-0.8 C
Sibiu
vineri, noiembrie 14, 2025

Al șaptelea deces, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș” din București

Cele mai citite

Un pacient de la Institutul „Matei Balş”, care era internat la un etaj superior al pavilionului afectat de incendiul de vineri şi care a fost transferat într-o secţie ATI a acestei unităţi sanitare, a murit duminică dimineaţă, a informat Ministerul Sănătăţii.

„Este vorba despre o pacientă în vârstă de 67 de ani, care a fost internată în pavilionul V al unităţii sanitare, la un etaj superior. Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă de infecţie cu SARS Cov-2, dar stabilă, prezenta comorbidităţi. Conform informării primite de Ministerul Sănătăţii, imediat după incendiu, pacienta a fost mutată într-o secţie ATI a aceluiaşi spital. Pacienta s-a decompensat relativ rapid şi a fost intubată. A decedat în această dimineaţă. În această situaţie, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului”, a precizat Ministerul, conform Agerpres.
Acesta este cel de-al șaptelea deces în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș” din București.
 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Sibiul spulberă Galațiul, iar KING este adevăratul rege al serii

Era Fleșeriu 2.0 începe cu 100 de puncte!Să recunoaștem, emoțiile pluteau în aer înainte de primul fluier. Cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect