Pe Părintele Valerian Grecu l-am cunoscut cu puţină vreme în urmă. Venise la Sibiu, la o întâlnire între cer și pământ, să însoţească în rugăciune familia unui tovarăș de suferinţă din temniţele comuniste, căzut de ceva vreme biruitor sub glie.
Un om vital, iordanic, despre care aveam să aflu puţin mai târziu că își petrecuse cea mai mare parte a vieţii sale în pușcărie, în lagăre de muncă ori în domiciliu forţat prin diverse zone ale ţării. Bătut crunt, torturat mișelește ani de-a rândul, umilit în cele mai stupid de degenerate chipuri, migrând deseori spre liziera morţii, Părintele Valerian a învăţat cel mai de preţ lucru: că libertatea, oricât de seducătoare ar fi ea, fără demnitate nu poate avea, niciodată, nicio valoare.
A ucenicit pe lângă versanţi ai Ortodoxiei românești, cu mulţi dintre ei fiind înlănţuit în lagărele tarate ale unor sisteme ce s-au dorit absolut anihilante: Pr. Arsenie Boca, Pr. Ioan Iovan, Pr. Calciu-Dumitreasa, Pr. Iustin Pârvu, Pr. Ilie Lăcătușu, Pr. Nil Dorobanţu… Așa după cum avea să îmi mărturisească apoi, acolo, în temniţă, s-a întâlnit cu sfinţii!
O viață de temniță și domiciliu forțat
Părintele Valerian intră de copil în mănăstire, la Sihastru, în acel sfânt lăcaș al lui Dumnezeu din zona Vrancei ai cărui monahi, laolaltă cu cele peste 300 de vieţuitoare ale Mănăstirii Vladimirești, vor fi alungaţi de către Securitate din mănăstiri și trimiși în pribegie. Mulţi dintre călugării de la Sihastru și parte din maicile de la Vladimirești, sub binecuvântarea și cu însoţirea Părintelui Ioan Iovan, vor ajunge, de acum, în închisori.
Vor urma ani de cumplită suferinţă, cu nesfârșite arestări, procese, condamnări. Părintele Valerian va primi, pentru început, o pedeapsă de nouă ani de închisoare, însă acestora li se vor tot adăuga alţii și alții, în timp… Apoi va urma, până la evenimentele din decembrie 1989, „închisoarea de acasă”, aceea a domiciliului forţat, care pentru părintele va fi una dintre cele mai grele perioade de surghiun. O falie de timp din care nu vor lipsi batjocura, muncile sfâșietoare, anchetele rapace și torturi dintre cele mai diabolice pe care mintea omenească le-ar fi putut inventa vreodată.
„Suferinţei nu îi poţi aduce reproșuri”
Povestea vieţii sale e una fascinantă, seducătoare. La cei peste 95 de ani, Părintele e de o frapantă vitalitate, reușind să cheme mereu bucurie din fiecare durere, să îmblânzească orice încercare, pe care să o convertească neîntârziat în biruinţă. A iubit și iubește necondiţionat. Nu are resentimente. Nu a urât niciodată pe nimeni. I-a iertat pe toţi cei care l-au chinuit. Pe unii dintre ei i-a reîntâlnit în vreme de liniștire și le-a spus-o personal, cu apăs și largă inimă.
L-am întrebat ce le-a spus acestor persoane involute, maladive, care i-au ucis zeci de ani din viaţă. Violentând aproape orice logică a lucrurilor, răspunsul Părintelui e unul de o șocantă autenticitate:
„Voi aţi fost binefăcătorii mei! Putea să-mi crească barba până în tălpi în vreo mănăstire, dar nu puteam să am atâtea bucurii ca cele pe care le-am avut în temniţă. De aceea vă binecuvântez și vă iert! Suferinţei nu îi poţi aduce reproșuri…” Pentru că, adaugă Părintele: „Eu iubesc cu dragoste sfântă pe toţi, pentru că în iubire stă totul!”
Acasă la Părintele Valerian
L-am căutat pe Părintele Valerian, cu recidive, la Corod (Vrancea). La el acasă… O căsuţă construită de mâinile, rugăciunile și lacrimile lui, pentru a fi transformată apoi în chilie de nevoinţă și părtășie cu Dumnezeu. De cum intri pe poartă, te cufunzi în veșnicie… La Părintele nu mergi niciodată… cu timp.
Aici, totul se subordonează întâlnirii cu Dumnezeu, adică nemărginirii. Cineva spunea că Cerul a fost gândit special pentru cei cărora pământul nu le mai oferă nimic. De aceea, misiunea unor astfel de oameni, ca Părintele Valerian Grecu, atât cât mai sunt printre noi, nu e să îl ducă neapărat pe om în Rai, cât mai ales să coboare Raiul în fiecare om cu care îl fericește Dumnezeu să i se facă punte.
Pentru a ajunge la chilia Părintelui Valerian, trebuie să traversezi livada… Un paradis exilat, de o frumuseţe covârșitoare. În miezul ei, te întâmpină sfinţii… De jur-împrejur, chilia e catapeteasmă de sfinţi sau mărturisitori contemporani Părintelui. De pe pereţii ei, ţi se pogoară în suflet veșnicia.
Gherla. 13.000 de deținuți au cântat, în noaptea de Înviere, „Hristos a înviat”
Pentru încredințările sale religioase, Părintele Valerian a fost condamnat la 18 ani de închisoare, și la alți mulți ani de domiciliu forțat. Am reușit, în cele din urmă, să îl fac pe Părinte Valerian să ne spună câte ceva din aceste experiențe.
„La Gherla, în 1962, erau închiși 13.000! Pe Părintele Ioan Iovan l-au băgat la zarcă pentru că l-a prins împărtășind deţinuţii și, după trei ani, de Paști, i-a tuns barba, l-a bărbierit, în bătaie de joc, și i-a tăiat părul. Părintele Ioan a strâns părul într-o batistă și plângea. Și le-a zis: În ziua de Paşti mă batjocoriţi?! L-au izolat. Și când a strigat Părintele Ioan: Hristos a înviat!, toate camerele, 13.000 de deţinuţi, când au început a cânta troparul Învierii, s-a speriat toată conducerea! Și ca să nu se mai bucure de Învierea Domnului, anul următor i-a scos pe toţi afară, au făcut percheziţii, i-au bătut…
Un deţinut a făcut atunci o poezie, de 40 de strofe. Eu vă spun doar o strofă, de pe la urmă: «În noaptea asta Sfântă, aici, ca-n toată ţara, / Oriunde-i pușcărie, la fel răcnește fiara! / Cum stăteam culcat pe spate, cu pleoapele-nchise pe jumătate, / De- odată sare clanţa: Hei! Drepţi! E noapte de percheziţii! // În noaptea asta sfântă, aici, ca-n toată ţară, / Oriunde-i pușcărie, la fel răcnește fiara! / În timp ce preoţi în uși de-altare împart lumină, / Aici începe răscolirea, cu ini- ma haină. // Și-au terminat zbirii răscoleala și-au plecat. / În urma lor răsună puternic un glas: Hristos a înviat! / Suntem din Neamul celor ce cred în Înviere / Și-n veci de veci, de-a pururi, acest Neam nu va piere!»”
Părintele Ioan, când l-au arestat, mânca după apusul soarelui câte un cartof. Cum a rezistat omul acesta prin atâtea suferinţe?”
„Am leșinat acolo, în celulă, și nu am mai știut de mine”
„Eram la locul de muncă, arestat, aici. Nu aveam voie să ies și nici să primesc pe nimeni. Și, într-o seară, am plecat la niște rude, să le mai spun câte ceva… M-au găsit acolo… M-au fotografiat și m-au adus înapoi aici. Comandantul Neculai Hulea, securistul de aici, de loc din Poiana, Ibănescu, căpitan de Miliţie, un om foarte rău, diavol încornorat, și Mitruţ, care trăiește încă, în Tecuci și care, am înţeles, e demoralizat cu totul.
Și mă întreabă:
– Mă, tu duci și acum propagandă religioasă?
– Da…
– Păi ești la locul de muncă! Te băgăm sub cheie!
– Băgaţi-mă…
M-au legat, Ibănescu m-a prins de maxilar și mi-a forţat gura, să o ţin deschisă, și m-a scuipat de șapte ori în gură, spunându-mi: Te împărtăşesc eu, popă!… Comandantul Hulea se vedea că avea și ceva de creștin în el; m-a luat și m-a arestat.
După ce m-au bătut cât au vrut ei, m-au băgat într-o celulă, cu vreo 14 ţigani. Cei mari, de sus, nu știau de barbariile acestea. Cei mai mici, securiștii de rând, au făcut mai rău.
A murit unul acolo, în celulă! Strigăte, bat ţiganii în ușă… Mi s-a făcut rău și am leșinat. Am leșinat acolo, în celulă, și nu am mai știut de mine. Eram mort! Era o celulă de 2 persoane, în care eram închiși 14! Nu mai aveam aer. M-au scos afară și m-au dus la policlinică. Nu am știut nimic! M-am văzut pe masă, la policlinica din Tecuci, în perfuzii. Și mi-am revenit.
Cum vede Părintele Valerian raiul?
L-am întrebat pe Părintele Valerian Grecu despre cum vede el raiul: „E cea mai frumoasă grădină, despre care nu se poate spune cu limbă omenească. Oricui care spune că nu este rai și iad, le pot spune că DA, există! Pentru că eu le-am văzut, în suferinţă!”
