Jocurile de societate reprezintă o modalitate excelentă de a uni oamenii, de a suda relații și de a deschide noi orizonturi. Am stat de vorbă cu Răzvan Pascu, fost proprietar al unui magazin de jocuri de societate și un adevărat entuziast al acestui domeniu.
În prezent, Răzvan este co-organizator al GameFest Sibiu și inițiator al „Clubului cu jocuri”, o inițiativă ce își propune să reunească pasionații de boardgames din Sibiu. De asemenea, acesta este cel care a dat startul primelor competiții oficiale de Catan din Sibiu, unul dintre cele mai populare jocuri de societate din lume.
Primul magazin de jocuri de societate din Sibiu
„Primul joc care mi-a stârnit interesul a fost Munchkin, un joc de cărți pe care mi l-a adus un prieten drag, Rareș. Fiind un cititor pasionat de fantasy și visând să joc Dungeons and Dragons, am fost imediat atras de Munchkin. Însă adevărata revelație a venit după ce am vizionat un podcast al actorului Wil Wheaton, în care acesta vorbea despre jocuri de societate. Așa am început să explorez lumea boardgames-urilor și, în 2013, am pus bazele primului magazin de specialitate din Sibiu”, povestește Răzvan.
Catan, jocul care inițiază jucătorii
„În primăvara anului 2012, un prieten mi-a oferit Catan și a fost anul Catan. Jucam partidă după partidă. Când am deschis magazinul, aveam în jur de 20 de jocuri în ludotecă, printre care Carcassonne, Scotland Yard, Catan cu extensii, Lords of Waterdeep (care a fost și rămâne jocul meu preferat), Alhambra, Ticket to Ride și multe altele. Aveam și jocuri abstracte, fără o temă anume, ușor de explicat, cu reguli simple – eu le spun șahuri simplificate – precum Pilos, Quoridor, Quarto, Kulami și Hive”, mărturisește Răzvan.
Cele mai în vogă jocuri din ziua de azi
„În fiecare an se lansează numeroase jocuri, iar unele devin rapid foarte populare. Printre cele mai în vogă jocuri localizate în limba română, aș menționa: Cascadia, Wingspan, Flamecraft (care a câștigat premiul «Jocul Anului în România» în 2024), Everdell, Pădurea Aleasă, Meadow, Trekking Through History, Carcassonne și, bineînțeles, Catan”, afirmă pasionatul de boardgames.
Tipuri de jocuri de societate
„Există o varietate de jocuri de societate, la fel cum există și o varietate de jucători, explică Răzvan. Sunt jocuri de petrecere, care se vând foarte bine, nu implică foarte multă gândire și sunt perfecte pentru distracție. Avem jocuri pentru copii, potrivite de la vârste fragede, chiar și de la un an. Urmează așa-zisele jocuri de familie, cu reguli mai puține, dar care necesită o anumită strategie, precum Stone Age, Catan, Carcassonne, Cascadia, Verdant, Dog Park, Dixit, Ticket to Ride. Apoi, trecem în zona jocurilor mai complexe, medium-heavy: Iarna Nesfârșită, Viticultura, Meadow, Mintea Inconștientă, Concordia etc.”
„Am jucat timp de nouă ore”
GameFest Sibiu încearcă să reunească toate aceste tipuri de jocuri într-un festival dedicat. Răzvan pune la dispoziția participanților, în mod gratuit, o serie de jocuri pe care le pot încerca. „GameFest Sibiu cuprinde o varietate de activități legate de boardgames, atât pentru familii, cât și pentru jucători experimentați. Organizăm concursuri de diferite jocuri de societate, de puzzle-uri, Magic The Gathering, Warhammer și sesiuni de Dungeons and Dragons. Avem jocuri care durează două ore, altele care se pot întinde până la zece ore. Recordul meu personal este de nouă ore, la Twilight Imperium”, spune Răzvan.
Jocuri online transformate pe tablă
„Am văzut recent o reclamă la Frostpunk, un joc video transformat în boardgame. Personal, prefer jocurile de societate, interacțiunea cu oamenii, decât să stau singur în fața calculatorului. Dezavantajul jocurilor de societate este că nu prea le poți juca singur. Există și variante solo, dar eu prefer să joc cu alții. Din păcate, mulți jucători se plâng ca nu au cu cine juca și tocmai de aceea am creat GameFest Sibiu și Clubul cu jocuri, pentru a construi o comunitate. Avem un grup de 40-50 de persoane și încercăm să ne strângem în fiecare săptămână pentru a juca o selecție variată de jocuri”, explică Răzvan.

Festivaluri de jocuri
Sunt câteva festivaluri dedicate jocurilor de societate în Romania. Cel mai vechi este la Târgul Mures – Zilele Jocurilor, ulterior s-a mai organizat unul la Timisoara – Game On. Am urmat și noi cu GameFest Sibiu și FIJJ la Bucuresti. ,,Recomand cu drag oricare dintre aceste festivaluri pentru a înțelege și a intra în lumea jocurilor de societate”, spune bărbatul.
Fenomenul jocurilor de societate este în creștere, dar lentă
„Fenomenul jocurilor de societate este în creștere, dar lentă. Jocurile acestea necesită pasiune. România, inclusiv Sibiul, este la un nivel scăzut față de alte țări, precum Ungaria, de exemplu. Cred că vârful este la Târgu Mureș, unde există un magazin impresionant de boardgames. Urmează Clujul, cu două magazine, Timișoara, Iașiul – de obicei, orașele mari. Sibienii sunt mai conservatori, dar dacă se hotărăsc să încerce un joc, devin repede pasionați”, mărturisește Răzvan.
Jocurile de societate nu sunt (doar) pentru competiție
„Există mai multe tipuri de jucători: cei care vor doar să se distreze, cei calculați, care joacă strategic, și cei competitivi. Scopul jocurilor de societate ar trebui să fie jocul în sine, nu neapărat câștigul. Societatea competitivă de astăzi ne face să ne dorim mereu primul loc, dar dacă am schimba paradigma și am juca de dragul jocului? Trebuie să învățăm să trecem peste competiție și să ne concentrăm pe strategie, pe mecanica jocului. Atunci putem aprecia cu adevărat un joc. Prin boardgames ne antrenăm abilitățile de planificare și gândire structurată, abilități pe care le putem transpune în viața de zi cu zi.
De asemenea, ne schimbă atitudinea față de noroc, de eșecuri. Eșecul nu trebuie să fie o sursă de frustrare, ci o oportunitate de învățare. Jucând, ne dăm seama cine suntem, ne putem îmbunătăți viața noastră și pe a celor din jur. Prin jocurile de societate am putea schimba societatea în care trăim”, concluzionează Răzvan.
Credit foto: Călin Mureșan