Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu apreciază constituirea Coaliţiei „Solidari pentru Sănătate”, considerând că aceasta, fiind compusă atât din reprezentanţi ai medicilor de familie, cât şi ai mai multor categorii de beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de sănătate (pacienţi, mame etc.) are valenţe de partener echilibrat de dialog, în exprimarea punctelor de vedere şi intereselor furnizorilor şi beneficiarilor de servicii de sănătate.
Solicitările cuprinse în memoriul depus de reprezentanţii Coaliţiei vor fi analizate de conducerea CAS Sibiu, urmând să se caute soluţii la aspectele semnalate care pot fi rezolvate la nivel local, iar aspectele care ţin, după caz, de competenţa CNAS sau a altor instituţii locale ori centrale (DSP, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor Publice, ANMDM etc.) vor fi comunicate acestora, în vederea soluţionării.
„Totodată, conducerea CAS Sibiu, în spiritul deschiderii şi transparenţei pe care o are instituţia faţă de partenerii din sistemul de sănătate, dar şi faţă de asiguraţi, ale căror interese le reprezintă, a invitat reprezentanţii Coaliţiei şi la o discuţie în care să-şi exprime direct problemele. În cursul discuţiei, conducerea CAS Sibiu a informat reprezentaţii Coaliţiei că o parte din aspectele care au fost semnalate sunt în curs de rezolvare. Astfel, CNAS a făcut deja demersuri pentru majorarea valorii minim garantate a punctului per capita pentru medicina primară, precum şi a valorii minim garantate a punctului pe serviciu pentru medicina primară şi pentru medicina ambulatorie de specialitate. În contextul în care în acest moment se lucrează, la nivelul CNAS, la elaborarea proiectelor de acte normative şi de buget pentru anul 2018, vor fi luate în considerare şi celelalte aspecte semnalate, pornindu-se de la premisa că simplificarea şi debirocratizarea activităţii cabinetelor de medicină de familie, precum şi optimizarea funcţionalităţii sistemelor informatice reprezintă un obiectiv instituţional. Atât la nivel central cât şi local există dorinţa imprimării unei stări de normalitate în sistemul sanitar şi a unei mai bune definiri a rolului şi atribuţiilor furnizorilor de servicii medicale, urmărindu-se creşterea calităţii activităţii acestora, în beneficiul asiguraţilor”, se arată într-un comunicat al CAS Sibiu.
Totodată, reprezentanţii Coaliţiei au fost invitaţi să formuleze observaţii şi propuneri faţă de proiectele Contractului-cadru şi ale normelor de aplicare a Contractului-cadru pe anul 2018, proiecte ce vor fi în curând afişate, într-o primă formă, pe site-ul CNAS, pentru transparenţă decizională, urmând să se organizeze şi o serie de consultări la nivel central pe această temă.