Stațiunile de tratament balnear din țara noastră, renumite chiar și peste hotare înainte de Revoluție, încep să își recapete renumele de odinioară!Sau cel puțin asta se poate deduce din numărul tot mai mare al sibienilor care solicită la Casa Județeană de Pensii Sibiu bilete de tratament balnear.
Statisticile arată că numărul solicitărilor de tratament balnear a crescut constant începând cu anul 2010. Dacă atunci s-au înregistrat un număr de 5930 de solicitări, 5 ani mai târziu numărul acestora ajungea la 6376.
În anul 2018 la Casa de Pensii și-au depus dosarele pentru obținerea unui bilet de tratament un număr de 6580 de solicitanți. Doar 3872 s-au putut și bucura de tratamentul solicitat. Restul de mai bine de 2700 de solicitanți au o șansă în acest an dacă își redepun actele necesare.
”Pentru a obţine un bilet de tratament balnear, solicitanţii trebuie să depună la Casa Județeană de Pensii următoarele documente: cerere tip, copie după actul de identitate, bilet de trimitere de la medic şi copie după cuponul de pensie/adeverinţă de venit. Cererile se înregistrează cu două luni înainte de luna în care solicitantul doreşte să efectueze tratamentul balnear. La sosirea în staţiune, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor următoarele: actul de identitate, biletul de trimitere de la medic şi cardul de sănătate.”explică Maria Gorun, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Sibiu.
Cele mai multe solicitări vin de obicei din partea pensionarilor însă și cei care sunt angajați trebuie să știe că pot obține bilete de tratament în situația în care medicul le recomandă un astfel de sejur.
”Salariații care doresc să beneficieze de bilet de tratament balnear trebuie să depună la Casa Județeană de Pensii următoarele documente: cerere tip, copie după actul de identitate, bilet de trimitere de la medic şi adeverinţă de venit de la angajator.”, mai spune Maria Gorun.
În funcție de diferite criterii sibienii pot beneficia de bilete de tratament subvenționate de stat cu 50% atunci când vorbim despre pensionari sau despre gratuitate atunci când este vorba despre persoane cu dizabilități și de beneficiari ai diferitelor legi speciale.
Casa Națională de Pensii Publice are hoteluri sau contracte cu unități de cazare și tratament din stațiunile:1 Mai, Amara, Bazna, Buzias, Calimanesti, Caciulata, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu Bai, Govora, Herculane, Mangalia, Moneasa, Olanesti, Pucioasa, Sarata Monteoru, Saturn, Sangeorz, Slanic Moldova, Sovata, Techirghiol, Tg. Ocna, Tusnad, Vatra Dornei si Venus.
Din cele aproape 30 de stațiuni de tratament, preferatele sibienilor sunt Căciulata, Călimănești, Bazna, Buziaș, Felix, Covasna, Olănești sau Saturn.
Sibienii aleg aceste stașiuni pentru a-și trata afecțiunile reumatice, pe cele cardiovasculare, digestive sau respiratorii.