Oamenii speciali sunt cele mai bune momente ale noastre. Ștefan Orth e omul care te face să recuperezi brusc timpul pe care l-ai pierdut inutil. În atelierul lui, de pe strada Berăriei din Sibiu, pășești în vârful degetelor, pentru că timpul îți este aliat de nădejde, adunând vremea într-un cufăr de nostalgie, care se întinde alene, dar statornic, către ce va să fie.
În preajma primei aniversări oficiale a ”Zilei municipiului Sibiu”, din 20 decembrie, am discutat cu unul din cei mai reprezentativi locuitori ai acestui oraș.
Sibiul nu ar arăta la fel fără lucrările lui
Ștefan Orth este cel căruia Sibiul îi datorează unele din cele mai ambițioase proiecte de grafică, gravură, pictură și o mulțime de alte astfel de împliniri, cu care ne intersectăm invariabil în toate tărâmurile pe care le străbatem. Începând de la afișele stradale de oarecând pentru evenimente care au făcut istorie de-a lungul timpului, până la conceptul de panou cultural-turistic de la intrarea în localitățile județului, lucrările lui Ștefan Orth sunt cartea de vizită pentru oricine alege să ajungă în acest miez de țară. De asemenea, emblema Universității Lucian Blaga îi poartă semnătura, devenind un simbol universal, alături de mii de ilustrații, răspândite în întreaga lume, cu Sibiul vechi ori simboluri ale comunității.
Este născut în 1945 la Hagyszekely, în Ungaria. Studiază la Oradea, specializându-se în teologie la Cluj Napoca şi arte la Bucureşti. De aproape jumătate de secol locuiește și se preocupă de ”vizibilizarea” Sibiului. A început ca restaurator al operelor și documentelor de artă pe suport de hârtie și pergament la Muzeul Naţional Brukenthal, unde va zăbovi vreme de 25 de ani. În 2010, primește titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiului. De asemenea, este titularul Premiului de Excelență al Ministerului Culturii.
E destul de greu și inadecvat să scrii despre Ștefan Orth în câteva frânturi de poveste. Ceea ce m-a surprins în mod cu totul seducător a fost omul de dincolo de șevalet. Cu o nedisimulată și frapantă modestie, în atelierul său nu mai ai cum să te simți oaspete. O spune el însuși, la primele crâmpeie de conversație. Cei care îi calcă pragul îi sunt ”de-ai casei”, pentru că arta în sine, căreia i-a dedicat atâția amar de ani, e una inclusivă, care cuprinde cu generozitate în ea pe toți cei care încearcă să îi cunoască munca.
”Peste tot mă simt acasă”, îmi răspunde când îl întreb ce înseamnă pentru el Sibiul. Și aceasta, nu doar pentru că, mărturisește el, e vărsător, ci, tind să cred, pentru că ”Sibiul m-a îndrăgit foarte mult. Și nu m-am gândit niciodată să plec de aici”.
”Universalizarea” Sibiului, prin lucrări-simbol
Debutul s-a întâmplat, desigur, la Muzeul Brukenthal. Își amintește cu exactitate de afișul realizat pentru un eveniment dedicat cărții, ”Cartea veche românească”. De atunci, grafica publicitară i-a rămas una din opțiunile de suflet. Și aceasta pentru că, spune el, ”acolo trebuie să cunoști istorie, cultură, viață, marketing”. Facem amintire, în acest sens, doar de metafora trompetei, cu butoanele ”turnuri ale Sibiului”, devenită simbol, de zeci de ani, a Festivalului de Jazz de la Sibiu.
Au urmat ipostazele grafice pentru principalele publicații ale Sibiului, ani și ani. Acestora li se adaugă coperte de carte pentru nume sonore de aici. Lucrările de șevalet, pe teme diverse, s-au individualizat de la sine.
Ani și ani însă a realizat o serie de gravuri cu Sibiul vechi. Peste 4000, devenite desene-ambasador peste tot în lume. ”Ce să luăm cadou? Hai să luăm un Orth. Și așa lucrările mele s-au răspândit în întreaga lume”, ne dezvăluie artistul secretul ”invaziei” lor.
De asemenea, începând de la președinte, primar și iubitori de artă, gravurile sale au ținut loc de simboluri pentru diferite întâlniri de top, împodobind diverse instituţii sau colecţii particulare din ţară şi din străinătate. Realizările au culminat în anul 2007, legate în mare parte de programul „Sibiu-Capitală Culturală Europeană”.
Vreme pentru visare cu rost
Lui Ștefan Orth îi e imposibil să numească o lucrare de suflet. ”Orice lucrare face parte din meserie. Toate îmi plac, toate sunt ale mele”, ne mărturisește. De aceea, ca pe niște copii pribegind în lume, a ținut să le adune în câteva volume monumentale.
Din 2000 a început să facă și pictură în ulei. ”În tinerețe am făcut și sculptură, și acum adun material, lemn, în speranța că voi avea vreodată timp, peste vreo o sută de ani, să fac și sculptură”, ne dezvăluie complice un gând cu care încearcă să se întrajutoreze.
Din atelierul lui Ștefan Orth pleci cu buzunarele doldora de vise. Și cu acea sclipire în ochi că ține doar de tine să faci din fiecare zi o Sărbătoare.
