L-am cunoscut pe Zedler și m-a molipsit imediat cu pasiunea lui pentru sport, mai ales de cea pentru tenis.
Zedler a activat în lumea sportului, atât ca jucător, cât și ca antrenor de fotbal în România, Belgia și Italia. Din 2010 și până la pensionare, a lucrat la Romgaz SA, în Secția Producție Agnita, pe post de magazioner, având atribuțiuni de gestionar.
Prima sa întâlnire cu sportul ca disciplină, dincolo de simpla joacă, a avut-o loc în clasa a VII-a, când profesorul Ioan Armeanu l-a selecționat pentru secția de atletism a Clubului Sportiv Agnita. Ulterior, a descoperit și fotbalul, fiind ales, de la o vârstă fragedă, ca junior al echipei „Imix Agnita”.
„Primul contact cu ping-pongul a fost în anii copilăriei, când mă jucam cu fratele meu mai mare pe gresia bucătăriei de la bloc, folosind două cârpătoare (tocătoare) în loc de palete și, mai apoi, spre disperarea mamei, pe masa mare de opt persoane din camera de oaspeți. De asemenea, mă jucam și la Casa Pionierului, în timpul după-amiezilor dedicate Cercurilor pentru elevi. Totuși, tenisul de masă l-am descoperit cu adevărat mai târziu, la Clubul Tineretului din Agnita, unde am participat la prima Daciadă în 1974”, povestește Zedler.
Tenisul de masă a devenit una dintre pasiunile lui încă din perioada în care mergea după-amiezile la „Casa Copilului” din Agnita, fiind „contaminat” de pofta de joacă și îndemânarea copiilor de acolo, din generația sa. Unul dintre acești copii avea să devină, în timp, un nume important în tenisul de masă românesc: Gheorghe Vaida, primul antrenor al Andreei Dragoman la Romgaz Mediaș, actuală componentă a lotului național al României.
Sportul a făcut parte din viața lui încă din primii ani ai copilăriei, când încerca, timid, să-l imite pe tatăl său, un polisportiv înnăscut, la săriturile în lungime, alergările în jurul terenului, aruncarea discului sau probând mănușile lui de box, care zăceau pe raftul de sus din cămară.
„Ne jucam ping-pong și fotbal împreună cu copiii de pe stradă sau cu colegii de școală, însă abia mai târziu, când am fost selecționat în echipa de fotbal a orașului, am înțeles diferența dintre a se juca și a practica un sport! Am avut ambiția și puterea să strâng din dinți, să trec peste toate lipsurile și, mai ales, să învăț de la colegii mai mari de echipă, să fur ce-i mai bun de la fiecare. Am avut și șansa unui mentor ca Milucu Drăgan, un fotbalist experimentat și devotat orașului, o persoană altruistă, de înaltă calitate umană”, mărturisește agnițeanul.
Sportul era nelipsit din viața copiilor acelor vremuri, iar fotbalul reprezenta atracția principală și visul tuturor băieților din Agnita, mai ales după ce echipa locală a promovat în Divizia C în vara anului 1975. Printre zecile de băieți din Agnita și împrejurimi care au participat la selecția organizată de club s-a numărat și el. Spre satisfacția sa, a fost selecționat ca junior în echipa mare, pentru care a debutat oficial în toamna anului 1975, la vârsta de 16 ani, în prima partidă a echipei Imix Agnita în Divizia C.
Mai târziu, în anii de liceu, când deja era un „fotbalist” de Divizia C, a participat, sâmbătă, 12 martie 1978, la Sibiu, la faza județeană a Daciadei, mai mult la îndemnul colegilor din echipa de fotbal și al partenerilor de antrenament de la ping-pong. Acolo, încurajat de valul de simpatie creat de un grup masiv de elevi și eleve aflați pe holurile din Sala Transilvania, a avut prestații peste așteptări în grupe, învingând apoi în semifinală pe sibianul Panfiloiu, principalul favorit, și accedând astfel în marea finală de duminică.
„Comicul situației: duminică aveam meci acasă, eram juniorul echipei, iar antrenorul de atunci, prof. Marin Herciu, știa că sunt plecat la Sibiu sâmbătă. Nu prea aveam cum să-l anunț seara că trebuie să rămân și duminică – nu erau telefoane peste tot, ca acum! A fost necesară intervenția „organelor” din Sibiu, care au contactat cele din Agnita, anunțând că juniorul echipei de fotbal va lipsi duminică de la meci, fiind prezent la Sibiu cu motive întemeiate. Duminică dimineața, administratorul internatului unde eram cazați m-a anunțat că antrenorul mi-a transmis că mă scutește doar cu o condiție: să câștig finala. Așa am adus primul titlu de campion județean la tenis de masă în orașul Agnita, pe 13 martie 1978”, adaugă el.
Odată cu trecerea anilor, cu diverse provocări și experiențe de viață trăite la maximum în alte țări, a redescoperit tenisul de masă. Reîntors în țară cu toată familia, după câțiva ani petrecuți în Italia, a început să cocheteze din nou cu ping-pongul în weekenduri, în garajul de la locul de muncă din Agnita. Acolo a început (RE)nașterea tenisului de masă agnițean, împreună cu colegii de sală Paul Oancea și Dumitru Nicula (vestitul Geo Iarba din Amatur). Peste nu mult timp, semn că „joaca” lor i-a contaminat și pe alții, s-au înmulțit, ajungând să se strângă între 8-10 amatori și au fost nevoiți să găsească un alt loc unde să se joace.
După câteva săptămâni de căutări, au descoperit locația de „La Prut”, pe vremuri internat și fost atelier de lucru manual, anexă a vechii săli de sport a Liceului din Agnita.
„Printr-un efort colectiv, cu investiții proprii și cu participarea tuturor membrilor voluntari, am reușit să o aducem la standardele potrivite derulării „antrenamentelor”, devenind, în august 2010, Sala de tenis de masă din Agnita, locație bine cunoscută și frecventată în decursul anilor de mulți amatori din țară. Odată cu primele rezultate pozitive, în rândul copiilor s-a creat un curent favorabil practicării acestui sport. Emulația dintre ei a ajuns la cote înalte și, odată cu recunoașterea statutului meu de antrenor de copii al Clubului de tenis de masă, am trecut de la un antrenament săptămânal de 2 ore, în primul an, la antrenamente zilnice de 6 ore, în 3 serii de câte 2 ore cu 6-8 copii, în următorii ani. Așa s-au născut viitorii tenismeni agniteni. Dintre cei peste 130 de copii care ne-au călcat pragul sălii în acești ani, 3 dintre ei au reușit frumoasa performanță de a deveni campioni județeni ai ONSS, faza pe licee, în trei ani consecutivi: George Toader – 2015, Alex Nechita – 2016 și Raul Cioca – 2017, reprezentând județul Sibiu la faza națională. A fost cea mai mare realizare a clubului nostru de tenis de masă, o performanță cu care ne mândrim cu toții: copii, părinți, susținători, antrenor și ceilalți membri voluntari, old-boys și parteneri de antrenamente de-a lungul timpului”, explică Zedler.
„Enjoy table tennis” este dictonul care a stat la baza activităților lor, copiii învățând să se antreneze și să joace trăind bucuria jocului. În timp, odată cu asimilările sportive acumulate, cu determinare, talent și ambiție, unii dintre ei au gustat din aroma dulce a succesului și au atins performanța sportivă. Dar, în cele din urmă, toți sunt învingători, căci au păstrat nestirbite în ei bucuria jocului, sportivitatea și fair-play-ul care definesc adevărații campioni!
„Talentul poate duce până la un anumit nivel, dar munca asiduă, perseverența, seriozitatea, ambiția și determinarea pot ridica sportivii pe cele mai înalte culmi ale performanței. Ca vechi om de sport și pasionat de tenisul de masă, a trăit pe viu cel mai emoționant moment în anul 2011, în Belgia, la Blegny, când a ascultat în picioare imnul țării, în timp ce drapelul tricolor se înălța semeț pe cea mai înaltă treaptă a catargului, aplaudând alături de Ghita Vaida performanța tinerei noastre sportive din Mediaș, Andreea Dragoman, campioana Europei la cadeți”, transmite el.
Tenisul de masă a cunoscut de-a lungul timpului transformări majore, ca majoritatea disciplinelor sportive, de altfel, de la regulile de desfășurare, logistica și echipamentul de joc, toate acestea fiind influențate de factorul economico-financiar. Prin rezultatele obținute în ultimii ani, România continuă tradiția și performanțele de răsunet ale predecesorilor prin această generație de excepție și face tuturor cunoscută valoarea școlii de tenis de masă românești.
„Visul meu este ca, într-o bună zi, un tenismen din Agnita să reprezinte România la o competiție europeană sau mondială și să asculte imnul țării de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului! Hai România!”, încheie Zedler.
