7.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 20, 2025

Alee senzorială pentru copiii cu autism din Mediaș

Cele mai citite

Crucea Roşie Mediaş îşi propune amenajarea unei alei senzoriale pentru copiii cu autism, în incinta Centrului de Zi pentru copii cu tulburări din spectrul autist Sfântul Casian din Mediaş, cu o lungime de aproximativ 30 de metri, realizată cu materiale din natură, unde drumeţia în picioarele goale pe porțiuni cu nisip, pietriş de diferite mărimi și forme, conuri de brad, scoarță de copac, rumeguş, buşteni, iarbă și coceni de porumb să fie o modalitate de relaxare şi terapie pentru aceştia.
În Mediaș s-a înființat de curând Centrul de zi pentru copii cu tulburări din spectrul autist Sfântul Casian, în a cărui activitate aleea senzorială ar reprezenta o unealtă eficientă de recuperare. Mersul în picioarele goale ajută la eliberarea sentimentelor negative și restaurarea echilibrului organic și intelectual, contribuie la eliberarea de presiune psihologică.
Prin crearea aleii senzoriale, Crucea Roșie își dorește ca acești copiii cu autism să urmeze programe intensive de terapie care duc la o recuperare funcţională a întârzierilor în dezvoltare şi la adaptarea acestora la mediul în care trăiesc, în special cu mediul înconjurător.
Totodată se speră în schimbarea atitudinii şi comportamentului copiilor faţă de cei din jur, că vor începe să fie mai atenţi, mai toleranţi şi mai interesaţi de mediul înconjurător, că se vor forma noi abilităţi şi cunoştinţe și în final, la modificarea stării psihice a copiilor, adică să devină fericiți.
Beneficiarii direcți ai serviciilor oferite în cadrul acestui proiect sunt cei 15 copii înscriși la momentul actual la Centrul de Zi pentru copii cu tulburări din spectrul autist Sfântul Casian, cei 53 de copii care vor trece pragul Centrului, precum și  copii sau persoane cu dizabilităţi senzoriale, fizice şi multiple.
Cheltuieli vor exista numai cu materialele de construcții, vegetație şi consumabile, totalizând aproximativ 5.000 de Lei. Proiectarea și realizarea aleii se face prin muncă voluntară. Crucea Roșie Mediaș a propus în acest an proiectul aleii senzoriale, proiect care s-a calificat pentru participarea la Maratonul Internațional de la Sibiu.
Există două moduri în care cei interesați pot contribui. Alergătorii care doresc să se înscrie în competiții aleg proiectul aleii senzoriale pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători care împărtășesc aceeaşi dorință. De asemenea, dacă nu participați la Maraton, consultați lista celor care aleargă pentru cauza Crucii Roșii Mediaș și alegeți pe cine susțineți cu o sumă de bani.
În tălpi există nu mai puțin de 7.200 de terminații nervoase ce sunt conectate la toate părțile corpului. Aceste legături sunt procesate prin coloana vertebrală și creier. Prin masajul tălpilor, durerile și stresul se atenuează, iar organismul intră într-o stare de confort.
Autismul este o tulburare de origine neurobiologică. La nivel internațional 1 din 68 de copii suferă de autism. În România se observă o creştere continuă a numărului acestora. Autismul implică toate palierele de dezvoltare, cognitiv, comportamental, motricitate fină și grosieră a unui copil.
Fără terapie simptomele se agravează în timp. Neintegrarea copilului diagnosticat într-un program individualizat de terapie specifică în care învaţă, într-un mod structurat, cum să vorbească, cum să se comporte, cum să fie independent, îl privează de toate aceste achiziţii, acest copil riscând să se transforme, în final, într-un adult neintegrat şi de cele mai multe ori, instituţionalizat.

Publicitate
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Sibiu

Lumina Sfântă pogorâtă astăzi în biserica de pe mormântul Mântuitorului Iisus Hristos a fost adusă în Sâmbăta Mare la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect