0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Am vizitat “Spitalul Groazei” din Sibiu. Deputatul USR Emanuel Ungureanu ne-a mințit pe toți

Cele mai citite

Deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a trezit într-o situație jenantă, după ce a postat filmulețul din subsolul Spitalului Județean Sibiu: jurnaliștii au putut vizita spațiul pe care acesta la filmat și l-a prezentat ca fiind “Spitalul Groazei” și au descoperit adevărul.
Jurnaliștii care au dorit, au putut să viziteze, la inițiativa Consiliului Județean și a directorului Spitalului Județean, subsolul în care s-a plimbat și și-a făcut selfie-uri Emanuel Ungureanu, deputat USR, săptămâna trecută. Parlamentarul USR a făcut un mare tărăboi, folosind expresii extrem de dure, precum “cloacă”, “jeg”, “spitalul groazei” încercând să prezinte un subsol tehnic și un vestiar al infirmierelor drept spații medicale ale secției Chirurgie unde intră medici și pacienți care urmează să fie operați. Realitatea arată, însă, în felul următor: subsolul face parte dintr-o secție la fel de veche precum spitalul, în care timp de peste 20 de ani conducerea Ministerului Sănătății (fostul administrator) și, ulterior, cea a Consiliului Județean de la acel moment, nu au făcut nimic pentru renovare. Accesul în subsol se face pe ușa principală a secției, iar locul nu pare nicidecum murdar. Se intră printr-o ușă de termopan și ceea ce atrage atenția este mai degrabă întunericul de pe hol. Ni se explică faptul că acolo, în vestiar, se schimbă infirmierele când intră în tură. Camera pare în regulă, e luminată, dar atrage atenția faptul că este echipată cu vestiare vechi, de fier, cam ca pe șantier. Și că e la subsol. Celălalt loc în care s-a filmat igrasia este tot la subsol, dar în spatele unui grilaj. Acolo e spațiu tehnic, nu intră oameni, medici, pacienți, iar grilajul ar trebui să fie încuiat. Directorul spitalului presupune că cineva din interior l-a introdus special pe deputat în locul respectiv, spunând că acolo stau medicii. Nimic mai fals. Pardoseala de pe hol este spartă pe mijloc și reparată. Ni se spune că țevile sunt atât de vechi încât necesită intervenții permanente. Cam asta e totul despre spațiile “groazei”. Am urcat pe secție. Acolo pereții sunt zugrăviți, chiar dacă tâmplăria este veche, din perioada interbelică, probabil. Este mult mai curat decât în multe spitale din țara asta, nu vedem mucegai pe nicăieri, ci uși de termopan peste tot și mobilier obișnuit de spital. Dar problema nu e că “groaza” lui Ungureanu nu există, ci faptul că acolo deja se investesc bani în spital de mai mulți ani, iar spațiile renovate deja arată impecabil.

Subsol Chirurgie II Spitalul Judetean Sibiu

Sectia Chirurgie II Spitalul Judetean de Urgenta Sibiu

Mai exact, actuala conducere a CJ are în derulare mai multe proiecte de reabilitare, unele finalizate, altele în curs de implementare. În secția Chirurigie II, în subsolul căreia a intrat deputatul Ungureanu să-și facă selfie-uri, s-au realizat deja renovări în saloane, în sălile de operații, renovări de întreținere am putea să le spunem, pentru a menține un nivel decent de curățenie. Mult mai important este însă faptul că întreg pavilionul face obiectul unui proiect de reabilitare, pe modelul celorlalte corpuri de clădiri care au fost deja renovate/reabilitate cu fonduri CJ, PNDL sau fonduri europene.
Potrivit Consiliului Județean, imobilul în care se află secția Chirurgie II face parte dintr-un proiect care a obținut finanțare europeană și a fost demarat în 2017, la un an de la instalarea actualei conduceri a CJ. Proiectul a fost depus la ADR în octombrie 2017, iar startul propriu-zis al acestuia s-a dat în mai 2018. El ar trebui să fie finalizat în 2021. Proiectul vizează reabilitarea a trei clădiri din cadrul Spitalului Județean, “Spitalul Nou” (construit în 1984) – care are la rândul său trei corpuri,  apoi Blocul Chirurgical (construit în 1913), care cuprinde Secţiile Clinice Chirurgie I şi II, Ortopedie, Urologie şi Neurochirurgie, de care este atașată și Unitatea de Primiri Urgențe, și, în fine, Secția Dermato Venerice (construită în 1904).
Clădirea care ne interesează în această poveste este Blocul Chirurgical, unde se află și Chirurgie II. Este o clădire foarte veche, cu o arhitectură valoroasă, și orice modificare de structură trebuie să primească avizul Direcției de Cultură. Iată și o listă cu ce se va face la reabilitare prin acest proiect (preluat din proiect CJ):
–             Refacerea integrală a instalațiilor de apă-canal/termice/ventilatie/electrice cu realizarea de noi trasee acolo unde este cazul.
–             Reparații tencuieli, pardoseli interioare in zonele de intervenție
–             Monitorizare energetică și automatizare (sistem building management sistem)
–             Recompartimentări interioare
–             Înlocuirea tâmplăriei interioare și a celei exterioare (uși, ferestre)
–             Termoizolarea exterioara a pereților și refacere fațadă
–             Facilități pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces și semnalizare corespunzătoare).
–             Se vor monta indicatoare de indrumare de la accesele in cladire pana la nodurile de circulatie verticala.
–             Echipamente și dotări specifice eficientizării energetice (pompe de căldură cu sondare sol, centrală de ventilație cu recuperare de căldură, etc.)
–             Reparații tencuieli interioare la nivelul întregii clădiri (exceptând zonele deja renovate)
–             Reparatii pardoseli interioare la nivelul intregii cladiri
–             Zugrăveli interioare la pereti si tavane la nivelul intregii cladiri
–             Montarea de covor PVC in intreaga cladire, pe strat suport sapa autonivelanta
Întreaga investiție în cele trei clădiri, inclusiv Chirurgie II, se ridică la peste 50 milioane de lei, adică peste 10 milioane de euro. 43 milioane de lei din acestă sumă sunt bani europeni, restul fiind contribuție proprie a CJ. Și repet: este un proiect în curs de implementare, demarat deja de doi ani.
Acestea sunt informații pe care Emanuel Ungureanu putea să le obțină foarte ușor dacă după ce filma subsolul îl suna pe directorul spitalului sau pe cei de la Consiliul Județean. În acest fel putea să afle că nu mai este cazul să se impacienteze sau să ceară oamenilor să iasă în stradă.
I-am rugat pe cei de la Spitalul Județean să ne arate un exemplu de reabilitare, dat fiind faptul că există pavilioane care au trecut prin acest tip de investiție. Am vrut să văd cum va arăta Chirurgia la finalul lucrărilor. Am fost în Secția ORL, care are mai mult de un an de când a fost reabilitată. Arată impecabil și astăzi, așa cum trebuie să arate un spital european. L-am întrebat pe directorul spitalului Județean, Cornel Benchea, dacă Chirurgie II va arăta la fel ca ORL sau alte secții renovate, și a confirmat. La fel și UPU, care beneficiază de un alt proiect de finanțare europeană, prin care secția va fi și extinsă. O altă finanțare europeană va asigura aparatura medicală necesară investigațiilor de aici.
Iată câteva imagini din secția ORL, din „Spitalul Groazei”. Alte secții arată la fel și investițiile se derulează în continuare: 

Toate aceste informații, împreună cu informațiile legate de alte investiții care s-au făcut în Spitalul Județean Sibiu, ar fi trebuit să-l împiedice pe Emanuel Ungureanu să transmită informații false.
Iată o listă cu modernizările făcute în ultimii ani în SCJU Sibiu (total investiții – 47,67 milioane lei, din fonduri CJ)

  • Mansardare bloc chirurgical + ATI, RK acoperiș secții chirurgicale,urologie, ortopedie, ATI – cca. 5,6 mil. lei
  • Extindere Unitate Primiri Urgențe – cca. 0,4 mil lei
  • Reabilitare și mansardare Secția Clinică Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie I – cca. 6,5 mil lei
  • Reabilitare Clinică Stomatologică – cca. 0,4 mil lei
  • Amenajare Secție Fizioterapie II – cca. 1,6 mil. Lei
  • Reabilitare Bloc materno infantil etaj I – instalații – 1,3 mil lei
  • Reabilitare imobil sectia infectioase – 6,82 mii lei
  • Executie statie de oxigen – 2,7 mil lei
  • Sectia ORL – Reabilitarea imobilului – 5,45 mil lei
  • Dotări în valoare de 16,9 mil lei

În aceste condiții, președinta Consiliului Județean, Daniela Câmpean, susține că ceea ce a făcut deputatul Ungureanu este un gest politicianist și face apel la toți jucătorii politici să nu folosească alegerile prezidențiale sau pe cele de anul viitor pentru a-și face campanie electorală în acest mod.
Referitor la starea Spitalul Județean, Daniela Câmpean recunoaște că există probleme ale clădirilor și spune că un nou spital județean este cea mai bună soluție, dat fiind faptul că actualul spital județean are clădiri de peste 100 de ani, care cu greu pot fi întreținute, mai ales că până nu de mult au fost lăsate să se distrugă.
Ce nu mai știe deputatul Ungureanu: Proiectul unui spital județean nou se află în derulare, pe 21 august urmând să fie deschise ofertele pentru actualizarea studiului de fezabilitate. Există PUZ aprobat de CL Sibiu, iar anul viitor se poate intra în etapele de execuție (licitații pentru proiectare și construire). Până când acesta va fi gata, președinta CJ afirmă că va investi în continuare în actualul spital pentru a-l aduce la standardele moderne ale unui spital.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect