Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că, de săptămâna viitoare, infecţiile cu SARS-CoV-2 vor avea o tendinţă descendentă care va duce la dispariţia problemei de sănătate publică şi reluarea activităţilor în mod obişnuit.
„Au fost înregistrate 4.276 de cazuri. Remarcăm o scădere în aceeaşi zi de marţi şi, dacă ea va fi susţinută şi în următoarele zile, probabil vom intra pe un trend descendent. Evoluţiile în ceea ce priveşte numărul de cazuri noi după data confirmării, evoluţia ratei de pozitivitate care a cunoscut o uşoară creştere, de la 9% până la 12%, încărcarea paturilor din ATI care a cunostut o scădere mai lentă decât scăderea înregistrată la numărul de persoane internate, şi e normal să fie aşa. (…)
Având în vedere trendul regional, opinia noastră este că, începând cu săptămâna viitoare, vom intra şi noi pe un trend descendent care să ducă la dispariţia încet-încet a acestei probleme de sănătate publică în perioada următoare şi la reluarea activităţilor în mod obişnuit”, a declarat Alexandru Rafila într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că autorităţile rămân vigilente, cu toate sistemele în funcţiune – începând cu testare, monitorizare, evaluarea pacienţilor în centrele ambulatorii, medicaţie şi paturi în spitale.
Ministrul Rafila a mai spus că secvenţierile demonstrează aceeaşi dominanţă a tulpinii Omicron, care „ocupă tot spectrul secvenţierilor din România”. (AGERPRES)