Numărul cazurilor noi de COVID-19 recenzate în Africa de Sud a crescut cu peste 50% în 24 de ore, potrivit datelor oficiale publicate în contextul unui nou val provocat îndeosebi de două noi subvariante ale Omicron, informează AFP.
Institutul naţional pentru boli contagioase a recenzat 9.757 de noi cazuri de COVID-19 pe teritoriul ţării, cu 50% mai multe în comparaţie cu cele 6.170 de noi cazuri înregistrate miercuri. Potrivit instituţiei, mai mult de un sfert (25,9%) dintre persoanele testate au primit un rezultat pozitiv, adică cea mai mare rată înregistrată în ultimele luni. Au fost totodată înregistrate şapte decese din cauza COVID-19 în ultimele două zile.
Africa de Sud, ţara cel mai grav afectată de pandemia de COVID-19 de pe continent, a intrat într-un nou val al pandemiei, a avertizat la sfârşitul lui aprilie Centrul pentru inovaţie şi răspuns la epidemii (CERI). Ţara, cu aproape 60 de milioane de locuitori şi unde mai puţin de 45% din populaţia adultă este vaccinată cu schemă completă, a înregistrat oficial peste 3,8 milioane de cazuri şi circa 100.350 de decese. La începutul lui martie, a existat o perioadă de 48 de ore fără niciun deces asociat COVID-19, pentru prima dată din 2020. Preşedintele Cyril Ramaphosa a anunţat la începutul lui aprilie ridicarea tuturor restricţiilor legale de pandemie.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), două noi subvariante ale Omicron, a căror virulenţă rămâne a fi determinată, se află la originea unui nou val de pandemie COVID-19 în ţara africană.
”Oamenii de ştiinţă sud-africani care au identificat Omicron la sfârşitul anului trecut au semnalat acum două alte subvariante de Omicron, BA.4 şi BA.5, ca fiind la originea unei înmulţiri a cazurilor în Africa de Sud”, a declarat miercuri directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Guvernul sud-african a confirmat joi obligativitatea portului măştii de către copii la şcoală, corectând o declaraţie făcută cu puţin timp înainte care anunţa renunţarea la mască, în contextul înmulţirii cazurilor de COVID-19 de la o zi la alta. Ministerul Sănătăţii a publicat un comunicat pentru disiparea ”confuziei generate de o eroare umană nefericită şi regretabilă”, care a făcut ca în urmă cu aproximativ 15 ore să anunţe sfârşitul acestei obligativităţi.
Ansamblul populaţiei, inclusiv copiii, trebuie aşadar să se conformeze în continuare regulilor dictate de minister pentru a lupta contra pandemiei, printre care şi obligativitatea purtării măştii în locurile publice închise. Guvernul continuă să-i îndemne pe locuitori să se vaccineze. ”Singura modalitate de a ne proteja şi de a ne proteja apropiaţii împotriva pandemiei şi a creşterii din momentul de faţă a numărului de cazuri pozitive este vaccinarea şi aplicarea în permanenţă a măsurilor preventive”, a subliniat acesta. (AGERPRES)