Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Iaşi, că va avea o consultare cu medicii de familie privind distribuţia pastilelor cu iodură de potasiu şi a adăugat că medicii, indiferent de specializarea pe care o au, trebuie să îşi protejeze pacienţii.
El a fost întrebat de jurnalişti despre nemulţumirea exprimată de reprezentanţi ai medicilor de familie cu privire la faptul că nu au fost consultaţi în privinţa distribuirii pastilelor de iodură de potasiu.
„Suntem într-o perioadă dificilă pentru toată lumea. Cred că avem o responsabilitate profesională cu toţii, fie că suntem medici de familie, fie că suntem medici de orice altă specialitate, fie că suntem administratorii sistemului de sănătate. Înţeleg că dânşii au o activitate extrem de intensă în ceea ce priveşte consultaţiile pe care le acordă zilnic pacienţilor, şi chiar au făcut acest lucru şi la distanţă în perioada pandemiei, dar cred că atunci când este vorba despre un interes de sănătate publică necesită un efort în plus din partea tuturor. Sigur că îi vom consulta.
Noi avem totuşi o răspundere, şi dânşii au răspundere pentru pacienţii care sunt pe listele lor. Această răspundere pe care o avem pentru protejarea sănătăţii lor este generală. Nu este doar a administratorilor sistemului de sănătate, ci şi a medicilor. Suntem medici şi trebuie să încercăm să ne protejăm pacienţii”, a răspuns ministrul Sănătăţii.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Raluca Zoiţanu, a declarat, săptămâna aceasta, în presa centrală, că distribuirea pastilelor de iodură de potasiu este o sarcină imposibilă în cabinetele de medicină de familie din cauza problemelor de logistică, iar în acest proces ar trebui implicate primăriile şi farmaciile.
Fabrica Antibiotice Iaşi a produs 30 de milioane de comprimate cu iodură de potasiu. Marea majoritate a acestora au fost distribuite deja către depozitele direcţiilor de sănătate publică din ţară, urmând ca să fie oferite în mod gratuit populaţiei doar în situaţii de criză determinate de un incident nuclear.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat joi, la Iaşi, după o vizită la fabrica Antibiotice Iaşi, că au mai rămas patru judeţe în care trebuie distribuite pastilele de iodură de potasiu.
Ministrul Rafila a subliniat că iodura de potasiu trebuie luată doar în cazul unei recomandări din partea medicilor şi autorităţilor, într-un anumit moment.
„(Antibiotice Iaşi – n.red.) deja au distribuit la direcţiile de sănătate publică cea mai mare parte a producţiei de iodură de potasiu, 90%. Mai sunt patru judeţe în care trebuie distribuită. Noi ne organizăm la Ministerul Sănătăţii. Încercăm să găsim cea mai bună soluţie încât aceste medicamente să ajungă cât mai repede la populaţie, dar în condiţiile unei campanii de informare asupra modului de utilizare, asupra modului de păstrare, o campanie publică de interes public”, a declarat Alexandru Rafila joi. (AGERPRES)