30.7 C
Sibiu
duminică, iulie 7, 2024

A fost găsit un tratament eficient pentru trombozele produse de vaccinurile anti-Covid

Publicitate

Cele mai citite

Medicii americani au anunțat că au descoperit un tratament eficient pentru un caz de tromboze, cheaguri de sânge, apărut în urma administrării vaccinului Johnson & Johnson, în luna aprilie. Pacientul s-a refăcut, iar riscul de apariție a altor cheaguri este considerat minim.

Medicii care au administrat tratamentul unei femei în vârstă de 40 de ani spun că primele simptome au apărut la 5 zile după vaccinarea cu J&J, respectiv durere de cap, sinuzită, dureri musculare și dureri în gât. Ea s-a prezentat într-un centru medical, dar a primit doar antibiotice și relaxante musculare. Din cauza intensificării durerilor de cap, la care s-au adăugat amețeli și sensibilitate la lumină, femeia s-a prezentat, la 12 zile după vaccin, la Spitalul Universitar Colorado. Medicii i-au pus diagnosticul VITT (trombocitopenie cauzată de vaccin) și i-au adminsitrat un tratament cu bivalirudină, un anticoagulant cunoscut sub numele de Angiox. În cazuri de trombocitopenie care nu au legătură cu vaccinul se adminsitrează heparină, însă aceasta s-a constatat că produce o înrăutățire a stării la cei vaccinați cu Astra Zeneca sau J&J. După tratamentul cu Angiox, analizele au relevat că numărul trombocitelor a început să crească până la valoarea normală, în 6 zile ea fiind externată, ca urmare a dispariției simptomelor, respectiv dureri și amețeli. Toate analizele făcute la primul control după internare au demonstrat că tratamentul a fost eficient.

Specialiștii au spus că a mai fost tratat un singur pacient cu simptome VITT post vaccinare. Ei au precizat că bivalirudina ar putea fi luată în considerare în acest moment ca terapie pentru pacienții suspecți de VITT, până la finalizarea unor studii mai profunde.

În prezent, administrarea Johnson& Johnson a fost suspendată în SUA, ca urmare a mai multor cazuri de apariție a cheagurilor de sânge. Ulterior, Centru de Prevenire a Bolilor din SUA a aprobat reluarea vaccinărilor cu acest ser.

În Europa, Astra Zeneca a fost oprit de la adminsitrare de mai multe țări, din cauza riscului apariției de tromboze cerebrale, în urma vaccinării. În România, vaccinul este disponibil pentru persoanele care doresc să se imunizeze cu acest ser.

Medicul care a realizat tratamentul pacientei din SUA spune că „Aceste cheaguri sunt foarte rare dar ele pot fi tratate”.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Biciclist cu alcoolemie uriașă, rănit într-un accident din cauza neacordării de prioritate

Un biciclist băut a fost rănit, duminică după amiaza, într-un accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din...

Știri pe același subiect