3.1 C
Sibiu
duminică, noiembrie 24, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Sala Sindicală a Spitalului Județean Sibiu, transformată în punct UPU pentru suspecții COVID

Cele mai citite

 

Sala Sindicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi transformată în punct de ajutor pentru UPU Sibiu, unde pacienții COVID să aștepte în condiții optime.

Sala Sindicală se află în corpul administrativ al Spitalului, fiind, până acum, destinată adunărilor sindicale.
„Aici se dorește să se facă un punct de ajutor pentru UPU Sibiu, unde oamenii să aștepte în condiții optime față de cele de acum. Propuneri au venit din partea dr. Halmaghi, care ne-a spus concret ce ar trebui efectuat în acest spațiu, printre care recoltarea de probe biologice, tratamentul și izolarea pacienților în anumite boxe. Aproximativ 20 de pacienți în 24 de ore pot fi adăpostiți și verificati în acest spațiu sindical”, a precizat Mircea Crețu, prefectul Sibiului.
Potrivit acestuia, trebuie luate urgent măsuri la UPU Sibiu, întrucât condițiile în care personalul de acolo își desfășoară activitatea sunt dificile.
„Doamna doctor Halmaghi mi-a relatat astăzi în detaliu cum se lucrează în UPU Sibiu, iar personal voi face tot ce ține de mine pentru a pune în aplicare propunerile făcute de dânsa. Concret, vorbim despre suplimentarea personalului din UPU, precum și extinderea zonei unde sunt pacienții suspecți de infecție COVID-19. Mâine dimineață vom vedea exact de ce este nevoie pentru a amenaja Sala Sindicală în Sprijinul UPU și vă anunțăm de îndată ce știm exact în cât timp aceasta va fi gata”, a mai spus Crețu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Nicu Ștefănuță a votat „pentru o Românie europeană”

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a votat, în jurul prânzului, la Sibiu. La ieșirea din secția de votare, Nicu Ștefănuță a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect