Connect with us

Sănătate

Creştere uriaşă a solicitărilor pentru testarea COVID la Ambulanţa Sibiu

Avatar

Publicat

pe

Serviciul de Ambulanţă Județean Sibiu a informat, joi, că în ultimele zile s-a confruntat cu o creștere masivă de solicitări pentru testarea populației împotriva COVID -19. Conducerea a decis întreruperea concediilor de odihnă ale angajaţilor din cauza infectării cu COVID a personalului medical.

Spre exemplu miercuri, 26 ianuarie, Serviciul Judeţean de Ambulanţă a avut de efectuat 335 de teste la nivel de județ. Pentru efectuarea acestor teste au fost folosite trei echipaje, două din Sibiu și unul din Mediaş. Din cauza numărului foarte mare de testări, care reprezintă un record până în acest moment, echipajele nu au reușit să le finalizeze în aceeași zi, 170 dintre ele rămânând sa fie făcute joi, 27 ianuarie.

În aceste condiţii, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sibiu are de efectuat astăzi 171 de testări la care se adaugă cele de ieri, de aici rezultând un total de 341 de testări. Pentru efectuarea acestora, conducerea instituției a hotărât alocarea a 5 echipaje. Este vorba despre 4 echipaje de la Sibiu pentru testări în municipiul Sibiu și zonele rurale, un echipaj de la Mediaș şi unul de la Agnita.

“Totodată, vă informăm că și serviciul nostru se confruntă, din păcate, cu personal infectat. De aceea s-a hotărât întreruperea concediilor de odihnă, această măsură având ca scop funcționarea serviciului la parametri optimi. Din păcate, numărul mare de testări a făcut ca o parte din ele să fie temporizate în medie cu 24 de ore. Prioritare au fost și sunt urgenţele (pacienţi cu simptome severe de Covid 19), care nu au avut de suferit din acest punct de vedere.

Totodată vă informăm că urgenţele medico-chirurgicale pe care le asistam și înainte sunt o prioritate pentru Serviciul de Ambulanţă Sibiu. Facem un apel prin intermediul dumneavoastră, tuturor pacienților care sunt în așteptarea testării să dea dovadă de înțelegere vis-a-vis de timpii de așteptare și îi asigurăm că facem eforturi susținute ca acești timpi sa fie diminuati”, au transmis reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu.

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *