj. El are nevoie de un translator, un decompilator. Și atunci m-am gândit: nu putem să îi dăm Raw Task, Raw?… Nu putem să avem o adresare mai directă în ceea ce înțelege el? Acela a fost momentul. Pentru că dacă joci un joc și ai apăsat stânga brusc, tot ecranul se umple în fracțiunea aceea de secundă cu niște valori, încât tu să vezi niște puncte colorate și grupate, să vezi o pădure și un elefant, de pildă. Asta înseamnă că s-a calculat toată matematica cu putință pentru culorile care compun pixelii aceia. Și atunci mi-am dat seama că noi enunțăm o culoare și avem altă înțelegere la cromatică. Și dacă venim un pic spre generativ design, RGB și componența de culoare pentru un pixel sunt niște containere, niște buzunare unde noi putem păstra orice număr vrem noi. Deci matematica pe care o vreau eu, e acolo de când lumea! Dar asta a durat ani de zile, până am înțeles”.
”Am descoperit un mod de a programa, și de acum încolo numai asta am în cap”
În tot acest timp, a inspectat o grămadă de chestii, în ideea de a găsi o metodă, un mod de a se individualiza, de a fi valid în timp. Iar toate lucrurile acumulate l-au ajutat considerabil: ”Dacă nu aveam un limbaj, a trebuit să fac dovada că pot să construiesc algoritmi dificili și pot să mă întrec cu IT-iși în anumiți algoritmi și pot spune că am metodă pe anumite chestii mult mai repede. Am descoperit un mod de a programa, și de acum încolo numai asta am în cap. Asta voi face mereu, pentru că trebuie să fac dovada, să demonstrez putința metodei mele de a programa. Metodă pe care am fost și sfătuit să o patentez. Dar nu pot să pun un patent pe un mod de a gândi. De altfel, e un lucru pe care nici nu îl agreez foarte tare. Eu nu fac chestia asta să fac bani. Nu sunt un tip foarte religios. Eu cred mai tare în Pitagora, decât în Dumnezeu. Sunt un om care mi-am format judecata că trebuie să demonstrez ca să cred. Eu mă îndoiesc prima dată, de absolut orice! Eu nu mă pot folosi de youtube sau de alte chestii să caut un mod de lucru. Dacă vreau să pregătesc o lecție sau o metodă, eu nu am de unde să mă inspir. Da, pot să urmăresc niște demonstrații de matematică, de fizică sau de programare, și apoi să translatez lucrul acela în metoda mea, dar nu pot să găsesc nicăieri metoda în sine de a face asta”.
A creat content vizual pentru marile event-uri ale lumii
Metoda sa a ajuns să fie apreciată și căutată de marii creatori de conținut vizual ai lumii. A lucrat pentru IMB, a avut lucrări expuse la cele mai mari muzee de gen din Tokyo, Shanghay, a fost ofertat pentru vizualul turneelor unor trupe legendare, iar de curând a predat o lucrare pentru cel mai impunător brand internațional de băuturi răcoritoare. De altfel, e cea mai mare provocare pe care a avut-o până acum, după cum îmi mărturisește. Pentru Filarmonica din Los Angeles, la împlinirea a 100 de ani de activitate a instituției, a lucrat pentru eventul de încheiere, mai exact pentru spectacolul ”Ellie one hundread”, unde impresionantul Gustave Dudamel, dirijorul filarmonicii, a susținut concertul de încheiere, laolaltă de peste 100 de artiști. ”În acel moment, ne spune Paketa 12, mi-am dat seama că sunt vise pe care le poți strânge în pumni și să le simți aievea.”
De asemenea, la Untold, a ținut singur contentul grafic pentru una din cele 9 scene, real-time, 14 ore, patru zile la rând! A lucrat pentru campanii de sănătate (una din lucrările sale fiind proiectate o vreme și pe Ramada, la Sibiu), pentru evenimente din toate colțurile lumii. Firmele la care doar visa în tinerețe, acum îl copleșesc cu oferte de colaborare. Doar că nu asta își dorește Aurelian. Împlinirea vine din creația pe care o poate elabora meticulos, fără termene și condiții impuse, cu metoda sa, și pe care o dăruiește apoi celorlalți prin tutorialele sale și întâlnirile organizate în marile metropole ale lumii cu tinerii informaticieni: ”Cumva găsesc mai de folos cercetarea pe care o fac eu, decât proiectele în sine. Am avut work-shop-uri cu sold out în Berlin, în Amsterdam, în Bilbao… Au venit tineri la mine și mi-au spus că le-am salvat viața cu metoda pe care au învățat-o de la mine…”
Sibiul e departe de ceea ce ar trebui să fie în materie de profesionalism în visual
Despre proiectele pentru care a fost solicitat în Sibiu, Paketa 12 nu are foarte multe de spus: calitate rudimentară a solicitărilor, amatorism și o cutumă a metodei de lucru ”merge și așa”, de care a fost de fiecare dată dezamăgit. Și ne dă doar un exemplu în acest sens. Se întâmpla la una din edițiile de oarecând ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. ”Am fost solicitat de cineva din București pentru Unicredit. O bancă ce face parte din câteva branduri din România care și-au cam dat seama că trebuie să vină cu o zonă de interes pentru tineri. Kaufland, Unicredit, Lidl sunt prezente în orice festival din România. Sunt câteva. Festivalul de Teatru avea sponsor 4 sau 5 bănci. Mi-a căzut fața! Eu am fost grafician. Acum fac altceva, fac computer design. Când am văzut la câteva bănci care sunt foarte super-cunoscute, că apar pe banner care e prelată de plastic de TIR, în acești ani, la festival de teatru, nu m-a venit să cred! Cum e posibil?! Rezultatul a fost că Unicredit a adus proiectoare Christie, ferarri-ul din proiectoare, le-a pus pe Casa Albastră, interactiv, și s-a terminat cu bannerele lor! Am făcut un sistem cu particule, cu mesaje de pe telefon, care erau identificate și oamenii participau interactiv. Ideea e că fațada clădirii pe care se făcea proiecția e cu geamuri, și atunci e greu să afișezi proiecția pe geam, că nu o să se vadă. Și atunci erau particule care prindeau textul și căutau locul dintre geamuri. Înnebunise lumea pe jos, acolo, nu se mai uita nimeni la spectacol. Și s-a primit un telefon, să se stingă proiecția, că nu se mai uită nimeni la spectacol”.
De ce Paketa 12?
Paketa 12 își definește viața, cum altfel, decât foarte plastic. Acum nu mai pierde o zi aiurea: ”Am avut o viață în care mi-a plăcut să petrec, mi-a plăcut băutura, am iubit felul acesta, a fost o nebunie! Acum am senzația că sunt în a doua jumătate a unei ciocolate. Și nu știu până acum o ciocolată să nu fie bună și în cea de-a doua jumătate. Și cumva dacă băutura sau o noapte pierdută chiar cu niște oameni cu care nu am avut un câștig se întâmpla destul de des înainte, acum, în a doua jumătate, regret amarnic ziua aceea. E ca și cum cineva mi-a furat-o”.
De unde numele Paketa 12? ”Înseamnă racheta, în rusă. Eram în București, aveam 27 de ani. Văzusem o galerie, Galeria 9. Acolo am cunoscut cei mai reputați doi visuali artiști din România. M-am tot gândit că trebuie să am o identitate proprie. Stăteam în chirie, într-o garsonieră super-super mică, cu toate ce le aveam la vârsta aceea prin casă. Și aveam un frigider super vechi, pe care scria Paketa. Și mai nu știu ce, un cod. Și de acolo a venit inspirația.”
