7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

„Baby Care” și proiectele anului 2017

Cele mai citite

Asociația „Baby Care” a reușit anul trecut, prin proiecte importante și de suflet să doteze maternitatea din Sibiu cu echipamente şi aparate, consumabile și diverse dotări în valoare de aproape 450.000 lei, se arată într-un bilanț pe anul 2017. Veniturile asociației provenite din proiecte, donaţii, sponsorizări şi cotizaţii au însumat 355.936,88 lei, 5100 euro şi 498 dolari.
Printre cele mai importante proiecte s-au numărat „Dăm iar startul în viaţă” desfășurat în cadrul Semimaratonului Sibiu și prin care s-au achiziţionat 3 incubatoare moderne în secţia Prematuri şi un aparat de respiraţie modern pentru micuții din terapia intensivă neonatală, „ABC. Şcoala Părinţilor – Să învăţăm despre copii” proiect de care au beneficiat peste 1.000 de părinţi şi viitori părinţi sau inaugurarea punctului digital de informare medicală din secţia de Prematuri. Tot anul trecut a fost editată broşură educativă – Alăptarea și a fost lansată cartea „Emoții”, o „culegere de poveşti”, de experienţe ale altor mame care au trecut prin terapia intensivă neonatală alături de copiii lor.
Din donațiile obținute în timpul competiției sportive Romaniacs s-a reușit, prin intermediul proiectului „Căsuţe noi pentru prematuri”, achiziţionarea unui pătuţ cu saltea încălzită pentru gemeni, pentru secţia de prematuri.
Tot în 2017 Asociaţia Baby Care a câştigat concursul intern „Adoptă un proiect” cu proiectul „Tolba cu altfel de poveşti. Poveştile terapiei intensive neonatale”. Proiectul este unul inedit care ajută mamele copiilor internaţi în terapia intensivă neonatală şi în secţia de prematuri să treacă mai uşor peste temerile, îngrijorările şi stress-ul de a avea un copil cu probleme prin proiecţia de mesaje din partea altor părinţi care au trecut prin experienţa terapiei intensive neonatale.
În 2017 s-a născut şi proiectul online „Octopus România – Caracatițe, prietenii prematurilor”, un proiect desfăşurat la nivel naţional, pentru dotarea maternităţilor cu caracatiţe croşetate, jucării funcţionale pentru prematurii mici care ajută la liniştirea şi dezvoltarea prematurilor. Pe de altă parte a fost inițiată colaborarea cu International Children Help, o asociaţie non-profit din Germania care şi-a propus să ajute la echiparea maternităţii la standarde europene prin donaţii şi sponsorizări şi care a donat în acest an maternităţii paturi pentru mame şi suma de 5.000 euro.
„Avem, aşadar, proiecte realizate şi proiecte în desfăşurare, pentru toate însă am avut şi avem sprijinul comunităţii, al partenerilor, colaboratorilor şi prietenilor noştri. Pregătim şi în acest an proiecte noi şi, evident, ne pregătim şi pentru Maratonul Sibiului 2018. Îngrijirea nou-născuţilor şi prematurilor la cele mai înalte standarde presupune nu doar cunoştinţe medicale ci şi echipamente moderne iar neonatologia este un domeniu extrem de dinamic în care tehnologia modernă este vitală pentru îngrijirea şi tratamentul modern al copiilor, în condiţii de siguranţă. Apar mereu aparate noi, mai eficiente, mai sigure, mai performante iar cele vechi se uzează, se defectează şi trebuie schimbate. În secţia de prematuri mai sunt încă 14 incubatoare vechi de peste 30 de ani care trebuie înlocuite. Mizăm în continuare pe sprijinul dvs. pentru ca, în continuare, niciun copil să nu sufere pentru că se naşte în România”, spune Maria Livia Ognean,  preşedinte Asociaţia Baby Care Sibiu.
 
Asociaţia Baby Care a fost înfiinţată în 2006, şi-a propus ca prin proiectele şi acţiunile sale să facă posibilă îngrijirea nou-născuţilor şi prematurilor din maternitatea Sibiu la cele mai înalte standarde de performanţă.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect