Grupul de Comunicare Strategică a transmis datele a 16 noi decese ale unor persoane infectate cu coronavirus, dar este vorba despre un grup de persoane foarte ciudat. În primul rând avem patru decese anunțate cu foarte mare întârziere, după modelul chinez, dat fiind faptul că persoanele au murit pe 7, 10, 13 și 14 aprilie. Avem o persoană căreia îi lipsește data decesului (Deces 496 – Femeie, 74 ani, jud. Argeș), dar bănuim că s-a produs pe 20 sau 21 aprilie, după ce a fost internată pe 19 și i s-au recoltat probe pe 20. Apoi avem un grup care provind din groaznicul focar de la azilul din Galați. Nu mai puțin de șase bătrâni aflați la îngrijire acolo au murit, trei dintre ei astăzi, alți trei la date anterioare (vezi mai sus). Nu sunt primele victime din acest azil al groazei, care a adus moartea pe bandă rulantă pentru cei care acolo ar fi trebuit să primească o alinare la bătrânețe. Nu în ultimul rând, alte nouă persoane, din București, Ilfov, Neamț, Timiș, Gorj, Caraș Severin și Botoșani, cu vârste cuprinse între 52 și 84 de ani, toate confirmate cu alte afecțiuni cronice.
Deces 483
Femeie, 72 ani, mun. Bucuresti
Data internării: 04.04.2020, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase V. Babeș Bucuresti, sectia ATI
Data recoltării: 27.03.2020
Data confirmării: 27.03.2020
Face parte din focarul de la Clinica de dializă
Data decesului: 20.04.2020
Comorbiditati: boala cardiovasculara, DZ tip II, boala renala cronica – pacienta dializata, cataracta, obezitate
Deces 484
Bărbat, 63 ani, jud. Teleorman
Data internarii: 15.04.2020 –Spital Rosiorii de Vede
Transferat în aceeasi zi la Spitalul Victor Babeș Bucuresti în Sectia de ATI
Data recoltare: 15.04.2020
Data rezultat: 15.04.2020
Data deces: 20.04.2020
Comorbiditati: boala cardiovasculara, DZ tip II
Deces 485
Bărbat, 88 ani, jud. Galati – Cămin de bătrâni
Data debut: 17.04.2020
Data internarii: 17.04.2020 – Spitalul de Boli Infecțioase Galați
Data recoltare: 11.04.2020 – rezultat negativ, apoi recoltat pe 17.04.2020 cu rezultat pozitiv în data de 20.04.2020
Data deces: 21.04.2020
Comorbiditati: boala renala cronică, adenom de prostate, anemie feripriva
Deces 486
Bărbat, 90 ani, jud. Galati Cămin Bătrâni
Data internarii: 11.04.2020 – Spital CFR Galați
Data recoltare: 5.04.2020
Data rezultat: 8.04.2020
Data deces: 21.04.2020
Comorbiditati: afectare cardiaca multipla, dementa
Deces 487
Femeie, 80 ani, jud. Galati Cămin de bătrâni
Data internării: 09-10.04.2020 sectia Medicală II a Spitalului Județean de Urgență Galați
Transferat apoi la Spitalul CFR Galați
Data recoltare: 08.04.2020 si 16.04.2020
Data rezultat: 08.04.2020 si 16.04.2020
Data deces: 21.04.2020
Comorbiditati: Sechele AVC, dementa mixta, boala renala cronica
Deces 488
Barbat, 69 ani, jud. Ilfov
Data internarii: 10.04.2020 – SJU Ilfov – cu Infecție Acută a Căilor Respiratorii Superioare, test rapid Covid negativ, externat la domiciliu cu tratament. Pe 13.04.2020 se interneaza în Spitalul Universitar de Urgență București – intubat, transferat pe 14.04.2020 la Spitalul Colentina in ATI
Data recoltare: 13.04.2020
Data rezultat: 14.04.2020
Data deces: 20.04.2020
Comorbiditati: Sechele AVC, obezitate, HTA, DZ
Deces 489
Bărbat, 52 ani, jud. Neamt
Data internarii: 18.04.2020 – Spital Municipal Roman in ATI
Data recoltare: 19.04.2020
Data rezultat: 19.04.2020
Transferat la Spitalul Județean Piatra Neamț
Data deces: 20.04.2020
Istoric: 08-13.04.2020 a fost internat în Spitalul Orasenesc Tg Neamt pentru afectarea hepatica; in Sectia unde a fost internat a existat un caz pozitiv Covid 19 (posibila expunere)
Comorbiditati: ciroza hepatica virus B, encefalopatie hepatica
Deces 490
Femeie, 84 ani, jud. Neamt
Data internarii: 11.04.2020 – Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – ATI cu insuficiență respiratorie acută
Istoric de internare 08-23.03.2020 în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț- Secția medicală pentru boală pulmonară interstițială, cardiopatie ischiemica. În secșie a existat un focar Covid 10. Test recoltat în 25.03.2020 cu rezultat negativ; externată în data de 29.03.2020
Data debut: 09.04.2020 – febra, frison, dificultate la respiratie, tuse, frison
Data internare: 11.04.2020
Data recoltare: 11.04.2020
Data rezultat: 14.04.2020
Data deces: 21.04.2020
11-14.04.2020 a fost internată în Secția ATI , apoi fiind stabilă s-a transferat în secția medicală
Pe data de 21.04.2020 –revine pe ATI cu insuficiențî respiratorie acută
Comorbiditati: boala cardiovasculara, boala hepatica, dementa
Deces 491
Bărbat, 71 ani, jud. Timiș
Data recoltare: 06.04.2020
Data rezultat: 07.04.2020
Data internare: 06.04.2020 Boli Infecțioase Lugoj, transferat pe 08.04.2020 la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timisoara)
Data deces: 21.04.2020
Comorbiditati: dementa mixta, HTA, atrofie cerebrala, boala Altzheimer, Boala Parkinson
Deces 492
Bărbat, 77 ani, jud. Galati Cămin de Bătrăni
Data internarii: 09.04.2020 Spitalul CFR Galati
Data recoltare: 05.04.2020
Data rezultat: 07.04.2020
Data deces: 10.04.2020
Comorbiditati: HTA, fibrilatie atriala cronica, dementa
Deces 493
Femeie, 78 ani, jud. Galati Cămin de Bătrâni
Data internarii: 13.04.2020 – stare de soc, UPU Galati
Data recoltare: 05.04.2020, rezultat negativ;
Data recoltare 13.04.2020 cu rezultat pozitiv
Data deces: 13.04.2020
Comorbiditati: Sechele AVC, casexie, dementa
Deces 494
Femeie, 86 ani, jud. Galati Cămin de Bătrâni
Data internarii: 04.04.2020 Spitalul BI Galati
Data recoltare: 03.04.2020
Data rezultat: 03.04.2020
Data deces: 14.04.2020
Comorbiditati: insuficienta cardiaca congestiva, boala Alzheimer, dementa
Deces 495
Bărbat, 66 ani. Jud. Gorj
Data internării: 05.04.2020 Spitalul Județean Urgență Târgu Jiu; 06.04.2020 ATI
Data recoltare: 06.04.2020
Data rezultat: 08.04.2020
Data deces: 07.04.2020
Comorbiditati: insuficienta cardiaca congestiva, cardiopatie dilatativa, bloc ram drept, pleurezie stanga, hepatita cronica, BPOC, emfizem pulmonar
Deces 496
Femeie, 74 ani, jud. Arges
Data internare: 19.04.2020 Spitalul Județean de Urgență Pitești
Data recoltare:19.04.2020
Data rezultat: 20.04.2020
Comorbiditati: bronhopneumopatie, astm bronsic dependent de O2, tahicardie sinusala
Deces 497
Bărbat, 72 ani. Jud. Caras Severin
Data debut: 19.04.2020
Data recoltare 19.04.2020
Data rezultat 21.04.2020
Data internare: 19.04.2020 – UPU Resita (febra, frison, tuse, dispnee, modificari stetacustice pulmonare); se transfera pe Sectia de pneumologie cu suspiciunea de bronhopneumonie; Se deterioreaza starea generala SO2 50%, se transfera la ATI Spitalul Județean de Urgență Reșița
Data deces: 20.04.2020
Comorbiditati: BPOC, dublu bypass cardiac, emfisem pulmonar,, antecedente TBC, infundare carotida
Deces 498
Femeie, 78 ani. Județul Botoșani
Data recoltare: 16.04.2020
Data rezultat 17.04.2020
Data internare:16.04.2020 Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani
Data deces: 21.04.2020
Comorbiditati: DZ tip II, angina pectorala, BPOC, obezitate