0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Un medic de familie, un ambulanţier şi un intermediar, reţinuţi pentru emitere de certificate de vaccinare anti-COVID false

Cele mai citite

Un medic de familie, un ambulanţier şi un intermediar au fost reţinuţi pentru 24 de ore într-un dosar privind emiterea de certificate de vaccinare anti-COVID false, după destructurarea unei grupări care activa în judeţul Dolj.
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au realizat prinderea în flagrant a trei persoane, la scurt timp după ce primiseră o sumă de bani pentru ca medicul să elibereze un certificat de vaccinare anti-COVID, fără a se realiza imunizarea efectivă.
„Ca urmare a acestei situaţii, au fost efectuate un număr de şase percheziţii domiciliare, dintre care patru la domiciliile unor persoane, iar două la cabinetul medicului de familie şi o clinică medicală la care acesta lucra. La percheziţii au fost identificate sume considerabile de bani în lei şi valută, un număr important de bonuri valorice/tichete de masă în valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completă, precum şi adeverinţe de vaccinare anti-Covid, precum şi alte înscrisuri care interesează cauza”, se arată într-un comunicat al DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj.
Descinderile au avut loc în cadrul unui dosar penal iniţiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, ca urmare a sesizării din oficiu a Serviciului Judeţean Anticorupţie. Ancheta vizează aspecte de natură infracţională săvârşite de medicul de familie, ambulanţier şi alte persoane intermediare, care racolau clienţi dispuşi să ofere între 100 şi 250 de euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin în doză unică, fără a se face vaccinarea reală.
Activitatea infracţională a fost documentată pentru o perioadă ce începe din august 2021, stabilindu-se că, în acest interval de timp, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictivă.
„În fapt, doritorii erau racolaţi de intermediari, care le preluau documentele de identitate şi le trimiteau către ambulanţier. Acesta le direcţiona către medicul de familie care efectua implementarea în baza de date şi elibera adeverinţa de vaccinare. Din suma de bani oferită cu titlu de mită în schimbul acestui serviciu, primul intermediar îşi oprea o mică parte, iar restul era împărţit de către ambulanţier şi medic. De altfel, în cursul zilei de ieri, înainte de activitatea de flagrant, în numai o oră, medicul a implementat în baza de date un număr mare de persoane beneficiare care nu efectuaseră în mod efectiv niciun vaccin anti-Covid”, se precizează în comunicat.
În urma audierilor, medicul de familie, ambulanţierul şi unul dintre intermediari au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID, în vederea identificării tuturor persoanelor care şi-au obţinut ilegal certificatul de vaccinare şi tragerea acestora la răspundere penală. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect