Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) vine în întâmpinarea nevoilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în ceea ce privește transportul bolnavilor cu Covid-19 și nu numai. Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, ambulanța de Tip 1, dotată complet, a serviciului ambulanțier autorizat al asociației Arhiepiscopiei Sibiului va transfera pacienții din secțiile Spitalului la Secția de Radiologie – Compartimentul imagistică CT RMN.
„Serviciul ambulanțier AFOS a deservit de la începutul pandemiei aproape exclusiv transportul copiilor cu dizabilități de la centrele speciale spre asistența medicală oferită de asociație. Acesta a fost creat pentru a veni în sprijinul persoanelor sărace și greu deplasabile pentru transportul lor la recuperare sau tratament, la adresa de domiciliu sau la cămin în Sibiu sau în alte localități”, spune pr. dr. Adrian Roman.
Conform acestuia, asociația eparhială a înființat acest serviciu socio-medical pentru a fi complementar altor programe derulate de Biserică în domeniul sănătății. Spre exemplu, Programul Socio-Medical ”Sănătate pentru Sate”, în cadrul căruia se asigură asistență medicală gratuită persoanelor care locuiesc în zone defavorizate de pe raza eparhiei. Persoanele beneficiare ale acestui program provin din localități în care nu sunt furnizate servicii medicale, adică nu există medic de familie, sau nu sunt asigurate de CNAS, ambulanța fiind în acest caz de un real folos. Numărul total de beneficiari în cadrul acestui Program Socio-medical este de 2.372 de persoane, cinci astfel de activități desfășurându-se pe parcursul acestui an.