Paraschiva Tuzeș din Miercurea Sibiului a împlinit 100 de ani. Este o bătrânică cochetă, care se trezește în fiecare dimineață la ora 7:00, după ce seara adoarme la 22, și trăbăluiește toată ziua, numai să nu stea. Pe la 10 sau 11 își bea cafeaua cu prăjituri și la mese mănâncă zdravăn și fără mofturi. Dacă îi rămâne ceva neterminat, bagă în buzunar, ca să aibă ce „ronțăi” peste zi. Este o femeie liniștită, căreia nu-i place să țină mânie. Sfatul ei pentru tineri? „Să muncească. Din muncă nu moare omul”. Și-a așteptat cu nerăbdare aniversarea celor 100 de ani și a meritat. Pentru că a sărbătorit-o toată țara.
În 27 august, Paraschiva Tuzeș din Miercurea Sibiului a împlinit 100 de ani. 100 de ani de viață, 100 de ani de experiență, ancorați adânc în realitatea și cruzimea războiului mondial, a sărăciei și necazului, a destinului doborât, dar și a forței neclintite de a se ridica. Ziua ei de naștere a fost prilej de sărbătoare pentru Miercurea Sibiului. Au venit să o felicite și să-i fie alături rude, prieteni, vecini și primarul Ioan Troancă. A fost și presa locală și cea națională și chiar celebra exploratoare Maria Uca Marinescu, deținătoarea Ordinului Național „Pentru Merit”. Ea este prima sexagenară din lume care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic (2001), cei doi poli ai Pământului, și tot ea este cea care a ales să fie lângă tanti Paraschiva la împlinirea celor 100 de ani. Și tanti Paraschiva ne-a răsplătit pe toți cei prezenți. Ne-a întâmpinat cu un zâmbet plin de emoția unică a momentului, cu ochi calzi și veseli, cu un tremur blând în glas, îmbrăcată în port național, specific zonei, cusut de mâna ei, atunci când avea 12 ani, și purtat la ocazii speciale. Cum a fost și nunta ei. Ne-a întâmpinat senină și frumoasă, cu o maturitate practică și mlădioasă, pregătită să primească. Primarul Ioan Troancă, emoționat și mândru, a subliniat importanța momentului. „Este o onoare pentru noi să vă sărbătorim astăzi”, a spus el, după care i-a înmânat o diplomă de excelență, o vază făcută special, cu fotografia ei, un buchet de trandafiri albi și roșii, o fotografie tablou, care o întruchipa, făcută cu câteva zile înainte de eveniment, și un tort pe care stătea scris: „Felicitări, Paraschiva Tuzeș! 100 de ani!” A fost veselie în acea zi și toți am avut ceva de admirat. Noi, tinerii am admirat cei 100 de ani, care nu păreau 100 de ani și bătrâna ce-i împlinea, rezemată pe conștiința naturii și a vieții ei, gata să ne împărtășească și nouă secretul. Primarul și-a admirat cea mai vârstnică localnică, iar cele 3 fete ale Paraschivei și-au admirat cu lacrimi în ochi mama, care nu a renunțat nicio clipă la luptă și a rămas alături de ele atâta timp. „Am avut mare noroc că trăiește”, au spus ele.
Înaintea celui cărunt, să te scoli cu cinstea ta
Deși o luptă continuă, viața Paraschivei Tuzeș a fost onorabilă și de câte ori se uită în urmă, se bucură de ea, iar și iar. A văzut lumina zilei la 27 august 1913, în satul Săcășel, din județul Alba, sub numele ei de fată, Nandrea. Marea durere a vieții ei este că nu și-a cunoscut tatăl, mort pe front, în război, lăsând trei copii fără protecția și sprijinul lui. Mama ei s-a mutat în Apoldul de Sus și acolo a copilărit. „Am avut o copilărie grea. Nu am amintiri frumoase, a fost prea greu”, spune cu glas tremurând bătrâna. A fost crescută de o bunică și de la 8 ani a început să muncească pentru a-și câștiga existența. „Aveam grijă de două fete în casa unui învățător și mai făceam treabă și prin casă”. Dar a prins drag de muncă și o viață întreagă a muncit. „Am muncit întruna, am făcut covoare și lucram până la doi noaptea și apoi meream de dimineață iar la lucru. Am lucrat ca femeie de serviciu la școală și am fost și la liceu, la bucătărie.” Și lucrează și acum. „Mama nu poate sta. Toată ziua citește Talismanul și lucră, nu lasă fir de ceva. Plivește mereu, nu poate vedea buruieni în flori. Se spală singură, își face patul singură. Se mai uită la televizor, pentru că îi place politica și ascultă și slujba în întregime, că nu mai poate merge la biserică”, spune mândră Eugenia Popescu, fata cea mijlocie a bătrânei. Paraschiva Tuzeș s-a căsătorit la 17 ani, din dragoste, și și-au făcut casă în Miercurea Sibiului. Soțul i-a murit la 52 de ani, în urma unui infarct. De atunci a rămas singură, dar nu fără voință. A făcut tot ce a putut pentru ca fetelor să nu le lipsească nimic. „Noi nu am avut de suferit. Îmi amintesc că mergea în satul vecin cu materiale și se întorcea cu de-ale gurii. S-a zbătut pentru noi și nu am avut lipsuri”, spune fiica ei cea mijlocie. A mers mereu înainte și, după cum spun fetele ei, a luat viața așa cum a fost ea. Ca și cum toate necazurile pe care le-a avut, toate greutățile și toate provocările au întărit-o. Poate nu și-a dat seama atunci, dar acum vede că așa cum a fost alături de fiicele ei și acestea sunt acum alături de ea. Când stăteam de vorbă cu ea, cineva a întrebat-o: „Zi, mamaie, ce vrei să se scrie la ziar despre mata?” Atunci Parschiva Tuzeș a spus mai hotărât ca niciodată: „Că am fost o muiere harnică, care a muncit, care a avut grijă de copilele ei, a fost plină de viață și glumeață” și a încheiat râzând.
{gallery}babutza{/gallery}
Casetă
Paraschiva Tuzeș are trei fete. Cea mai mare este Elena Banu, care are 82 de ani, cea mijlocie, Eugenia Popescu, de 79 de ani și Emilia Luminea, de 76 de ani. Are 4 nepoți, 5 strănepoți și 2 stră-strănepoți. Paraschiva mai are o singură soră care este în viață și care va împlini în curând 90 de ani.
În județul Sibiu mai sunt 4 oameni trecuți de 100 de ani.
