2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Caz de infectare cu Zika, la un copil

Cele mai citite

Ministerul Sănătăţii a primit confirmarea existenţei unui al doilea caz de infectare cu virusul Zika, de data aceasta la un copil de 10 ani, care locuieşte cu familia în Guyana Franceză şi venise în vizită la rude în România.
”Este vorba despre un băiat în vârstă de 10 ani, care locuieşte împreună cu familia în Guyana Franceză de aproape doi ani. Copilul a sosit în România în data de 12 iulie în vizită la rude. O zi mai târziu a manifestat următoarele simptome: febră, erupţii pe piele şi mialgii. Simptomele au dispărut în termen de 24 de ore. Pe 15 iulie s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Dr. Victor Babeş’ din Bucureşti. Date fiind simptomele şi faptul că locuieşte într-o zonă cu transmitere activă a acestui virus, copilul a fost internat. Externarea a avut loc pe data de 18 iulie, iar familiei i-au fost făcute toate recomandările specifice în acest caz. Pe 19 iulie, rezultatele probelor recoltate au dovedit prezenţa virusului Zika”, se precizează într-un comunicat al MS postat pe site-ul instituţiei.
Potrivit sursei citate, Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a trimis miercuri dimineaţă o informare către primăria localităţii unde locuieşte familia băiatului şi către Consiliul Judeţean, însoţită de recomandarea de aplicare a unor tratamente anti ţânţari.
Ministerul Sănătăţii apreciază în continuare riscul de transmitere a virusului pe teritoriul României la un nivel minim şi reaminteşte că Zika nu se transmite pe calea aerului sau prin contact cu un pacient infectat.
De asemenea, MS reia recomandările pentru cetăţenii români care călătoresc în zone cu transmitere activă a virusului Zika. Astfel, persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu risc trebuie să ştie că acesta se poate transmite prin înţepătură de ţânţar, dar şi prin contact sexual.
”Ţânţarii Aedes care transmit virusul Zika au activitate maximă în timpul zilei. Măsurile care previn transmiterea prin intermediul înţepăturii de ţânţar sunt: utilizarea substanţelor anti ţânţari (conform indicaţiei de pe eticheta lor), purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi de pantaloni lungi, în special în orele de maximă activitate a ţânţarilor Aedes, plase contra ţânţarilor sau aer condiţionat în camera unde dorm”, se arată în comunicatul MS.
Totodată, se recomandă femeilor însărcinate care revin din regiuni cu transmitere activă a virusului Zika să menţioneze această situaţie medicului care monitorizează sarcina. De asemenea, persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe, care au călătorit în aceste zone şi au simptomatologie compatibilă cu boala în primele 14 zile de la revenire, ar trebui să se prezinte la medicul curant.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de studenţii români, premiată la o competiție globală

Un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a dezvoltat cea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect