Cazurile de cancer tiroidian sunt în creștere, statisticile indicând în ultima jumătate de secol o incidență dublă la nivel mondial. Diagnosticul de cancer de tiroidă nu este însă sinonim cu o condamnare la moarte, rata de supraviețuire fiind destul de ridicată în rândul acestor bolnavi. Care tipuri de cancer tiroidian au cele mai mari șanse de vindecare, ce factori de risc sunt asociați acestei boli și ce putem face pentru a preveni îmbolnăvirea glandei tiroide ne spune dr. Claudia Podia, medic specialist endocrinolog.
Care sunt simptomele cancerului de tiroidă?
De obicei se observă apariţia unui nodul tiroidian (cu creştere lentă sau bruscă) sau creşterea bruscă în volum a unei guşi multinodulare preexistente.
Uneori primul simptom este mărirea ganglionilor limfatici cervicali. Rareori se manifestă prin metastaze în plămân sau os. Dacă exercită compresiune pe formaţiunile din jur poate determina răguşeală, tuse, tulburări de respiraţie sau dificultate la înghiţire.
De obicei se asociază cu funcţie tiroidiană normală, dar poate evolua şi cu hipotiroidism sau mai rar hipertiroidism. Poate fi asimptomatic, astfel încât nodulul tiroidian este descoperit întâmplător ecografic.
Practic, orice nodul tiroidian se poate transforma în timp, într-o formă de cancer?
Nu există dovezi că nodulii benigni se transformă în noduli maligni. În schimb, cancerele tiroidiene papilare, care majoritatea au o evoluţie lentă, pot evolua spre forme mai agresive dacă nu sunt tratate.
Care persoane sunt mai vulnerabile în fața acestei afecțiuni, există anumiți factori de risc?
Factorii de risc sunt vârsta sub 20 de ani sau peste 70 de ani, sexul masculin, iradierea gâtului în copilărie sau adolescenţă ( de exemplu, iradierea terapeutică a gâtului pentru creșterea timusului ), factorii genetici (prezenţa cancerului tiroidian la rudele de gradul întâi).
Câte tipuri de cancer tiroidian există?
Există mai multe tipuri de cancer tiroidian (papilar, folicular, medular, anaplastic şi altele), unele dintre ele cu evoluţie lentă, cum ar fi cancerul papilar şi folicular, altele cu evoluţie agresivă, cu metastaze la distanţă, precum cancerul anaplastic.
Cât de rapid evoluează cancerul de tiroidă?
În funcţie de tipul cancerului tiroidian evoluţia poate fi lentă, pe parcursul câtorva ani, sau rapidă, cu creştere bruscă în câteva săptămâni sau luni şi cu simptome de compresiune (răguşeală, dificultate la înghiţire).
Prin ce metode este diagnosticat cancerul de tiroidă?
În cazul descoperirii unui nodul tiroidian se investighează funcţia tiroidiană prin determinarea TSH si FT4, morfologia glandei tiroide prin ecografie tiroidiană, iar în cazul nodulilor cu caractere ecografice suspecte de malignitate se efectuează puncţia tiroidiană cu ac subţire.
Puncţia tiroidiană permite diferenţierea nodulilor benigni de cei maligni fiind considerată standardul de aur în diagnosticarea nodulilor tiroidieni. Dacă rezultatul puncţiei este malign sau suspect, se recomandă intervenţia chirurgicală.
Cancerul de tiroidă este considerat unul dintre cancerele care are șanse de vindecare chiar în proporție de 100%. De ce depinde reușita vindecării?
Nu toate cancerele tiroidiene se vindecă, însă este adevărat că cel mai frecvent tip de cancer tiroidian este cel papilar, care în funcţie de subtipul histopatologic se poate vindeca în urma tratamentului chirugical şi a terapiei cu iod radioactiv.
În unele cazuri tratamentul chirugical este suficient pentru obţinerea vindecării.
Cazurile cu risc scăzut la care se obţine vindecarea sunt cele fără metastaze locale sau la distanţă, fără invazia structurilor învecinate, fără invazie vasculară, fără histologie agresivă şi cazurile la care tumora a fost rezecată în totalitate.
Există anumite lucruri pe care le putem face pentru a preveni cancerul de tiroidă?
Este importantă evitarea expunerii la radiaţii ionizante. Administrarea iodurii de potasiu în cazul accidentelor nucleare este o măsură profilactică. Iodarea universală a sării asigură o protecţie a tiroidei în cazul unui accident nuclear pentru că împiedică captarea iodului radioactiv. De asemenea, iodarea sării creşte raportul dintre carcinomul papilar şi folicular, carcinomul papilar având un prognostic mai bun.
În general, la ce intervale se recomandă un control medical la tiroidă și care este primul semn care trebuie să ne trimită la medic?
Controlul medical trebuie efectuat în cazul în care există istoric de cancer tiroidian la rudele de gradul întâi, în cazul expunerii la radiaţii ionizante, în cazul observării unui nodul tiroidian (apariţia bruscă a unei umflături în zona anterioară a gâtului). Intervalul la care se efectuează controlul va fi stabilit de medic în funcţie de patologie.
Ce alimentație poate fi utilă în prevenirea apariției unei îmbolnăviri a glandei tiroide ?
Din păcate, în cazul cancerelor tiroidiene nu putem controla decât o parte din factorii de risc. Este important să avem o alimentaţie echilibrată, cu aport suficient de iod (sare iodată, peşte oceanic, crustacee etc.) şi seleniu (peşte, crustacee, carne, oua etc.) şi cu evitarea alimentelor cu grad înalt de procesare (zahăr şi cereale rafinate).