1.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Spitalul Județean Sibiu rămâne spital COVID. Consultațiile din policlinică, reluate după program normal

Publicitate

Cele mai citite

Reprezentanții Spitalului Județean Sibiu au transmis care sunt schimbările ce intervin în activitatea spitalului odată cu trecerea la starea de alertă. Este vorba în primul rând de deschiderea ambulatoriului spitalului, policlinica. Toate cabinetele revin la programul normal, cu respectarea măsurilor obligaotirii.
În privința calității de „spital COVID”, nu se schimbă nimic, astfel că cea mai mare parte a spitalului, numită și „zona roșie”, va fi dedicată pacienților infectați cu SARS CoV-2. Va exista în continuare o „zonă verde”, în care vor fi tratați pacienți non-covid, însă o bună parte din pacienții din județ, care nu sunt infectați, vor fi dirijați către alte spitale.
Comunicatul SCJUS:
Odată cu încheierea stării de urgență și intrarea în stare de alertă,  informăm cetățenii județului Sibiu că Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu continuă să fie spital COVID iar cea mai mare parte a spitalului este în continuare “zonă roșie”, destinată exclusiv tratării pacienților infectați cu noul coronavirus. În această zonă sunt incluse pavilioanele: Boli Infecțioase, Dermatologie, Oftalmologie, întreaga clădire medicală și tot pavilionul chirurgical cu Unitatea de Primiri Urgențe și secția ATI. De asemenea, „zona verde” rămâne aceeași: Oncologia și clădirea spitalului nou, unde își desfășoară activitatea Maternitatea, secțiile de Cardiologie, Neurologie, Chirurgie Plastică, Radiologie, Hematologie, Laboratorul Clinic de Analize. Celelalte specialități medicale sunt asigurate în alte spitale din județul Sibiu.
„Această organizare va rămâne în vigoare până se va schimba ordinul potrivit căruia spitalul județean este spital COVID. Până atunci vom respecta circuitele speciale destinate exclusiv potențialilor pacienți cu COVID -19 și care au fost organizate în așa fel încât să fie limitate la maxim riscurile de infectare atât pentru personal cât și pentru pacienți”, declară Conf.univ.dr Florin Grosu, directorul medical al SCJU Sibiu.
Totodată informăm sibienii că Ambulatoriul Integrat (policlinica spitalului) și-a reluat activitatea pentru toate specialitățile, conform programului obișnuit (07.00 – 21.00), cu programare pe baza biletului de trimitere și distanțare orară a pacienților. Programările se fac exclusiv telefonic sau online. Pacienții care se prezintă în Ambulatoriu trebuie să respecte cu strictețe instrucțiunile personalului: să păstreze o distanță sigură față de celelalte persoane, să nu aglomereze intrarea. Accesul se face controlat, în grupuri de maxim 2-3 persoane. Se respecta orele de programare iar urgentele sunt preluate imediat. La accesul în Ambulatoriu, se realizează triajul epidemiologic. Toate persoanele sunt obligate să completeze un formular tip, ca măsură de informare/siguranță/prevenție cu privire la noul coronavirus. De asemenea, la intrare se realizează dezinfecția mâinilor iar pacienții sunt termometrizați. Pacienții trebuie să poarte mască. Angajații ambulatoriului poartă echipamente de protecție. În cazul în care există suspiciuni de infectare, pacientul în cauză este trimis pentru consultație în Unitatea de Primiri Urgențe.
Prevenția, mai bună decât tratamentul
În ceea ce privește conduita pe care trebuie să o urmăm după încheierea stării de urgență, spitalul recomandă sibienilor să fie prudenți și să nu se expună după relaxarea restricțiilor.
„Este foarte important ca populația să aplice în continuare măsurile de siguranță, să poarte măștile de protecție în spațiile închise, să respecte distanțarea socială, să acționeze cu prudență pentru a putea limita numărul de îmbolnăviri. Să previi este mai bine decât să tratezi! Am încredere că sibienii vor acționa în consecință și se vor proteja atât pe ei cât și pe cei din jur”, transmite Conf.univ.dr. Liliana Coldea, Managerul SCJU Sibiu.
Și Conf.univ.dr. Florin Grosu, Directorul medical al SCJU Sibiu le transmite un mesaj sibienilor, avertizând că pericolul nu a trecut. “Pentru a nu crește numărul pacienților internați, trebuie să fim în continuare precauți. Până acum a fost starea de urgență care, prin ordonanțe, a ținut oamenii în case și a instituit un tipar de distanțare socială pe care trebuie să-l menținem în continuare. Acum conștiința fiecărui dintre noi este factorul decisiv. Măsurile de relaxare nu înseamnă că pericolul a dispărut”.
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya