Părintele Todor Nichifor a cunoscut un destin spiritual de excepţie. Sibienii își amintesc cu considerație de el, de ctitorul și slujitorul Bisericii „Sf. Arhanghel Mihail și Gavril” de pe Ștefan cel Mare. A fost foarte apropiat de trei sfinți: Sf. Cuv. Mărturisitor Arsenie Boca, Sf. Mărturisitor Dumitru Stăniloae (căruia i-a și fost secretar o vreme) și Sf. Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. Comuniștii au vrut să îi dărâme biserica, aflată în construcție. Ceaușescu ajunge pe șantier și ordonă să aibă toată libertatea în a termina lucrarea.
În 22 martie s-au împlinit 14 ani de la mutarea sa la cele veșnice. Însă savoarea întâlnirii cu un om special și realizările sale mi-au rămas foarte prezente. L-am cunoscut în micuța grădină a casei parohiale și ne-am întins la povești preț de vreo 3-4 ceasuri.
La vremea discuției noastre, Părintele Todor avea aproape 90 de ani. Și o luciditate remarcabilă. I-a stat aproape Părintelui Arsenie Boca, a avut momente de sfioasă prietenie cu Pr. Serafim Popescu, s-a bucurat de preţuita consideraţie a Părintelui Dumitru Stăniloae (căruia i-a fost ani la rând secretar, transcriindu-i multe din manuscrisele mutate în capodoperă)… Toți trei, trecuți de curând în rândul Sfinților.
Teolog fiind, este printre primii studenţi care, deschizători de drum duhovnicesc de pe poziţiile studiului teologic, beneficiază de burse de doctorat la prestigioase universităţi din ţară sau, astăzi, din afara graniţelor ingrate ale unei ţări sfâşiate (e vorba de ţinutul Cernăuţilor, în care tânărul teolog e trimis să-şi continue studiile, întrerupte însă din cauza războiului).
În cetatea Sibiului, Părintele Todor a făcut o figură aparte. Venerabil duhovnic, cu o experienţă impresionantă în câmpul misiunii, ctitor de excepţie a câtorva aşezăminte uimitoare de închinare (din care unul de-a dreptul impresionant prin arhitectură şi parcurs al înălţării, într-un context ostil), Părintele Nichifor a frapat prin curaj și îndrăzneală autorităţile statale. Antologic rămâne episodul în care însuşi Ceauşescu, aflat în vizită prin Sibiu, trecând pe lângă biserica pe care părintele se străduia din greu să o ridice, în ciuda opoziţiei îndârjite a autorităților comuniste locale, opreşte, intră în curtea bisericii şi salută înălţarea sfântului lăcaş, asigurându-l de toată aprecierea și susținerea sa.
A fost secretatul Sfântului Dumitru Stăniloae
Îşi doreşte foarte mult să se înscrie la Teologie. Pe umeri poartă o zestre de înaltă fineţe. Bunicul îi moare, cu ceva vreme în urmă, în biserică. La rândul său, „tata avea trei clase primare, dar era tare religios. Când eram copil mic, parcă-l văd, cu Acatistul din 1915, tipărit la Sibiu, cu o icoană ovală pe o copertă roşie. Şi în fiecare dimineaţă, după ce termina cu vitele, se spăla, se îmbrăca şi se aşeza în colţul mesei şi numai ce-l auzeam: «Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie!…», «Sculându-ne din somn, cădem către Tine…» şi aşa mai departe“…
„Ei, toate acestea – continuă Părintele – se întipăreau în noi, copiii, ca pe tablă. Memoria era curată şi nu le mai uitai apoi niciodată. Şi aşa mi s-a sădit atracţia pentru cele religioase: din exemplul părinţilor, din citirea foilor «Lumina Satelor», apoi din «Isus Biruitorul» şi din rugăciunilor părinţilor. Mama era analfabetă, şi nu ştia să ne îndrume prea mult, dar noi învăţam din viaţa ei cum să creştem şi să trăim.“
Făcând trimitere la acele vremi, Părintele Todor îşi presară convorbirea şi cu picanterii de culoare pentru reliefarea pofilelor: „Studenţii fugeau de mitropolit ca şoarecii când apărea prin curtea institutului. Că trebuia să meargă cu el duminica la Păltiniş. Avea un consilier cu care făcea Liturghia şi îi trebuia şi un cântăreţ, ca să cânte la strană. Iar cântăreţul trebuia să fie un teolog. Dar fugeau toţi, că se temeau să dea un astfel de examen în faţa vlădicului, să cânte la strană singur. Şi astfel, slujitor era mitropolitul, credincios era consilierul, şoferul era crâsnic, iar cântăreţul era un teolog. Şi de aceea cam fugeau teologii…“
Este chemat secretar al rectorului D. Stăniloae. „Lucram cu dânsul (Stăniloae) în acelaşi birou. Era de o modestie rară. Eu eram şi dactilograful, şi telefonistul, şi secretarul… El lucra la o masă, eu la alta. În camera din spate locuia cu familia. Era un om extraordinar!”
Acolo s-a întâlnit apoi cu Părintele Arsenie Boca şi cu Părintele Serafim, când au venit de la Sâmbăta.
Curtat ani de zile de Securitate
În ceea ce regimul comunist, puțini știu cât a îndurat Părintele Todor ca să reușească să își împlinească misiunea. „Am fost hărţuit timp de 5 ani de zile, bătut, chinuit, trebuind să mă întâlnesc cu securitatea în fiecare joi. Dar totdeauna Dumnezeu mi-a dat pe limbă ce să spun, pentru ca să nu fac rău la nimeni. Mă întrebau mereu cine vine la Biserică, cât stau acolo…
Le răspundeam: «Aş vrea să vă pot fi de folos din toată inima, dar vă daţi seama cum face slujba un preot? Eu nu stau cu faţa către oameni. Stau cu faţa la Sfânta Masă, ca să nu pierd rândul la carte. Mă întorc din când în când către credincioşi, repede, şi spun Pace vouă! După care mă întorc repede la masă. Pe cine pot eu înregistra în rapiditatea asta? Luaţi-l pe unul care stă la uşă, că ăla vă poate spune…» Cine mi-a dat mie sfatul acesta, dacă nu Cel de Sus? După cinci ani, m-au lăsat în pace”.
Au încercat zile la rând să îi dărâme biserica
În ceea ce privește construirea bisericii de pe str. Ștefan cel Mare, numai o minune de la Dumnezeu a făcut ca aceasta să prindă contur. „Am făcut toate demersurile pentru construirea bisericii. Numai nu voiau să îmi aprobe. M-au trimis la Bucureşti, cu gândul că am să renunţ. Trebuia să fie foarte înaltă, aproape cât catedrala din Sibiu, de aceea a fost nevoie şi de aprobarea Ministerului Transporturilor, Direcţia de Aviaţie civilă. Ni s-a aprobat, cu condiţia să ştie şi Marele Stat Major al Armatei.
Prin cineva, am primit şi de aici aprobarea, cu condiţia să punem lumină balistică pe biserică. Bucuria mea, că apare o stea pe cer din curtea bisericii! M-am dus la ai noştri, la judeţ, şi le-am spus că am obţinut aprobările. Mi-au spus să le las la ei. Aşa au stat vreo doi ani de zile. Am intervenit pe la mai marii comerţului de atunci, la unii, la alţii, toate au fost în zadar.
M-am dus la Mitropolitul Nicolae Mladin, care îmi era prieten, şi i-am spus: «Mă iertaţi! Mergeţi la primar şi îi spuneţi aşa: Protopopul nostru are cea mai mare biserică din Sibiu după catedrală. Şi e nouă. Însă e aşa de joasă! Se sufocă lumea într-însa! Lăsaţi-l să o mai înalţe puţin!… S-a dus la primar şi i-a spus. M-a ascultat şi a vorbit el cu primarul de atunci. I-a spus că am o biserică nouă şi frumoasă, însă atât de joasă, că nu poate sta lumea în biserică. Şi a vrut Dumnezeu ca în ziua de Bobotează, ei să primească ordin de sus să discute cererea noastră. A fost poruncă de la Dumnezeu!
S-au întâlnit în ziua de Bobotează pentru problema noastră. A doua zi m-au chemat. Îmi dau autorizaţia. Când o citesc: «Se aprobă reparaţii capitale şi zidiri noi», am început a plânge! Vorbeam singur pe drum şi spuneam numai atât: Doamne, mare eşti! M-am dus la Înaltul şi i-am spus că am primit aprobarea. S-a ridicat de la birou şi a început să danseze. Şi cânta: Moş Crăciun cu plete albe / A sosit de la judeţ / Şi ne-aduce daruri multe, / Biserica să zidesc! M-a îmbrăţişat, m-a sărutat şi mi-a zis: «Mă, buturuga mică răstoarnă carul mare!» Pe urmă necazuri. Nu găseam pe nimeni să îmi construiască biserica. Singura biserică cu marmora de la altar până la poartă, aprobată în vremea aceea”.
Doar că necazurile abia atunci încep să apară cu adevărat. Văzând cât de măreață începe să fie construcția, autoritățile comuniste locale sistează lucrările și decid demolarea bisericii. La puțin timp, sosesc câteva escavatoare, buldozere și alte astfel de „răutăți” și se organizează să dărâme lăcașul. În prima zi a plouat torențial, și nu au putut face nimic. În următoarele zile, ca un făcut, se strică utilajele. Apoi ancorările cu care sunt legate utilajele de părți din biserică.
La câteva zile, are loc episodul cu vizita lui Ceaușescu. După ce acesta ajunge în curtea bisericii (în vreme ce delegația insistă să ocolească zona), dispar toate problemele. Mai mult, autoritățile își exprimă tot sprijinul. Iar biserica se înalță din pământ. Astăzi, Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” e una din cele mai frumoase din Sibiu. Cu o poveste și un om al lui Dumnezeu ce vor dăinui peste timp.
