Valul al cincilea al pandemiei de Covid a adus un număr extrem de mare de cazuri, din cauza contagiozității foarte mari a tulpinii Omicron. De asemenea, medicii au avertizat că se înregistrează un număr mare, neașteptat, de copii infectați. Din fericire, medicii spun că nu putem vorbi de multe cazuri grave, în cazul copiilor, însă descriu foarte exact simptomele și felul în care părinții trebuie să reacționeze.
Ultima săptămână a adus, la nivel național, un număr tot mai mare de copii infectați cu tulpina Omicron a virusului SARS-COV-2, ca urmare a reînceperii școlii și a infecțiozității mari pe care o dovedește această tulpină a virusului. Medicii susțin că nu este o situație gravă, pentru că în cele mai multe dintre cazurile de infectare la copii nu vorbim despre forme severe ale bolii.
Potrivit medicilor pediatrii, simptomele sunt specifice infecțiilor respiratorii, cu febră foarte mare, dureri în gât, tuse și răgușeală, dar și cu dese manifestări digestive reclamate de copii, inclusiv vărsături și diaree. De altfel, tot mai multe cazuri, spun medicii, au debutat cu simptome specifice gastroenteritelor, copiii prezentându-se la medic cu probleme digestive, nu de respirație.
Chiar dacă în cazul copiilor simptomele nu sunt severe, iar evoluția bolii este una ușoară, există și cazuri speciale, mai alea la copiii cu probleme de imunitate sau cu boli cronice. Din acest motiv, medicii recomandă vaccinarea pentru toți copiii care se încadrează în categoria celor ce pot fi imunizați.
Cifrele anunțate de autorități în acest moment arată că sunt internați 337 de copii, în spitalele din România, în secții Covid, și doar 11 sunt internați în secții ATI ale spitalelor de pediatrie. Majoritatea copiilor în stare gravă sunt cazuri cu boli cronice, care au agravat evoluția Covid.
Sfaturi pentru părinți în cazul copiilor cu simptome Covid
Medicii recomandă părinților să se prezinte la medic imediat ce copilul are simptome, dar să nu exagereze cu izolarea copiilor, dacă nu sunt bolnavi, ci să le permită să facă sport, să stea în comunitate și să-și petreacă timpul cu alți copii.
Cea mai mare îngrijorare a medicilor pediatri este în cazul copiilor foarte mici, care fac față mai greu simptomelor, iar îngrijirea lor necesită mai multă atenție din parte medicilor, uneori chiar și suplimentarea aportului de oxigen. Cea mai bună abordare din partea părinților rămâne contactarea medicului de familie, cel care cunoaște copilul și istoricul său medical. În funcție de vârsta și simptomele copilului, se poate merge la spital, unde îngrijirile medicale sunt mai complete. În cazul simptomelor ușoare, tipice bolilor respiratorii clasice, tratamentul se poate administra la domiciliu, mai spun medicii.
Cifrele preluate din alte țări arată că peste tot a crescut, în acest val cinci, numărul de copii infectați și, mai ales, numărul copiilor prezentați la Urgențe cu simptome, ceea ce ar putea reprezenta un semnal de alarmă și pentru România, care ar trebui să fie pregătită pentru un astfel de scenariu. Una dintre îngrijorări este sindromul de inflamație multi-sistemică, depistat în cazul multor copii infectați cu Covid.