Ministerul Sănătății a anunțat la începtul acestei săptămâni demararea campaniei de vaccinare antigripală gratuită din sezonul epidemic 2020-2021, care se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi, vizând reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.
Astfel, potrivit DSP Sibiu, vor fi imunizate persoanele din grupele cu risc ridicat de îmbolnăvire, cele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
„Primele 4.800 doze de vaccin antigripal alocate județului nostru au fost recepționate de către Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu în cursul zilei de marți, 15 septembrie. La fel ca în anii trecuți, livrarea vaccinului antigripal se va realiza în mai multe tranșe. Pentru acest sezon DSP Sibiu a centralizat un necesar de 47.259 doze de ser imunizant”, spune Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu.
Având în vedere situația epidemiologică, Ministerul Sănătății recomandă populației care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziționeze vaccinul în vederea imunizării și atrage atenția asupra respectării regulilor de igienă, lucru esențial pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
În sezonul 2019-2020, vaccinarea antigripală din județul Sibiu a debutat în data de 21 octombrie 2019, iar în luna februarie 2020 au fost epuziate cele 26.800 doze repartizate.