Sunt în localitatea Tilișca, la margine de drum. Vremea se anunță una plăcută, nu văd vreun nor întunecat care să acopere amenințător soarele, deși prognoza meteo mă neliniștește. Îmi caut o ocazie ca să ajung în Poiana Sibiului, una dintre localitățile județului Sibiu renumite pentru ocupația locuitorilor acestora, oieritul. Aștept vreo zece minute. Nu trece nimeni. La un moment dat, o dubiță oprește în dreptul meu. „Încotro?”, mă întreabă un bărbat la 50-60 de ani zâmbind. „Către Poiana”, îi răspund vesel.
Ploaia de la Rod
Pe drum aflu că omul are o fermă de vaci pe la Săliște. Se grăbește, are niște muncitori la lucru și trebuie să le ducă niște materiale. Mergem ca vântul pe șoseaua umbrită de copaci.
Ca să ajungem în Poiana, trebuie să trecem prin Rod, un sătuc uitat de lume și de timp. În Rod am fost cu o zi înainte de călătoria mea de azi, dar nu am reușit mai nimic să aflu de acolo. Am stat de vorbă cu vânzătoarea singurului magazin din localitate. Mi-a spus că în sat este o femeie la o sută și ceva de ani. Mi-a arătat unde locuiește, mi-a zis să strig, să bat în geam, că nu aude. Am urmat instrucțiunile primite, dar fără niciun folos.
Am stat la poarta bunicii respective vreun sfert de oră. Colac peste pupăză, a mai venit și ploaia. M-am lăsat păgubaș… Am dat să mă depărtez de poarta femeii, în timp ce ploaia s-a întețit și am constat că nu am cu ce să mă întorc către Tilișca, locul unde m-a ajutat cu cazarea prietenul meu Cristi Kaiser. Norocul meu a fost să dau peste preotul satului, care m-a dus până la destinația mea. Acesta chiar ieșea din casa de vizavi de veterana satului.
În vizită la un tezaur uman viu
Poiana Sibiului înseamnă străzi șerpuite, înguste, case mari, care mai de care mai făloase și liniște, multă liniște. Doar o turmă de oi, aflată pe un deal, mai acompaniază păsările.
Nu știu de unde să încep demersul meu. Primarul din localitate e plecat, dar norocul meu este că șoferul care m-a luat o cunoaște pe Maria Ciucă, tezaur uman viu; e chiar vecin cu aceasta. Mă lasă la poarta dumneaei și pleacă în treaba lui. O găsesc pe doamna Maria singură, cu multe ii în lucru. Face cămăși și ii tradiționale, iar casa este ca un muzeu, împodobită cu tot felul de cusături. Coase de la vârsta de patru ani. „Am învățat să cos de la mama mea. Ea ne-a crescut «cu acul» pe noi; trei surori și un frate. Prima dată am început să croșetez cu andrelele, apoi am învățat să cos. Acum, la ora actuală, pot să fac un costum popular de la A la Z. Am tot învățat și de la vecine și de la mama și de la bunica mea”, îmi mărturisește Maria Ciucă.
„Casa iilor”
Gazda mea îmi prezintă iile și „cămeșile” din Poiana: ,,Iile de Poiana sunt diferite de iile din alte localități. Am făcut ii de Avrig, sunt altfel, de Gura Râului, la fel. Când am lucrat la iile de Poiana m-am luat după modelele vechi și așa le fac în continuare. Am peste 120 de ii și cămăși cu modele diferite din Poiana Sibiului, le țin «Casa iilor». În Poiana, când un tânăr se căsătorește, i se face tot alt model pe cămașă”. „Casă iilor” este una plină de culoare. Pe lângă cămăși și ii, are aranjate frumos chimire, pălării ciobănești, perne brodate și fotografii, multe fotografii, majoritatea alb-negru, ce ilustrează viața oamenilor de odinioară, și multe alte obiecte arhaice.
„Probabil că până-i lumea va dura acest port popular”
Mă uit printre zecile de modele. Ia făcea parte din vestimentația țăranului, iar se pare că acestora nu le lipsea imaginația. Motivele tradiționale din Mărginimea Sibiului sunt cusute alb-negru. „Albul înseamnă puritatea poienarilor, a mărginenilor, și negru este eternitate. Probabil că până-i lumea va dura acest port popular. Dar nu știu ce să zic…”, îmi spune Maria Ciucă.
Acasă la o băciță
De la Maria Ciucă ajung la Șufană Maria, o doamnă de 76 de ani. Aceasta îmi povestește că a lucrat toată viața ei „la oi”. Părinții, ca majoritatea poienarilor, se ocupau cu oieritul. De la șase ani a fost „dusă” la oi, se trezea la patru dimineața pentru a mâna mioarele în strungă. „Acum ciobanii se trezesc la 6”, spune râzând gazda mea.
Cum se face telemeaua
A învățat să facă brânza la 14 ani, la CAP, în Banat, de la o mătușă de-a sa, Leana a lui Trufășel. „Stăteam lângă ea când făcea brânza, mă supăram dacă nu mă lăsa să o ajut”, spune uitându-se la mine. Cum se face brânza telemea: „Mulgeam oile, duceam laptele acolo unde aveam brânzăria, îl strecuram în tifoane apoi îl puneam la fiert până ajungea la o temperatura potrivită, să nu fie nici prea rece, nici prea cald. Îi dădeam cheag, îl lăsam 50 de minute să se închege, apoi îl puneam pe clintă, aveam clintă de lemn, mai încolo de inox. O tăiam mărunt și o puneam la scurs, cam 10-15 minute, apoi o desfăceam și repetam operațiunea de trei ori. Pe urmă tăiam marginile ca să se scurgă și o lăsam cam cătră amiază, cam pe la 12, iar la scurs. În timpul acesta făceam saramura în uluce de lemn. Puneam apă cu sare. Trebuia să punem un ou în apă și dacă acesta se ridica la suprafață până să mai rămână cât un ban de 25, atunci salamura era bună. O lăsam până în altă zi și o așezam în butoaie de lemn, unde stătea și un an de zile”.
Brânza de burduf
Maria Șufană după ce s-a căsătorit a început să meargă la munte, a stat o vară în Bănuțiu, aici a făcut brânză de burduf. „Se încheagă laptele tot ca la telemea, se sfărâmă de mai multe ori, se strânge, în vreo patru reprize și se pun cașii, care vin așa rotunzi, pe o poliță de lemn câteva zile să se coacă. La șase-șapte zile, curățăm coaja de la caș, nici aia nu o aruncăm, se mâncă, și dăm brânza prin mașină.
Eu când am fost o vară întreagă la munte nu am avut mașină de tocat, dădeam brânza prin răzătoare. Apăi aveam mâinile umflate. Băgam brânza în bășică de porc sau în piele de miel; curățam pielea cu lama și o coseam, îmi plăcea tare să le cos. Puneam cetină pe jos, apoi puneam burdușii pe ea, cetina le oferea răcoare. Noi, având stâna la munte, o duceam acasă cu calul. Dacă se înflorește brânza pe deasupra burdufului, atunci brânza e bună”, explică gazda mea.
„Și acum mi-ar plăcea, dar nu mai am putere”
Erau stâni în care stăteau mai multe familii, plecau de primăvara și nu se întorceau până toamna. „Îmi spunea cineva că seara se strângeau oamenii la stânele mai mari, cântau cu fluiera, jucau, se distrau. Erau mai multe familii ce aveau copii mulți”, îmi spune Maria Șufană. (Care mai era rolul femeii la stână?) „Femeile la stână făceau de mâncare, spălau ceaunele, hainele. Am muls oile până acum 20 de ani, când am venit în sat. Și acum mi-ar plăcea, dar nu mai am putere. Mi-a plăcut tare. Meseria care îți place o faci cu drag”.
Acum doamna Maria doar mai face călțuni din lână. Vorbește cu nostalgie despre vremurile când urca la munte și simțea aerul tare.
„Stăteam în frig, nu găseam lemne de foc, era ca în iad, dormeam în cojoc, Doamne-Doamne…”
Plec de la doamna Maria către centru Poianei, se lasă seara, eu trebuie să ajung la Tilișca. La poartă, privind parcă în gol, stă un vârstnic, pe la 90 de ani. Îi dau „bună ziua” și mă așez lângă dumnealui pe bancă. Aflu că se numește Gheorghe Tăban și că a fost cioban toată viața. „Am stat în ger și frig. Mergeam prin transhumanță în Satu Mare, iernam la Carei, acolo era mai cald ca aici. Stăteam în frig, nu găseam lemne de foc, era ca în iad, dormeam în cojoc, Doamne-Doamne… De la 8 ani am mers la oi, toamna mai mergeam la școală, dar de la 14 ani nu am mai fost acasă până la 24 de ani, apoi m-a luat în cătană. Pe la București în colo-așa, la Târgoviște. Am dus-o bine în armată ca la oi, chiar dacă a fost multă muncă”, povestește Gheorghe Tăban.
Observ că soarele nu prea mă lasă să stau la povești cu oamenii, iar ursul cam circulă noaptea prin părțile acesteia. Așa că o iau din loc, trebuie să găsesc o altă ocazie spre locul unde voi înnopta. Urc pantele Poianei, pentru că mi-am zis că trebuie să ajung la marginea localității din Mărginime. Mi se face sete. Spre norocul meu, dau de un izvor. În timp ce îmi umplu sticla, mă claxonează o mașină care urcă spre ieșirea satului. Mă gândesc că mă atenționează că apa nu e bună de băut. Dar nu, e Andrei, un amic de-al meu psiholog. Are Dumnezeu grijă de oile lui rătăcite…
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
